Municipiul Sibiu obține finanțare europeană pentru încă 8 proiecte, în valoare de 71 de milioane lei

Am obținut finanțare pentru eficientizarea energetică a 6 clădiri ale unităților de învățământ și pentru 2 proiecte prin care vom continua modernizarea transportului public în Sibiu. Sumele nerambursabile pe care le-am obținut astfel depășesc 71 de milioane de lei. În total, până acum, am obținut din PNRR pentru Sibiu peste 340 de milioane de lei, alte 12 proiecte în valoare de 168 milioane de lei fiind încă în evaluare”, spune Astrid Cora Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Contractele de finanțare pentru reabilitarea energetică a clădirilor Colegiului O. Goga, Liceului O. Ghibu, a școlilor Regele Ferdinand, N. Iorga și a școlii nr. 25, precum și a grădiniței Elefănțelul Curios însumează 59,07 milioane lei. Lucrările vor include:

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
  • termoizolarea clădirii și înlocuirea tâmplăriei geamurilor cu termopan

  • montarea unui sistem alternativ de încălzire din surse regenerabile, prin intermediul pompelor de căldură

  • montarea de panouri solare fotovoltaice,

  • modernizarea instalației de energie termică și a sistemului de iluminat,

  • montarea de robineți temporizați sau senzori de mișcare pentru economisire

  • instalarea unor ventilatoare cu recuperator de căldură

  • montarea unor sisteme inteligente de monitorizare a consumului de utilități, dar și de reducere a acestuia pentru eficiență  și economie.

  • instalarea de stații de încărcare a mașinilor electrice sau hibrid în zona fiecărei clădiri.

 

După finalizarea documentațiilor tehnice pentru toate cele 6 clădiri se vor organiza procedurile de achiziție pentru execuția lucrărilor.

Custom Image

Continuăm modernizarea transportului public prin două noi proiecte însumând investiții în valoare de 13,2 milioane de lei, contractele de finanțare din PNRR semnându-se în această săptămână:

 

  • Sisteme inteligente de transport urban în municipiul Sibiu constând în achiziția de echipamente software și hardware care să asigure traversarea mai rapidă a autobuzelor în 15 intersecții semaforizate din oraș. Practic, cu ajutorul unor echipamente digitale instalate pe semafor și în autobuz, acesta din urmă va primi culoarea verde mai repede. Astfel, se va asigura o prioritizare în trafic a transportului public și o respectare mai riguroasă a orarelor de circulație, reducându-se întârzierile cauzate de traficul aglomerat. Următorul pas în implementarea acestui proiect este realizarea unui studiu care să stabilească intersecțiile unde se poate aplica soluția precum și tipul de echipamente necesare. Ulterior se va organiza procedura de achiziție pentru echipamente și instalarea acestora.

  • Sisteme integrate de informare a călătorilor în stațiile de transport public din municipiul Sibiu care presupune instalarea a 110 afișaje digitale în stațiile de autobuz, conectate cu sistemul de management al flotei Tursib. Astfel, călătorii vor avea informații în timp real cu privire la timpul de sosire a autobuzului și modificări ale traseelor și / sau orarelor de circulație. Următorul pas este achiziția sistemelor de afișaj și montarea lor.

02 februarie 2023 la 14:54
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 22 ore
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 22 ore
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 23 ore
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Recomandările ultimei zile de FITS 2025: Bill Murray, Faust și un cer plin cu „Mulțumesc”
Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va aduce în fața publicului pe Bill Murray...
Actualitate
2 min de citit