Moș Crăciun de la Crucea Roșie Sibiu ajunge la 33 de copilași mai puțin norocoși

Acasa >

Articol

Crucea Roșie Sibiu a fost alături și în acest an de copii, aducând pentru cei năpăstuiți, bucurie. Cei din filiala sibiană au fost mesagerii lui Moș Crăciun pentru micuții de la mai multe instituții de învățământ din județ:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Activitatea noastră umanitară este una de întrajutorare a semenilor și a celor mai vulnerabili în mod constant. Pe tot parcursul anului ne simțim cumva ca fiind  ajutoarele Moșului…în preajmă de Crăciun însă, această activitate devine mult mai intensă datorită sibienilor generoși care vor la rândul lor să-l aducă pe Moșul în casele celor mai puțin norocoși. 

Anul acesta, ne-au surprins și ne-au uimit copiii Grădiniței cu program prelungit nr. 22 cu din Sibiu, coordonati de educatoarea Lăcrămioara Teodorescu, alături de colegele ei. Lărcămioara este o voluntară cu vechime la Crucea Roșie Sibiu și câștigătoarea Maratonului Internațional Sibiu ediția 2023 iar pe lângă performanțele sportive, sufletul ei mare a făcut posibilă realizare acestei acțiuni pentru 10 de copii nevoiași din Sibiu.  Cei mici au pregatit sub indrumarea educatoarelor și cu sprijinul financiar al părintilor pachete foarte consitente care contieanu pe lângă dulciuri și jucăcrii, îmbrăcămite și încălțaminte noi.

Si copii clasei a V-a B de la Școala nr 4 din Sibiu, coordonati de Manuela Vrancea si Copii Gradinitei nr.7 din Cisnadie coordonați de Laura Mehard au fost ajutoarele Moșului și au împărțit bucurii celor mai nevoiași în colaborare cu magazinul Menhard care a organizat Un brad cu fapte bune special pentru copiilași noștri. 

S-au alăturat inițiativei noastre și studenții Academiei Forțelor Terestre ”Nicoale Balcescu” din Sibiu și Clubul Sportiv Comunitar Sibiu care au pregătit și ei pachete personalizate pentru 23  copilași din Târnava, Turnu Roșu, Mediaș și Sebeș. 

Ieri a fost o seară magică la căsuța noastră de la Habermann Markt care a devenit neîncăpătoare. 

 22 decembrie 2022  au fost prezenții copii Grădiniței nr 22 și daruri pentru 33 de copilași  vulnerabili. 

Cei mici au fost Spiridușii Moșului și l-au ajutat să împartă daruri copiilor vulnerabili prezenți. Ne-au colindat Doamnele de la Clubul de Aur și reprezentanții Clubului Sportiv Comunitar Sibiu care ne-au emoționat până la lacrimi cu un colind despre cei care au plecat de lângă noi pe data de 22 decembrie, în urmă cu 33 de ani. 

Moș Crăciun de la Crucea Roșie Sibiu alături de Crăciunița lui au împărțit bucurii și la Serbarea Copiilor Centrului de Educație Incluzivă Turnu Roșu și la serbarea organizată pentru pacienții Spitalului de Psihiatrie din Sibiu. 

Cu această ocazie, dorim tuturor Crăciun cu bucurie și Nașterea Pruncului Isus să ne facă mai buni și mai geneoroși în anul care vine” spune Raluca Morar, director al Crucii Roșii Sibiu.

23 decembrie 2022 la 17:45

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 2 ore
Până la alegeri va fi urât. Şi de alegeri la fel. Nu doar meteorologic vorbind
Scriam fix cu o săptămână în urmă că "După alegeri va fi urât. Chiar şi meteorologic vorbind". Aşa...
Eveniment
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Miriuță, după înfrângerea de pe ”Municipal”: ”Puteam scoate mai mult dacă eram mai atenți”. Acuză că l-au înjurat spectatorii…
Antrenorul echipei ieșene, Vasile Miriuță, a recunoscut, la final, în conferința de presă, că echipa sa ar fi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Stoichiță a venit să-l vadă pe Ianis Stoica. ”Poate îi vine mintea la cap!” Internaționalul de tineret a avut ceva probleme medicale
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a declarat, în conferința de presă de după finalul meciului cu CSM Poli...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Ianis Stoica: ”Finala Cupei trebuie să o jucăm cu zâmbetul pe buze”
Autorul singurului gol din meciul cu CSM Poli Iași, Ianis Stoica, a declarat, la flash-interviul de la Digi...
Actualitate
2 min de citit