„Moș Crăciun de Închiriat!”, de la Crucea Roșie

Acasa >

Articol

Moș Crăciun trebuie să ajungă la toți copiii. De aceea Crucea Roșie vine în ajutorul sibienilor, persoane fizice sau juridice, și lansează din nou serviciul „Moș Crăciun de Închiriat!”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Inițiativa este menită de a aduce bucurie în inimile celor mici, dar și de a ajuta cauzele umanitare în care este implicată Crucea Roșie.

„Dragi prieteni din comunitatea noastră, lansăm și anul acesta serviciul „Moș Crăciun de Închiriat!”.

Inițiativa este menită să aducă magia sărbătorilor de iarnă copilasilor mici dar și pentru a sprijini cauzele noastre umanitare.  În seara de Ajun (24 decembrie), Moș Crăciun poate fi închiriat și vă poate face o vizită specială, oferind copiilor cadouri dar și o amintire de neuitat. De mai bine de 15 ani organizăm acest program special de închiriere a Moșilor, dedicat atât firmelor, grădinițelor, cât și familiilor și centrelor de plasament.

Proiectul reprezintă o combinație între o acțiune de strângere de fonduri și o activitate de sărbătoare. În timp ce Moșii care vizitează familiile și instituțiile de învățământ sunt închiriați contra unei taxe, vizitele pentru centrele de plasament și cazurile sociale sunt gratuite

Pentru cei care doresc să aducă Moș Crăciun în casele lor sau la locurile de muncă, costul închirierii variază. Prețul este de 200 de lei pentru familiile cu 1-3 copii, 350 de lei pentru familii cu 4-7 copii și 400 de lei pentru grădinițe și școli”, au transmis reprezentanții Crucii Roșii Filiala Sibiu.

Cei interesați pot obține mai multe informații la telefon. 0741/118.975, între orele 9:00 și 15:00, sau prin email la sibiu@crucearosie.ro.

(I.D.)

13 decembrie 2024 la 07:17

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Se cuplează conducta de apă potabilă pentru Guşterland
Apă Canal Sibiu S.A. anunță că marți, 13 mai, vor fi efectuate lucrări de cuplare a conductei de...
Eveniment
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Animații speciale pentru copii la Teatrul “Gong”
Teatrul pentru Copii și Tineret "Gong" prezintă sâmbătă, 17 mai, de la orele 11 și 18 și duminică,...
Cultură
4 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Neacordarea de prioritate a dus la ciocnirea frontală a două camioane, pe DN 1, între Scoreiu și Porumbacu de Jos
Două camioane au fost implicate într-un eveniment rutier produs luni dimineața pe Drumul Național 1, între localitățile Scoreiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 ore
Din cauza unui accident, traficul rutier este îngreunat pe DN 1, între Scoreiu și Porumbacu de Jos
UPDATE: Două camioane s-au ciocnit frontal luni dimineață, pe DN 1, între localitățile Porumbacu de Jos și Scoreiu. Coliziunea...
Actualitate
2 min de citit