Mihalcea, șah și la Măldărășanu. FC Hermannstadt obține doar un punct la Slobozia, la fel ca ”U” Cluj și Steaua, în play-off

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibienii sunt amenințați că vor pierde locul secund dacă ”U” Cluj va câștiga, marți, 26 aprilie, pe teren propriu, cu Petrolul. FC Hermannstadt a obținut doar un punct la Slobozia, acolo unde se împiedicaseră până acum alte două echipe cu pretenții la promovare, ”U” și Steaua. Jucătorii lui Marius Măldărășanu au făcut poate cel mai slab meci al lor din acest sezon.

Prima repriză, fără șut pe poartă

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibienii au început sus meciul și Pantea a cerut penalti la o fază în care a considerat că mingea reluată de el, cu capul, l-ar fi lovit pe un ialomițean în braț, după ce inițial luase pământul ('3). Iulian Dima a lăsat jocul să continuă și, peste 5 minute, Hora a trimis peste transversală, din centrarea lui Pantea.
Jocul s-a mutat apoi la poarta lui Iliev, însă Bolohan ('15) și Trașcu ('22) au șutat imprecis din marginea careului mare.
Sibienii au avut ceva emoții la contraatacul lui Silaghi, care a fost blocat în momentul șutului de Bolohan, după ce combinase cu Afalna, apoi Gulceac a trimis peste transversală, de la 11-12 metri ('23).
Același Silaghi și-a mai încercat în două rânduri norocul, dar de fiecare dată a ratat ținta ('27, '29).
La celelalte buturi, Balaure a încercat să-l surprindă pe Poiană direct dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri, lateral stânga, dar a trimis puțin prea înalt ('33).
Cea mai mare ocazie de gol a fost cea a lui Afalna, care a profitat de o eroare în defensiva adversă, însă Iliev a reușit să-l blocheze, apoi mingea a ajuns la Bolohan, însă sibienii au reușit în cele din urmă să îndepărteze pericolul ('37).
Ultimul șut din prima repriză i-a aparținut lui Călin Popescu, însă nici el nu a reușit să cadreze bine ('39), primele 45 de minute încheindu-se fără gol, mai mult, fără șut pe poartă.

Ceva mai animat după pauză

Cei care se gândeau că Slobozia abordează preferențial meciurile cu echipele care se bat pentru promovarea directă au fost surprinși să vadă că, și după pauză, jucătorii lui Mihalcea nu au făcut pasul în spate, dimpotrivă.
Gulceac a centrat pentru Coadă, care a trimis la o palmă peste transversală, cu capul, din marginea careului mic ('49), iar Bolohan a trimis în sfârșit primul șut pe spațiul porții din acest meci, dar a făcut-o moale și, în plus, pe direcția lui Iliev ('51).
Și Afalna l-a luat la țintă pe bulgarul dintre buturile lui Hermannstadt (53), iar două minute mai târziu, Balaure a încercat să-l surprindă pe Poiană cu un șut la prima bară, dintr-o lovitură liberă de pe la vreo 30 de metri ('55).
După ce și-a împrospătat echipa cu Paraschi și Biceanu la pauză, după un sfert de oră au intrat alți doi jucători, Blejdea și Bucuroiu, dar și așa Hermannstadt n-a arătat ca o pretendentă la promovare. Mai mult, tot ialomițenii au fost mai insistenți, dar voleul lui Cruceru, din marginea careului de 16 metri, a trecut alături, iar Coadă a trimis prea înalt de la mare distanță ('62).
Sibienii au fost ceva mai insistenți în ultimele 20 de minute, iar Poiană a avut cu adevărat prima intervenție de aplaudat la reluarea lui Daniel Paraschiv după o lovitură de la colțul terenului ('73).
Blejdea a cerut penalti după un duel cu Ibrian, dar ”centralul” Dima a considerat că e prea puțin pentru a indica punctul cu var ('76).
Intrat de puțin timp, Gherghiceanu a irosit o bună oportunitate a gazdelor de a deschide scorul ('80). 
În replică, Baba Alhassan a trimis cu pământul, din marginea careului mare, dar Poiană a reținut ('84).
Ghanezul putea aduce victoria în ultimele secunde, când a reluat din centrarea lui Opruț, Poiană era ca și bătut, însă pe traiectorie s-a aflat Trașcu, iar uniriștii au scăpat cu fața curată.
După egalurile cu ”U” Cluj (2-2) și Steaua (0-0), ilfovenii i-au încurcat și pe jucătorii lui Măldărășanu, iar FC Hermannstadt ar putea părăsi locul secund, direct promovabil, dacă echipa ”șepcilor roșii” vor câștiga, marți, 26 aprilie, pe ”Cluj Arena”, cu Petrolul. ”Alb-roșii” au acum 53 de puncte, fiind la doar două lungimi în fața lui ”U”, iar în etapa viitoare sunt la a treia deplasare consecutivă, la Chiajna.

Autor
21 aprilie 2022 la 17:00
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 9 ore
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Aria PLUS, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
5 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 zile
Trei zile de „luptă” pentru Cupa României la Baschet în Fotoliu Rulant
În acest weekend, Sibiul devine capitala baschetului în scaun rulant. Sibienii sunt așteptați la Sala Transilvania să îi...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 zile
Cupa Mediașului la Kickboxing (ediția a VI-a)
Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 10, la Sala Sporturilor „Octavian Șerban” din municipiul Mediaș se va desfășura...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Flashmob „România Dansează”, la Mediaș
Municipiul Mediaș se va afla printre localitățile care vor găzdui sâmbătă, 14 iunie, flashmob-ul „România Dansează”, un eveniment...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter încheie sezonul Ligii a IV-a cu 72 de puncte, din 78 posibile. Birț: ”Parcursul nostru demonstrează că avem calitate, băieții au căpătat încredere, au acumulat experiență”
Președintele clubului FC Inter, a cărei echipă a câștigat un nou titlu județean după un parcurs aproape perfect,...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Interul, noua campioană județeană, și FC Avrig se întâlnesc în finala Cupei României. Sâmbătă, intrare GRATUITĂ pe ”Municipal”
După ce au cucerit titlul de campioni județeni, câștigându-și dreptul de a participa la barajul pentru promovarea în...
Eveniment
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 4 zile
Și Ciprian Biceanu continuă la FC Hermannstadt. Acord pe încă un sezon
Gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că încă un jucător a semnat prelungirea contractului. Este vorba despre mijlocașul...
Sport
1 min de citit