Miercuri cu furt şi scandal la Sibiu. Făptaşii au fost reţinuţi

Miercuri, polițiștii sibieni din cadrul Biroului de Investigații Criminale au reținut o persoană în vârstă de 23 de ani, din Sibiu, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Bărbatul este bănuit că, în noaptea de 4 spre 5 iunie ar fi sustras 20.000 de lei dintr-un autoturism parcat pe o stradă din municipiul Sibiu.
Polițiștii au luat măsura reținerii persoanei în cauză pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente pentru aplicarea unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a bărbatului. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tot miercuri, pe 5 iunie, polițiștii au mai reținut un sibian în vârstă de 30 de ani, cercetat penal pentru lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.

Concret, cu o zi în urmă, pe 4 iunie, în jurul orei 17.30, în Sibiu, bărbatul l-ar fi agresat fizic pe un alt sibian, lovindu-l cu pumnii și palmele, pe fondul unor neînțelegeri spontane, după ce persoana bănuită ar fi refuzat să mute autoturismul oprit în fața unei porți pentru a permite victimei să parcheze în curtea imobilului.
Presupusului agresor a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat unității de parchet competente, în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările în acest caz sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
06 iunie 2024 la 08:29
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 12 ore
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Liber la film! Singurul cinema în aer liber din Sibiu și-a deschis porțile. Cât costă un bilet
Începând de marți, 1 iulie, Terasa cu Flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu își deschide porțile...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit