Articol
Din 1977 și până în prezent, în fiecare an, pe 8 martie este sărbătorită Ziua Internațională a Femeii conform deciziei ONU.
Această zi reprezintă nu doar o sărbătoare, ci și o oportunitate de a onora drepturile femeilor, pentru care generații întregi au luptat cu determinare si convingere, dar și de a condamna ferm discriminarea și violența care încă persistă în lume.
Toate femeile, indiferent de statut social sau religie, merită recunoaștere și respect pentru contribuția lor esențială în toate aspectele societății, de la familie și comunitățile din care provin până la domeniile în care activează.
Munca și dedicarea lor aduc valoare și progres în lumea în care trăim.
La mulți ani!
Prefect,
Mircea-Dorin Crețu
…..
Astãzi, ne oprim pentru a celebra femeile din viața noastrã, acele forțe remarcabile care contribuie esențial la progresul și evoluția societãții. Lumea avanseazã, iar acest avans nu este posibil decât prin colaborare și recunoașterea eforturilor fiecãruia dintre noi.
Fie că sunt mame devotate, profesioniste desăvârșite, educatoare pasionate sau simpli membrii ai comunității, femeile sunt motorul schimbărilor și al îmbunătățirilor zilnice.
Ele muncesc, creeazã și educã cu o devotare fãrã margini, aducând un aport esențial la construirea unui viitor mai bun pentru toți.
Astãzi, le transmitem tuturor femeilor un cãlduros „La mulți ani!” și le mulțumim pentru eforturile lor continue!
Cu respect,
Comuna Cristian
Primar Ioan Seuchea
…..
Stimate doamne și domnișoare,
Vă mulțumesc pentru dăruire și întelepciune, pentru capacitatea de a face lumea mai bună și mai nobilă.
Această sărbătoare și adierea blândă a primăverii să vă aducă împliniri frumoase, căldură sufletească și binecuvântări.
La mulți ani!
Cu deosebită considerație,
Comuna Sadu
Primar Valentin Ivan
…..
În fiecare familie, ziua de 8 Martie este o zi de sãrbãtoare. Pânã nu demult, mai multe generații viețuiau în aceiași gospodãrie, bunicii veghind creșterea nepoților și copiii respectând sfaturile pãrinților. Expresia „cei șapte ani de acasã” amintește de vremurile când modelarea caracterului unui copil era responsabilitatea familiei. De la bunici, copilul învãța cã este iubit și respectat, o iubire adevãratã și necondiționatã.
Pânã în 1990, ziua de 8 Martie era numitã Ziua Mamei, în conștiința publicã sãdindu-se concepția cã în aceastã zi celebrãm mamele! Oficial, Ziua Mamei va fi celebratã în 12 mai 2024 (a doua duminicã din luna mai), dar asta nu ne împiedicã sã nu ne exprimãm recunoștința, respectful și mulțumirea pentru cea mai importantã femeie din viața noastrã! Sã nu uitãm cã MAMA ne-a crescut, ne-a educat și ne-a oferit dragoste, chiar înainte de a ne naște! Iar pentru cã 8 Martie a fost legiferatã ca ZIUA INTERNAȚIONALÃ A FEMEII, sã dãruim flori și gândurile noastre tuturor femeilor din viața noastrã! Mamele, surorile, iubitele, soțiile și fiicele ne inspirã zilnic prin atitudinea lor, prin felul în care își trãiesc viața și abordarea fațã de lume!
Să nu uităm că lumea noastră nu ar însemna nimic fără femei!
Un 8 Martie fericit! La mulți ani, tuturor femeilor!
Primar Comuna Șura Micã,
Valentin RISTEA
…..
Suntem FEMEI!
Și suntem puternice!
În toate domeniile, am fost pe baricade, întotdeauna,
acasă, dar și în afara ei. Poate chiar mai mult.
Umerii noștri fragili, susțin, nu doar familia, ci și societatea.
Iar această realitate, e evidentă mai ales în Agricultură,
domeniul în care, noi, FEMEILE, suntem o mare armată.
Pentru noi, nu există cuvântul "înapoi", nici scuza "nu pot"!
Cu sudoare și determinare, mereu punem pâinea pe masa țării.
Suntem FEMEI, și suntem prețioase!
Cum nu există viață fără noi, nici Agricultura nu ar fi atât de prosperă, fără aportul nostru substanțial.
Fiți frumoase, fiți puternice!
Și fiți sănătoase!
La mulți ani, dragi femei!
Colectivul DAJ SIBIU
…..
Primăvara aduce cu sine reînnoire și bucurie, iar Ziua Internațională a Femeii, sărbătorită pe 8 Martie, este un prilej perfect de a celebra toate femeile din viața noastră personală și profesională.
Pentru sistemul sanitar, cu atât mai mult, este o zi specială. Dacă în rândul medicilor există un echilibru relativ intre femei si bărbați, meseriile precum cea de infirmier sau asistent medical sunt în mare parte dominate de doamne și domnișoare. Multe dintre ele sunt și astăzi 8 Martie și la noapte, în tură sau în gardă, ca și de toate marile sărbători religioase, ca și în noaptea de Revelion, ca și de zilele de naștere sau alte ocazii speciale din viața celor dragi.
Lor astăzi le datoram o recunostință aparte.
Ele sunt și mame, surori, soții, iubite, prietene sau colege și fiecare merită să se simtă apreciată, iubită și respectată în această zi specială.
La mulți ani doamne și domnișoare din viața noastra !
La mulți ani drage colege din sistemul sanitar !
Horațiu Cojocaru
Director DSP Sibiu