Mesaj pentru politicieni din partea lui David Popovici după a doua medalie obținută la Olimpiadă: ”Ar trebui investit mai mult în sport şi investit cu cap!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

David Popovici, campionul olimpic d ela Paris, care a cucerit, miercuri seara, a doua medalie pentru România, cea de bronz la 100 metri liber, speră ca performanțele sale să atragă mai mult atenția pentru sport. Înotătorul a transmis politicienilor un mesaj clar, susținând că este nevoie de mult mai multe investiții în sport pentru a avea o țară educată și sănătoasă.

”Aceste medalii aş vrea să însemne mai multă atenţie pentru sport, nu neapărat pentru înot, ci către sport în general. Pentru că fără sport nu prea avem cum să evoluăm atât de mult. Sunt destul de multe probleme la noi în ţară, iar faptul că se investeşte atât de puţin în sport este una dintre ele. Sportul poate fi unul dintre cei mai buni ambasadori ai ţării. Şi nu este de ajuns doar să vorbesc despre asta, pentru că sunt în lumina reflectoarelor şi toată lumea mă ascultă, pentru că oamenii de la conducere ştiu treaba asta, ci trebuie să punem şi presiune. Ok, e campion olimpic, medaliat cu bronz la Jocurile olimpice, dar eu în timpul iernii când e frig la Lia Manoliu se pune un balon în care în trei minute te sufoci. Eh, noi acolo ne antrenăm, pentru că bazinul din interior de la Lia Manoliu… Sunt promisiuni de atâta timp, de atâţia ani, cum e şi patinoarul acela, cum sunt şi alte bazine şi alte arene”, a declarat Popovici la zona mixtă, după bronzul de la 100 metri liber, conform news.ro.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de bronz în proba de 100 m liber din cadrul competiţiei de înot de la Jocurile Olimpice. Pentru Popovici este a doua medalie la Paris, după aurul de la 200 m liber.

”Avem destule stadioane, dar bazine, săli pentru sporturi mai greu şi mi-ar plăcea să avem mai mulţi calificaţi la Jocurile olimpice în primul rând. Acum am venit trei oameni calificaţi cu înotul. Sunt cumva invidios pe delegaţiile ţărilor care au mai puţin locuitori decât noi şi sunt o tonă de inşi. Mi-ar plăcea şi mie, ne-ar plăcea tuturor De ce să nu avem mai mulţi olimpici? Ar trebui investit mai mult în sport şi investit cu cap, chiar trebuie să facem ceva şi eu îmi voi face partea. Nu ştiu în momentul ăsta ce înseamnă asta, dar voi avea tot timpul să mă gândesc şi asta este o misiune mult mai importantă pentru mine şi pentru sport, decât să înot patru lungimi de bazin şi să bag mâna în faţă şi să iau aur. Sigur, e impresionant, tare, ne-am distrat, ne-am bucurat dar nu e vorba despre asta. Este vorba despre a face o diferenţă şi eu voi face tot posibilul”, a mai afirmat Popovici.

 

”Toată lumea se bucură, dar hai să ne bucurăm mai des”

 

David Popovici a vorbit, într-un interviu la TVR, despre copilăria sa și a transmis un mesaj celor care conduc țara.

”Am crescut în Parcul Morarilor, am crescut la Piaţa Miniş, la capătul lui 14 (n.a. tramvaiul 14), acolo a stat bunica mea mulţi ani. Oamenii obişnuiţi pot face lucruri extraordinare. Ai menţionat mai devreme, acum poate că am spus despre condiţiile pe care le avem, nu numai noi înotătorii, ci sportivii în general, din ţară, poate se va schimba ceva! Nu se va schimba ceva doar dacă vorbim despre asta! Trebuie să facă într-adevăr presiuni, să le fie adus la cunoştinţă tuturor oamenilor care se ocupă de aşa ceva, trebuie să ne punem pe treabă, pentru că avem un campion olimpic din an în Paşte, în ultima vreme. Mă bucur că am reuşit să fac eu asta, am făcut-o din nou pentru mine, pentru ţară, pentru toată lumea, însă mi-ar plăcea să avem din ce în ce mai multe medalii. Mi-ar plăcea să fim mai mult de trei oameni calificaţi la Jocurile Olimpice pentru înot. Avem o delegaţie destul de mare – cred că 103 sportivi – la Jocurile Olimpice, însă te uiţi la multe alte ţări care au la fel sau mai puţini locuitori decât noi şi sunt triplu, cvadruplu… Pentru că se investeşte mai mult în sport, sportul e considerat mai important şi nu degeaba sunt şi ţări mai dezvoltate decât a noastră. Aşa că, pentru o Românie educată, sănătoasă, trebuie să investim mai mult în sport. Ăsta este un mesaj către toţi politicienii care vorbesc despre asta, dar la un moment dat mesajul se blochează pe undeva. Aşa că, trebuie să facem ceva! Pentru că vedeţi toate reacţiile oamenilor obişnuiţi care se uită la televizor, oamenilor din funcţii înalte… toată lumea e fericită, toată lumea se bucură, dar hai să ne bucurăm mai des, de ce nu? Hai să avem mai mulţi campioni olimpici, mai mulţi medaliaţi, mai mulţi finalişti, mai mulţi calificaţi la Jocurile Olimpice”, a susținut David Popovici.

 

 

01 august 2024 la 13:51
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 zile
Trei zile de „luptă” pentru Cupa României la Baschet în Fotoliu Rulant
În acest weekend, Sibiul devine capitala baschetului în scaun rulant. Sibienii sunt așteptați la Sala Transilvania să îi...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 zile
Cupa Mediașului la Kickboxing (ediția a VI-a)
Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 10, la Sala Sporturilor „Octavian Șerban” din municipiul Mediaș se va desfășura...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 zile
Flashmob „România Dansează”, la Mediaș
Municipiul Mediaș se va afla printre localitățile care vor găzdui sâmbătă, 14 iunie, flashmob-ul „România Dansează”, un eveniment...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 zile
FC Inter încheie sezonul Ligii a IV-a cu 72 de puncte, din 78 posibile. Birț: ”Parcursul nostru demonstrează că avem calitate, băieții au căpătat încredere, au acumulat experiență”
Președintele clubului FC Inter, a cărei echipă a câștigat un nou titlu județean după un parcurs aproape perfect,...
Sport
2 min de citit