Medieșanca Susana Ziekeli și-a aniversat cei 102 ani de viață alături de primarul municipiului

Acasa >

Articol

Medieșenii pot fi mândri și fericiți că au încă printre ei oameni a căror vârstă aproape că se confundă cu istoria ceva mai recentă a municipiului, seniori din a căror înțelepciune și mod de viață ar putea extrage multe învățăminte benefice.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Una dintre aceste persoane este Susana Ziekeli, medieșanca ce a aniversat, în 11 martie, 102 ani.

În ziua frumoasei aniversări, printre cei ce au dorit să-i adreseze frumoase urări s-a aflat și primarul municipiului, Gheorghe Roman. Edilul, însoțit de comandantul Unității Militare 01810 Mediaș, Vasile Dămian și muzeograful Dan Ramf, a vizitat-o pe Susana Ziekeli iar, pe lângă urările de sănătate și ”La mulți ani!”, i-a oferit acesteia o diplomă aniversară și un cadou simbolic, ca semn al respectului și recunoștinței pentru împlinirea acestei venerabile vârste.

„Este greu de imaginat cum gândești la vârsta de 102 ani și este o bucurie pentru mine, pentru noi toți, că există în municipiul nostru o persoană care a împlinit frumoasa vârstă de 102 ani. Am fost împreună cu comandantul unității militare și cu domnul profesor Dan Ramf să o premiem pe doamna Ziekeli și profit de ocazie pentru a felicita și familia care are grijă de doamna Ziekeli. Îi urez un sincer „La mulți ani!”, să aibă parte de sănătate și, de ce nu, să ne ofere ocazia să o premiem și la vârsta de 103 ani “, a transmis primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, după vizita efectuată la Susana Ziekeli.

Autor
12 martie 2025 la 11:40

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 23 minute
Apeluri de proiecte în valoare de peste 60 milioane euro pentru oferirea de servicii de calitate pacienţilor.
foto: facebook/Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene Ministerul Investiţiilor și Proiectelor Europene a lansat două apeluri de proiecte în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 4 ore
Expoziție-protest în Catedrala Evanghelică din Sibiu. Valea Hârtibaciului riscă să devină „Valea Plângerii”
O inedită expoziție este găzduită în interiorul Bisericii Parohiale Evanghelice „Sfânta Maria” din Piața Huet a Sibiului, accesul...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Zoo Sibiu se umple de peruși. Două zile de expoziție „colorată”
Sibienii se bucură în aceste zile de minivacanța de 1 Mai. Și cum vremea este frumoasă, o plimbare...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Începe o nouă „luptă” cu căpușele, în Sibiu
Odată cu creșterea temperaturilor, tot mai mulți sibieni ajung la medic din cauza mușcăturii de căpușe. Ele sunt...
Actualitate
3 min de citit