Medieşan reținut pentru conducere sub influenţa alcoolului

Acasa >

Articol

Un bărbat din Mediaș a fost reținut luni, pentru 24 de ore, de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș. El este cercetat pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În fapt, pe 3 octombrie, șoferul unui autoturism (un localnic în vârstă de 58 de ani) a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale (a efectuat manevra de mers înapoi și a acroșat un autoturism parcat în fața unui imobil), iar după producerea evenimentului rutier a părăsit locul acestuia, revenind ulterior.

La fața locului a fost solicitată prezenta unui echipaj de poliție rutieră, care la testarea alcoolscopica a șoferului, au constatat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, valoarea indicată de aparatul alcooltest fiind de 1,52 mg/l alcoolpur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe 6 octombrie, având în vedere rezultatul comunicat de către medicina legală, respectiv cantitatea de 3,08 g/l îmbibație de alcool pur în litrul de sânge, pe numele bărbatului s-a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind reținut în Centrul de  Reținere și Arestare Preventivă Sibiu.

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod Penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş. (D.C.)

07 octombrie 2024 la 13:44

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Baza Sportivă Obor, în centrul atenției în minivacanța de 1 Mai
Baza Sportivă Obor a fost vineri, un punct de atracție pentru iubitorii de sport, dar și pentru amatori....
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Două dispariții semnalate de polițiști: o fată de 23 de ani și un bărbat de 48 de ani
Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 23 de ani, care a plecat de acasă fără a...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Derbi pentru locul întâi în play-out. Măldărășanu: ”Suntem într-un moment bun al nostru, pozitivi, încrezători, mergem la Galați să câștigăm”
Antrenorul Marius Măldărășanu, a declarat, înaintea plecării spre Galați, unde FC Hermannstadt întâlnește Oțelul, duminică seara, în etapa...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 21 ore
Bravo, băieți: Poliția Română se promovează cu o manea
Un clip postat pe pagina de socializare a Ministerului Afacerilor Interne, prin care se dorește responsabilizarea celor care...
Eveniment
2 min de citit