Medicul de la Spitalul Militar, acuzat de luare de mită, plasat în control judiciar

Medicul de medicină internă de la Spitalul Militar Sibiu, reținut miercuri pentru luare de mită, a fost plasat sub cotrol judiciar pentru 60 de zile.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În acest interval, medicul trebuie să se prezinte la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu sau la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu sau Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu cu privire la schimbarea locuinţei și să se prezinte la Poliţia Municipiului Sibiu, instituţie desemnată cu supravegherea inculpatului, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. De asemenea, nu are voie să părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent și nu are voie să se aproprie sau să comunice în nicio cale, direct sau indirect, cu persoanele care au formulat denunţurile , cu martorii sau cu membrii familiilor acestora. Totodată, nu are voie să nu se deplaseze în incinta Spitalului Militar de Urgență „dr. Alexandru Augustin” din Sibiu şi să nu exercite funcţia de medic în cadrul Spitalului Militar de Urgență „dr. Alexandru Augustin” din Sibiu;

Medicul nu va avea voie să deţină, să folosească şi să poarte arme.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Conform DGA, medicul este bănuit că a pretins şi primit de la 6 pacienţi sume de bani în cuantum total de 1100 de lei, precum şi prestări de servicii întreţinere spaţii verzi, dar şi produse alimentare şi băuturi alcoolice, toate remise cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, respectiv de îndeplinire a actului medical.

 

Autor
04 august 2022 la 12:49
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 4 minute
Directorul Muzeului Astra a făcut senzație cu „cuțâtoaia” la Făgăraș Fest
Atelierul de șindrilar al Muzeului Astra a stârnit curiozitatea celor veniți să petreacă pe muzică bună și să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Vremea continuă după acelaşi tipar: jumătate căldură moderată, jumătate ploaie
În săptămâna ce începe, prognoza meteo va fi următoarea pentru judeţul Sibiu: Luni, vremea va fi caldă pentru...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Două intervenții cu elicopterul în Munții Făgăraș pentru salvarea a două persoane
Echipajul Salvamont Sibiu a fost solicitat sâmbătă pentru două intervenții distincte în Munții Făgăraș, ambele necesitând sprijin aerian...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Piața Mare din Sibiu, plină de chitariști. Pregătiri în forță pentru Guitar Meeting Festival
Sute de tineri chitariști au transformat sâmbătă Piața Mare din Sibiu într-o adevărată scenă rock, în cadrul unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Seri de vară cu filme „hot”, la Cinema Boutique. Ce surprize îi așteaptă pe cinefili
Până pe 15 septembrie, singurul cinematograf în aer liber din Sibiu promite să transforme fiecare seară într-o experiență...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Covrigul și cafeaua la „botul calului”, în Sibiu. Cât ne costă o gustare în mers
Zilele aglomerate și pauzele scurte de prânz au transformat masa „to go” într-un stil de viață pentru mulți...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Ciocnire în lanț la ieșirea din Șura Mică. Unul dintre șoferi a ajuns la spital
Un accident s-a produs vineri după-masă pe DN 7H, în zona podului peste autostradă, la ieșirea spre localitatea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Sembraz dispare, pregătirea pentru hypermarket apare…
Ultimele rămăşiţe ale fostei fabrici "Sembraz", anterior I.M.A.I.A. sunt în curs de dispariţie şi de pe harta Sibiului,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Filme de weekend la Cinema „Ion Besoiu” Sibiu. Program pentru toate vârstele
În ciuda vremii mohorâte, sibienii se pot bucura în weekend de filme pentru toate vârstele. Cu un program...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
Aproape nicio zi fără urs într-o localitate, în județ! Mesaj RO-Alert la Tălmaciu!
În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
(Actualizare) Accident grav în zona Veștem. Un minor de 2 ani a fost transportat la spital
Actualizare În urmă cu putin timp, polițiștii rutieri au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Basmele și muzica clasică, în centrul atenției la Muzeul ASTRA în cea de-a doua zi a Festivalului Classics for Pleasure
Cea de-a doua zi a Festivalului Classics for Pleasure a adus joi după-amiază, în zona Etno a Muzeului...
Actualitate
1 min de citit