Medici din țară și din străinătate vin la a cincea ediție a Conferinței „Actualități și perspective în medicina invazivă”, care începe mâine la Sibiu

Cea de-a cincea ediție a conferinței naționale, cu participare internațională, „Actualități și perspective în medicina invazivă”, debutează joi, 26 octombrie, la Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Manifestarea științifică este susținută de Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Evenimentul se va desfășura, pe parcursul a 3 zile, în format hibrid: fizic la sediul Facultății de Medicină, Strada Lucian Blaga 2A, cât și online.

Conform organizatorilor, evenimentul se va concentra pe subiecte actuale și perspective în medicina invazivă și va oferi o platformă excelentă pentru a explora cele mai recente descoperiri și tehnologii din domeniul medical. Conferința este creditată EMC (educație medicală continuă) iar participanții vor primi certificate care vor atesta acest lucru. 

Pe parcursul celor trei zile invitații speciali din țară și străinătate vor împărtăși experiența lor și vor aduce contribuții valoroase la discuțiile științifice. În plus, conferința va include sesiuni de întâlniri colegiale, în care participanții vor putea interacționa și împărtăși idei. De asemenea, o parte importantă din cadrul conferinței este dedicată studenților la medicină, pentru care a fost concepută o secțiune specială reprezentată de workshop-urile organizate vineri 27 octombrie.

„Mulțumim tuturor participanților și ne bucurăm că au răspuns invitației de a se alătura comunității noastre de profesioniști medicali. Contribuția lor este esențială pentru succesul acestui eveniment și suntem entuziasmați că tendințele actuale din medicina invazivă dar și perspectivele acesteia vor fi dezbătute, la Sibiu, de cei mai buni specialiști în domeniu dar și de specialiști din domenii medicale conexe”, a declarat Conf.univ.dr. Dan Bratu, Președintele conferinței și medicul șef al Secție Clinice Chirurgie II a SCJU Sibiu.

„Felicit organizatorii pentru eforturile de a concepe și susține acest eveniment care a ajuns la cea de a V- a ediție.  Este o onoare pentru mine personal și pentru cel mai mare spital din județul Sibiu să fim parte activă a Conferinței Națională de Medicină Invazivă. Medicina invazivă este unul dintre centrele de greutate în activitatea unui spital de urgență prin gama extinsă de patologii abordate iar schimbul de idei și opinii va aduce plus – valoare pentru activitatea medicală, în beneficiul direct al pacienților”, a transmis managerul SCJU Sibiu, dr. Daniel Chelcea.

 

 

25 octombrie 2023 la 10:24

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 2 ore
Scandal la ”Zburătorii” după premierea echipei în fotoliu rulant de către Primăria Sibiu. Președintele Daniel Troacă respinge acuzațiile în privința banilor și explică întreaga situație
Ovidiu BOICA, Ștefania VESA Mai mulți componenți ai echipei de baschet în scaun rulant ”Zburătorii”, participantă în Campionatul Național...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 5 ore
Transilvania Tattoo Expo prezintă în premieră, una din atracţiile Sibiului: povestea adevărată a fiului lui Vlad „Dracula” Ţepeş, înmormântat în Biserica Evanghelică
Pentru prima dată, artiştii tatuatori, Ovidiu Popârţan din Sibiu şi Marius Jucan din Cluj, împreună cu istorici locali...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Magie, iluzionism și efecte speciale, pe scena Sălii Thalia
Duminică, Sala Thalia se transformă într-un adevărat loc al magiei și al circului. Cei mici sunt invitați să...
Cultură
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Femeie reținută la Sibiu pentru înșelăciune: a păcălit o bătrână folosind un pretext religios
O femeie în vârstă de 53 de ani,  din județul Vâlcea, a fost reținută de polițiști, fiind cercetată...
Actualitate
2 min de citit