Mediaş: contractul de proiectare şi execuţie pentru "Canalizare pluvială Şoseaua Sibiului", semnat de primar. Investiţia depăşeşte 6 milioane de lei şi este asigurată prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny"

Marţi, 19 septembrie 2023, la sediul municipalităţii a fost semnat de către primarul municipiului Mediaş, dl. Gheorghe Roman şi de către reprezentantul liderului de asociere, SC Urban Construct Transilvania SRL, contractul de proiectare şi execuţie aferent investiţiei "Canalizare pluvială Şoseaua Sibiului", în valoare de 6.094.229,95 lei, care beneficiază de fonduri prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny".
Obiectivul principal vizează proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare/extindere a sistemelor de canalizare pluvială, prin preluarea, transportul şi evacuarea în râul Târnava Mare a apelor pluviale colectate pe Şoseaua Sibiului şi anume tronsonul de stradă cuprins între intrarea în municipiul Mediaş (giratoriul nou realizat dinspre Sibiu) şi societatea Kromberg & Schubert (pod Valea Ighişului), precum şi apele rezultate din zona Pădurea Dumbrava.
În mod concret, rezultatele lucrărilor de intervenţie vor consta în principal în 1650 de metri liniari de rigole (din care 1200 metri liniari de rigole din elemente prefabricate din beton şi 456 de metri liniari rigole deschise din beton simplu monolit), 8 guri de scurgere şi un colector pluvial în lungime de 1290 de metri liniari. De asemenea, în cadrul lucrărilor vor fi executate subtraversări CFR şi cameră beton prin foraj orizontal, cămin stavilă şi gură de vărsare din beton armat.
"Am semnat astăzi un contract extrem de important care prevede modernizarea reţelelor de canalizare pluvială pe Şoseaua Sibiului. Practic, lucrarea presupune preluarea, transportul şi evacuarea apelor pluviale colectate pe Şoseaua Sibiului, pe tronsonul de stradă cuprins între intrarea în municipiul Mediaş în zona noului sens giratoriu şi societatea Kromberg & Schubert  Mediaş. Practic, prin realizarea acestei investiţii vom încerca să scăpăm de inundaţiile care se produc în zona sensului giratoriu şi a magazinului Kaufland. Valoarea acestei investiţii este de aproximativ 6 milioane de lei, iar termenul de execuţie este de 9 luni", a declarat primarul municipiului Mediaş, dl. Gheorghe Roman.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
26 septembrie 2023 la 21:59
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 52 minute
„Exploratori în Satul Luminii” – mișcare în natură, socializare, voie bună și alte provocări, la Sadu
„Exploratori în Satul Luminii” este o nouă și inedită inițiativă a Primăriei comunei Sadu, sprijinită de partenerii Asociația...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 oră
Ansamblul „Cununa satului” (Turnu Roșu) vrea să-și mărească familia
Pentru a asigura continuitatea activității Ansamblului Folcloric „Cununa satului” – Turnu Roșu, instructorii voluntari ai grupării au luat...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 ore
De la caniculă la ploaie într-o singură săptămână. Aşa spune prognoza pentru săptămâna ce începe
În săptămâna ce va începe, pentru judeţul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă....
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 20 ore
Sibianca Ghizela Vonica a câștigat „masters”-ul de alergare montană de a Stâna de Vale
Sâmbătă, 5 iulie, a fost o zi cu adevărat bună pentru Ghizela Vonica. Prezentă la Campionatul Național de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 23 ore
Românii par a nu mai dori intermediari pentru vacanţe. Aproape jumătate îşi rezervă direct transportul și cazarea
Un studiu realizat de către Reveal Marketing Research pentru evidenţierea principalelor comportamente și criterii de decizie ale românilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Motociclistă accidentată pe Şoseaua Alba Iulia
IPJ Sibiu informează că polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia. Polițiștii au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Ghidul Michelin: Muzeul Astra – Locul I în topul muzeelor din România. Brukenthal ocupă locul IV
Noua ediție a Ghidului Verde Michelin dedicată muzeelor și turismului cultural din România plasează Muzeul Astra din Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Accident lângă Avrig: O autoutilitară a lovit un pieton
Sîmbătă, polițiștii rutieri au intervenit, în urma unui apel la 112, la un accident produs pe DN 1,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
“Litoralul Sibiului” de la Lacul lui Binder. De succes local dar prea sărac în oferte pentru a se vorbi de turism
Sibiul are şi el mini-litoralul său, în afară de "standardul" Ocna Sibiului, care este altceva şi care mai...
Actualitate
10 min de citit