O mașină a Poliției Locale din Avrig a fost implicată într-un autoaccident în zona localității Bradu. În urma evenimentului rutier două persoane au ajuns la spital.
„Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe DN 1, în zona localității Bradu. Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Mârșa, din cauze care urmează a fi stabilite, a pierdut controlul direcției de deplasare, a lovit un cap de pod și a ieșit în afara părții carosabile. În urma accidentului, conducătorul auto și un pasager (bărbat în vârstă de 35 de ani, din Avrig) au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital, conștienți. Autoturismul implicat în autoaccident aparține Poliției Locale Avrig”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
Sosiți la fața locului salvatorii au evaluat cele două victime.
„Un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ au intervenit la un accident rutier în localitatea Bradu unde au acordat asistență medicală pentru două persoane.
Echipajul SMURD a preluat un bărbat în vârstă de 57 de ani cu dureri lombare. Acesta este transportat la UPU Sibiu conștient. Cealaltă victimă a fost preluată de ambulanță SAJ”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.