Mărțișoare pentru toate buzunarele, în Sibiu. Prețuri între 2 și 45 de lei

Acasa >

Articol

În prag de 1 Martie, sibienii au la dispoziție o ofertă variată de mărțișoare, cu prețuri pentru toate buzunarele. Comercianții propun atât modele tradiționale cât și moderne, iar costurile variază în funcție de material și complexitate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cel mai ieftin mărțișor costă doar 2 lei, fiind un model simplu cu șnur alb-roșu. La polul opus, cel mai scump ajunge la 45 de lei, fiind lucrat manual, din argint sau ceramic pictată. Cele mai căutate mărțișoare se încadrează între 5 și 15 lei.

„Prețurile sunt bune! Acum studiam ca să îmi fac o idee. Nu mi-am propus un buget anume, ce îmi place, cumpăr”, spune Bogdan, un tânăr care era în trecere pe pietonala Bălcescu. 

Custom Image

Broșe pictate pe lemn de mahon

Ștefania Lepa, producător de mărțișoare, spune că pentru colecția din acest an a început lucrul încă din luna noiembrie, realizând aproximativ 1000 de modele.

„Mărțișoarele noastre sunt lucrate manual pe lemn de mahon, dar și pe lut, cu uscare la rece și pictate cu culori acrilice. Am început să lucrăm la ele din noiembrie și am făcut în jur de 1000. Broșele pictate pe lemn sunt cele mai scumpe. Prețurile încep de la 7 la 20 de lei”.

Custom Image

Mărțișoare realizate din pasiune, nu pentru profit

Pentru Alexandra Ilinca, mărțișoarele nu sunt doar un simbol al primăverii. Deși realizează manual fiecare model, aceasta păstrează prețurile accesibile pentru ca oricine să se poată bucura de un mărțișor special.

„Pentru mine mărțișoarele nu reprezintă o sursă de venit, le fac din plăcere. De aceea păstrez prețurile atât de mici, ca să fie accesibile pentru toată lumea. Într-adevăr, lumea vede că sunt realizate manual și că nu sunt atât de scumpe. Întotdeauna trebuie să împăcăm toate gusturile”, spune aceasta.

Gama de mărțișoare create de ea este diversificată: mărțișoare pictate cu acul, realizate prin tehnica picturii pe apă, modele din ceramic sau broșe.

„Oricine ar trebui să își poată permite o floare”

Florile rămân un cadou clasic de 1 Martie. Printre cele mai căutate flori se numără zambilele, lalelele, panseluțele și primulele, care sunt mai deosebite în pragul primăverii.

Prețurile florilor variază între 4 și 35 de lei, astfel încât oricine să își poată permite. Florin Oprița -producător local sau „Omul cu flori de la Urgențe” spune că a ales să vândă florile cu bulbi, deoarece se reproduc an de an și oferă bucurie pe termen lung.

Custom Image

„În general noi vindem florile de primăvară, zambile, lalele, narcise, primule, panseluțe. Deocamdată zambilele sunt printre preferate pentru mirosul lor. Suntem recunoscători că avem un spațiu unde să ne putem expune munca. Este important ca oricine să își poată permite o floare. Am ales să avem flori doar cu bulbi pentru că se reproduc an de an și oamenii se pot bucura mai mult timp de ele”, spune Florin.

Text și foto: Maria-Antonia OANA

Autor
27 februarie 2025 la 11:21

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 25 minute
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Accident langă Rășinari. Un șofer a alunecat într-un pârâu
Un accident a avut loc de 1 Mai, în afara localității Rășinari, pe un drum forestier. Șoferul a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Biciclist lovit de o mașină pe B-dul Mihai Viteazu
Polițiștii rutieri au intervenit joi, la un accident produs în Sibiu, pe Bulevardul Mihai Viteazu. Un șofer a...
Actualitate
1 min de citit