Marele anunț! Simona Halep revine pe teren după o pauză de doi ani! Îi va întâlni pe doi dintre cei mai mari tenismeni mondiali all-time

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Simona Halep revine pe teren în meciul demonstrativ cu Andre Agassi şi Steffi Graf de la Sports Festival 2024. Cei patru jucători de tenis fac show în 15 iunie, ”la BTarena Cluj-Napoca”, au anunţat organizatorii. Cea mai bună jucătoare din istoria României îl va avea partener pe al doilea cel mai bine clasat jucător român, după Ilie Năstase, Andrei Pavel. Spectacolul de tenis va celebra a cincea ediţie a Sports Festival.

Agassi şi Graf vor juca în premieră în faţa publicului din România, iar formula de patru, alături de Halep şi Pavel, este o premieră globală.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Am trăit momente speciale la Cluj, pe acel teren minunat amenajat în cadrul Sports Festival. Abia aştept să mă reîntorc şi să joc acolo, alături de Andre Agassi şi Steffi Graf”, a declarat Halep.

Simona Halep a jucat ultimul meci oficial la 29 august 2022, pierdut cu Daria Snigur, în turul întâi la US Open. La competiţia de la New York, sportiva a fost testată pozitiv cu roxadustat, iar de atunci este suspendată.

”Anul acesta, la Sports Festival, pe 15 iunie, Andre Agassi, Steffi Graf, Simona Halep şi eu ne vom întâlni la Cluj şi o să fie o zi minunată. Abia aştept să-i revăd, mai ales pe Andre cu care am o istorie… am jucat împreună de şapte ori, l-am învins o dată. Sunt nişte omeni nemaipomenţi. Ne vedem acolo”, a declarat, la rândul său, Andrei Pavel.

 

Revine la Sports Festival

 

Simona Halep a mai jucat la Sports Festival în cadrul a două evenimente speciale care au adus în Sala Polivalentă din localitatea de la poalele Feleacului mii de fani ai tenisului, conform news.ro.

Primul a fost în 2019, un adevărat spectacol cu multe momente amuzante oferite de Simona Halep, care a făcut show alături de Marius Copil, Daniela Hantuchova şi Fabio Fognini. Nu a lipsit de la eveniment nici antrenorul ei de atunci, Darren Cahill.

Custom Image

Al doilea a fost un eveniment de gală, din 2022: meciul de retragere din cariera sportivă a lui Horia Tecău, vicecampion olimpic şi dublu câştigător de Grand Slam la dublu, la care a mai participat şi Robert Lindstedt şi Marius Copil.

 

Andrei Pavel, prezent la prima ediție

 

Andrei Pavel a fost prezent la Sports Festival şi în 2018, alături de fraţii Bryan şi de Goran Ivanisevic, pentru un demonstrativ de colecţie, susține agenția de presă news.ro.

”E greu să ne exprimăm pe deplin bucuria de a o avea pe Simona Halep din nou, pe teren, la un demonstrativ din cadrul Sports Festival. Simona este foarte iubită în România şi abia aşteptăm să o vedem din nou. Ea este un model pentru mulţi fani şi sportivi tineri, o inspiraţie prin determinare şi dedicare, iar modestia ei adaugă o notă de simpatie şi respect în comunitatea tenisului mondial. Pentru noi, este şi o prietenă apropiată, aşa că suntem alături de ea în momentele bune, dar şi în cele grele. Un lucru cred că e sigur: ne e dor tuturor de Simona în teren şi ne bucurăm că la Sports Festival putem să celebrăm pasiunea şi dedicarea ei pentru tenis”, a declarat Patrick Ciorcilă, business development şi co-fondator Sports Festival:

 

S-au pus deja biletele în vânzare

 

Primele 1000 de bilete au fost lansate la preţ Early Bird odată cu anunţarea evenimentului, pe 15 ianuarie 2024, dar, datorită interesului crescut faţă de invitaţii la eveniment, s-au epuizat în 6 ore.

Biletele la preţ normal pot fi achiziţionate de pe site-ul Sports Festival.

Preţ bilete demonstrativ de tenis:

Categoria 1 – 245 lei;

Categoria 2 – 170 lei;

VIP – 1200 lei.

Sports Festival, cel mai mare eveniment multi-sport din România, ajunge în 2024 la cea de-a cincea ediţie. Cea anterioară, organizată în 2023, a atras un număr record de participanţi: peste 150.000 de copii şi adulţi au descoperit şi s-au bucurat de un întreg univers al sportului.

 

 

Autor
18 ianuarie 2024 la 10:43
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Remiză cu goluri în primul amical al lui Hermannstadt, în Turcia, cu o echipă de UEFA Europa League
În primul meci de verificare din cantonamentul centralizat de la Bolu, echipa sibiană a terminat la egalitate, scor...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 4 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 5 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit