Marcel Ciolacu, la Sibiu: "pensiile militarilor nu sunt pensii speciale!"

"Pensiile militarilor şi poliţiştilor nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii ocupaţionale"; a declarat vineri seara, la Sibiu, premierul Marcel Ciolacu, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Hotelul "Împăratul Romanilor". Declaraţia lui vine în contextul în care, pe  social media şi pe unele grupuri de pensionari militari au fost editate nişte declaraţii făcute de premier într-o apariţie TV, din care reiese că i-ar fi făcut nesimţiţi pe pensionarii militari. 
"…Mi s-a decupat din ceea ce am spus ca pe urmă să se facă un filmuleţ, să fie transmis un neadevăr total. (…) Eu m-am referit foarte clar, dar fără să nominalizez, fiindcă așa mi-a plăcut întotdeauna, dar dacă sunt nevoit, n-am o problemă. Și m-am referit la nişte nesimțiți care în acest moment apar în spațiul public după ce ei au trecut în PNRR faptul că pensiile militarilor, ale polițiștilor sunt pensii speciale. Şi tot aceeași nesimțiți care au trecut în PNRR, acel celebru 9,4% ceea ce ar fi însă ar fi dus ca pensiile să nu se mărească în următorii 50 de ani", a spus Marcel Ciolacu.
"Eu personal – și o spun fără nicio modestie – împreună cu Victor Negrescu, cu Mihai Tudose, ne-am dus la Comisie – cu domnul Adrian Câciu, care este aici – şi am îndreptat aceste lucruri și am explicat de ce pensiile militarilor și polițiștilor nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii ocupaționale, a subliniat Ciolacu.
El a repetat că mesajul său a fost trunchiat intenţionat, pentru a se transmite altceva: "S-a tăiat din emisiune (…) şi s-a transmis că eu am făcut nesimţiţi pensionarii militari – tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte, era pensionar militar – şi eu sunt împotriva lor."

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"Eu înțeleg, e campanie electorală și eu am ficat pentru această campanie electorală, n-am nicio problemă. Dar să fii și ipocrit și nesimțit și să mai manipulezi și tăind dintr-o emisiune părți astfel încât să trunchiezi adevărul și ceea ce am spus eu, e o diferență mare. Nu am o problemă să răspund la orice întrebare atunci când greșesc, sau nu greșesc. Cred că sunt unul dintre liderii politici care la 2-3 zile am o conferință de presă și răspund la orice fel de întrebare", mai spune premierul. 

Premierul Marcel Ciolacu, împreună cu o parte din miniştri, a fost prezent, vineri, la Sibiu, într-o vizită oficială în care a vizitat Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu", compania Marquardt şi a avut o întâlnire cu primarii PSD din judeţ şi cu echipa social-democrată sibiană.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
06 septembrie 2024 la 18:34
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 6 ore
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Copac prăbușit peste o mașină la Hula Bradului. Intervin pompierii
Pompierii sibieni au intervenit joi cu o autospecială de stingere pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 14 ore
Vino să descoperi cele mai bune materiale de construcții la Ravago Sibiu!
Sibienii și toți cei pasionați de construcții sunt invitați la „Ziua Porților Deschise” organizată de RAVAGO ROM în...
Eveniment
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 15 ore
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 19 ore
FOTO-VIDEO / Poate vă era dor de Fanfara din Turnișor!
Cunoscută și sub numele de „Fanfara sașilor”, Neppendorfer Blaskapelle și-a reluat deja tradițional recital de vară în Parcul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit