Mamă și fiică au lăsat războiul din Ucraina pentru liniștea de la noi. Yaroslava, unul dintre primii copii refugiați care merg la grădiniță, în Sibiu

Daryna nu s-a gândit la nimic altceva în 24 februarie decât să își salveze fiica, pe Yaroslava. Are doar 6 ani și nu înțelege ce este războiul. Au plecat cu ce au putut din locuința lor din Kiev. Au ajuns la frontiera cu România după 36 de ore. Obosite și fără speranță, mama și fiica au văzut din nou luminița de la capătul tunelului când au intrat în România. Iar bucuria, atâta câtă poate fi când Daryna îi știe pe toți ai ei rămași în bătaia puștii, a găsit-o când toți românii și-au întors brațele spre ea și fiica ei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Yaroslava merge la grădiniță acum, în Sibiu, și învață limba engleză. Copila știe că este în vacanță, nu că este refugiată. Toți copiii o plac. Unii chiar ar lua-o la ei acasă.

„Am reușit să ne organizăm astfel încât să primim la noi în spațiu copiii ucraineni și ne-am organizat și pentru mămicile acestora, să cream un spațiu unde să se întâlnească și să împărtășească și experiențe, să facă ce vor să facă, un loc unde să le oferim tot ce au nevoie în fiecare moment al perioadei  din vacanța pe care și-o petrec aici cu copilașii”, spune Bianca Borcan, proprietarul grădiniței 7Habits, care și-a pus la dispoziție spațiul pentru copiiii și femeile venite din Ucraina.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Drumul lung spre pace

 

Daryna nu i-a spus nimic Yaroslavei despre războiul rămas în urmă. Nu ar înțelege nimic și nici nu ar folosi să fie îngrijorată. Au schimbat 10 mașini și, într-un final, după 36 de ore, au ajuns la vama română. Acolo Daryna și-a văzut ultima dată soțul. Copila cere des acum să își vadă tatăl, să meargă acasă. În casa ei. Acum este ocupată cu joaca la grădinița din Sibiu și învăță să vorbească limba engleză.

„Păpușile voastre sunt surori. Vezi? Păpușile sunt surori”, îi spune Bianca Borcan Yaroslavei, în timp ce fata se joacă alături de altă fetiță de la grădiniță. Aceasta îi spune educatoarei că ar putea să o i ape fata din Ucraina la ea acasă. Apoi, cu un gest simplu, se întoarce la copilă și o ia de mână.

„Am decis să plecăm din Kiev pentru că am auzit ce a spus Putin. Aveam bagajul făcut pentru că știam că ceva s-ar putea întâmpla. Fiica mea nu a văzut aproape nimic, nu a auzit aproape nimic decât alarma și câteva explozii”, a povestit Daryna.

În Sibiu, Daryna și Yarolsava au găsit cam tot ce au nevoie pentru a fi puțin liniștite. Sibienii le-au primit în casele lor, le-au dat hrană, iar acum Yaroslava merge la grădiniță și își face noi prieteni. Nimic nu e încă ca înainte de 24 februarie.

„Bineînțeles că îi e dor de casa ei, plânge în fiecare seară că vrea acasă, cu jucăriile ei, cu tatăl ei, dar avem aici tot ce avem nevoie și vă suntem recunoscătoare, pentru tot ce faceți pentru noi. Aș vrea să vă pot mulțumi așa cum meritați, voi românii. ȘI mi-aș dori ca totul să se termine, să ne întoarcem acasă și să venim aici, la prietenii pe care ni i-am făcut aici, în Sibiu, dar în vacanță”, a mai spus Daryna.

 

Toți copiii refugiaților vor avea drepturi în România

 

Guvernul României a decis ca toți copiii refugiaților să aibă aceleași drepturi cu copiii români, indiferent de statutul lor.

„Toți copiii ucraineni aflați pe teritoriul României, inclusiv cei care nu solicită protecție, potrivit legii azilului, vor beneficia de drept la educație în unitățile de învățământ din România, în aceleași condiții cu antepreșcolarii, preșcolarii și elevii români. Acești copii vor avea drept la cazare gratuită în internatele școlare, drept de alocație de hrană, drept de a primi rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte și manuale”, a spus Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

De asemenea, elevii vor beneficia de examinarea gratuită a stării de sănătate, de vaccinare, dar și de gratuite pentru toate categoriile de transport prevăzute de lege.

În ceea ce îi privește pe studenți, Dan Cărbunaru a anunțat că „Ministerul Educației va putea aproba un număr suplimentar de locuri în limita a 20% din capacitatea de școlarizare. Această măsură vine în completarea dispozițiilor pe care ministrul Educației le-a anunțat deja încă de la debutul crizei, permitându-le studenților din Ucraina să se înscrie la cursurile din România pentru a avea continuitate la studii”.

Guvernul a decis totodată ca pentru toți refugiații care vor fi cazați în spațiile instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat sau privat să asigure o subvenție de 50 de lei/zi pentru cazare și de 20 lei/persoană/zi pentru masă, timp de 90 de zile.

Custom Image

Autor
08 martie 2022 la 16:16
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 47 minute
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 4 ore
Vino să descoperi cele mai bune materiale de construcții la Ravago Sibiu!
Sibienii și toți cei pasionați de construcții sunt invitați la „Ziua Porților Deschise” organizată de RAVAGO ROM în...
Eveniment
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 5 ore
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 8 ore
FOTO-VIDEO / Poate vă era dor de Fanfara din Turnișor!
Cunoscută și sub numele de „Fanfara sașilor”, Neppendorfer Blaskapelle și-a reluat deja tradițional recital de vară în Parcul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit