Măldărășanu: ”Pierdem, în ultimul timp, destul de mult împotriva acestei echipe”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marius Mîăldărășanu, antrenorul lui Hermannstadt, a remarcat, în conferința de presă, câ sibienii nu au reușit, în ultimii doi ani să mai obțină rezultate pozitive cu ”U” Cluj. Tehnicianul a radiografiat jocul de sâmbătă, de pe ”Cluj Arena”, susținând că ritmul de joc al ”alb-roșilor nu a fost bun, dar și că nu prea are ce să le reproșeze.

”Greu! Cum au fost toate (n.a. meciurile) împotriva lui ”U” Cluj. Pierdem,. în ultimul timp, destul de mult împotriva acestei echipe, o echipă foarte bună, știm asta, dar o echipă pe care cel puțin noi am reușit s-o blocăm din punct de vedere defensiv. Stăm destul de bine, au fost doar câteva inexactități pe început de meci și aceste două greșeli la golurile lor. Însă, nu prea am reușit să producem ceva pe faza de atac, în momentul în care nu ții de minge, n-au cum să ai progresie. În a doua repriză, într-adevăr, am urcat liniile, au apărut situațiile noastre, a venit și golul, bineînțeles tot pe o greșeală pentru că asta e, fotbalul e făcut din greșeli și având 1-0, n-aveai cum să nu pleci măcar cu un punct, dar a venit repede golul egalizator, pe urmă golul de 2-1 și cam asta e istoria. Ritmul de joc nu este unul OK, n-a fost OK nici pentru noi, nici pentru ei. Într-adevăr, posesia a fost mai bună de partea lor, dar odată cu etapele care se vor scurge va trebui să ridicăm un pic nivelul din punct de vedere al jocului și ca intensitate. Nu ne rămâne decât să sperăm pe mai departe la puncte, la victorii în aceste 8 etape. Le-am considerat nouă «finale», am pierdut-o pe prima. În continuare, se joacă lupta la play-off dar plecăm cu un handicap, asta este viața, trebuie să strângem rândurile. N-am ce să le reproșez (n.a. jucătorilor mei) din punct de vedere al atitudinii, ca efort, au dat totul, dar mici inexactități sau greșeli de poziționare, de informare… Puteau fi doar ocazii… Din păcate, au fost goluri și am plecat fără niciun punct de-aici.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Au avut o posesie mai bună, o dinamică mai bună, de aia le-am cerut băieților să fie mai curajoși. Unii au fost, alții mai puțin, s-a văzut tracul în anumite momente. În momentul în care – au fost jucători care aveau mingea și n-aveau soluții și atunci apare greșeala, pentru că rămâne să încerci ceva din punct de vedere al jocului unu la unu, îți iese sau nu-ți iese, dar chiar fiind o repriză anostă, așa, n-au fost ocazii de gol nici de partea lor, nici de partea noastră. Și totuși, în a doua repriză, am avut 1-0. Asta mă supără cel mai tare, cu toții suntem foarte supărați pentru că puteam scoate mai mult din acest meci”, a declarat Măldărășanu în co ferința de presă de la finalul meciului cu ”U” Cluj, pierdutcu 2-1.

 

Și-ar mai dori un mijlocaș central

 

Măldărășanu a adăugat că ar mai avea nevoie de un mijlocaș central pentru a umple golul lăsat de plecarea lui Baba Alhassan la FCSB. Antrenorul lui Hermannstadt a acuzat și problemele pe care le-a întâmpinat înaintea meciului cu ”U” Cluj în legătură cu Opruț și N'Goma.

”Avem o listă A cu 28 de jucători seniori. În momentul în care vine un jucător, trebuie să plece altul. Este o perioadă de iarnă. S-aduci un jucător care stă de șase luni, nu știu cât de mult te poate ajuta. Contează foarte mult, până la urmă, ce oferă și ce salariu își dorește. Mi-aș dori un mijlocaș central, să acoperim – să zicem – poziția lui Baba Alhassan. Dar, acolo noi l-am folosit în cantonament pe Oroian, am avut ceva probleme acum și a trebuit să schimbăm pentru că nu le-au venit ”cărțile verzi” lui Opruț și lui NGoma, jucători care puteau să creeze ceva. Opruț urma să joace titular, N'Goma să intre pe parcurs, dar asta este situația. Vom vedea ce va fi!”, a mai spus Măldărășanu.

 

 

Autor
21 ianuarie 2024 la 16:01
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Remiză cu goluri în primul amical al lui Hermannstadt, în Turcia, cu o echipă de UEFA Europa League
În primul meci de verificare din cantonamentul centralizat de la Bolu, echipa sibiană a terminat la egalitate, scor...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 4 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 5 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit