Măldărășanu: ”E un joc pe care trebuie să-l uităm, o înfrângere dureroasă din care trebuie să-nvățăm”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul echipei sibiene nu era atât de supărat, la finalul meciului de pe ”Cluj Arena”, pentru eșecul cu ”U”. Măldărășanu a recunoscut că echipa sa a suferit în flancul stâng, motiv pentru care l-a și schimbat pe Tiago Goncalves încă de la pauză. Totodată, tehnicianul a spus, la flash-interviuri, că se aștepta ca ”alb-roșii” să mai marcheze în partea secundă, dar e de părere că jucătorii săi trebuie să treacă peste acest eșec cât mai repede.

”Meciul s-a pierdut în prima repriză. Am avut prima situație, până la urmă. Începutul de joc a fost unul OK, am avut prima situație de a marca, după care (n.a. clujenii) au avut o dinamică foarte bună și am interpretat greșit momentele de translație în partea stângă. Acolo ne-au surprins, au venit peste noi, au apărut ocaziile, cornerul acela… Cam toate au plecat din partea stângă a noastră, din păcate. Asta este! Am avut o reacție OK în a doua repriză. Mai așteptam un gol. Asta le-am spus și la pauză, orice gol înseamnă mult, înseamnă că ai șanse să intri în joc. Le-am dat exemple pe care le-am trăit în cariera mea de două ori, de la 3-0, să se-ntâmple să ne egaleze adversarul, 3-3. Și important e să credem. Nu pot să spun că am jucat mai bine ca ei. Ei au stat la căldura acelui 3-1, s-au apărat foarte bine, dar s-a văzut că (n.a. jucătorii mei) și-au dorit să marcheze măcar un gol pentru a intra în joc, cum vorbeam mai devreme. «U» a fost echipa mai bună. Mergem înainte, este a doua etapă, e un joc pe care trebuie să-l uităm, o înfrângere dureroasă din care trebuie să-nvățăm”, a spus Măldărășanu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marius Măldărășanu a apelat, la pauză, la Jovan Markovic, iar pe parcurs l-a introdus și pe Aurelian Chițu, dar cei doi n-au reușit să fie cu adevărat periculoși pentru poarta lui Germonas.

”Au încercat o combinație amândoi, a fost o fază destul de OK, dar e primul lor joc, primele minute împreună. Markovic n-a avut niciun minut în pregătiri. Normal că relațiile de joc se câștigă în timp, ușor-ușor se cunosc. Markovic are calități extraordinare și sunt ferm convins că ne va ajuta. Și Chițu la fel!”, i-a scuzat antrenorul lui Hermannstadt pe cei doi atacanți.

 

Și-a îmbărbătat jucătorii în vestiar

 

Mălărășanu nu face un capăt de țară după acest eșec.

”Eu am răbdare, sunt adeptul încrederii, în continuare. Le-am spus să ridice capul din pământ. Erau dezamăgiți, supărați. Este normal, e o înfrângere! Trebuie să mergem înainte, pentru că, așa, putem să dăm cu biciul… Da, o să analizăm greșelile, este normal ca fiecare să vadă unde a greșit. Este fotbal! Ne mulțumim cu faptul că este doar început de campionat. Da, voiam mai mult, speram mai mult, credeam că putem mai mult. Repet, începutul de meci a fost bun. Clujului, când nu îi dai mingea, îi pui probleme și asta s-a-ntâmplat în repriza a doua, dar repet, au stat și la căldura acelui rezultat”, a adăugat Măldărășanu la DigiSport.

Tehnicianul a recunoscut că le-a cerut jucătorilor cu experiență să se implice pentru a trage echipa după ei în momentele dificile.

”Ttrebuie să ne schimbăm mentalitatea, să ne dorim mai mult. Avem jucători care au câștigat trofee și am mare încredere în ei. Le-am cerut ă tragă echipa după ei, mai ales în momentele grele, să tragă mai mulți jucători care poate sunt mai emotivi și își pierd încrederea după marcarea unui gol de către adversar. Îmi doresc, mi-am dorit de când sunt aici să fac mai mult, mai mult, asta vreau în continuare. Repet, nu e un capăt de țară, e o înfrângere din care trebuie să-nvățăm și sper să-nvățăm. La câteva zile vine un alt meci și dacă vom câștiga etapa viitoare, atunci lucrurile trebuie să meargă pe un făgaș normal. Altfel, încrederea pe care-o câștigi foarte greu, o poți pierde foarte ușor și asta nu trebuie să se-ntâmple săptămâna viitoare”, a concluzionat Măldărășanu.

Autor
21 iulie 2024 la 19:10
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 zile
Trei zile de „luptă” pentru Cupa României la Baschet în Fotoliu Rulant
În acest weekend, Sibiul devine capitala baschetului în scaun rulant. Sibienii sunt așteptați la Sala Transilvania să îi...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 zile
Cupa Mediașului la Kickboxing (ediția a VI-a)
Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 10, la Sala Sporturilor „Octavian Șerban” din municipiul Mediaș se va desfășura...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Flashmob „România Dansează”, la Mediaș
Municipiul Mediaș se va afla printre localitățile care vor găzdui sâmbătă, 14 iunie, flashmob-ul „România Dansează”, un eveniment...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 zile
FC Inter încheie sezonul Ligii a IV-a cu 72 de puncte, din 78 posibile. Birț: ”Parcursul nostru demonstrează că avem calitate, băieții au căpătat încredere, au acumulat experiență”
Președintele clubului FC Inter, a cărei echipă a câștigat un nou titlu județean după un parcurs aproape perfect,...
Sport
2 min de citit