Măldărășanu crede că 0-0 ar fi fost scorul corect cu Oțelul

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, era mulțumit de felul în care i-au urmat sfaturile jucătorii săi și a afirmat,la flash-interviuri, că un rezultat de egalitate ar fi fost mai aproape de adevăr. Tehnicianul susține că echipa lui Dorinel Munteanu a speculat, pe final, singura greșeală a sibienilor.

”Am schimbat așezarea, am jucat 4-3-3 tocmai ca să blocăm zona centrală, pentru că (n.a. gălățenii) au o dinamică, cu interul care pleacă în spatele fundașului lateral și tot mută, se creează un spațiu acolo. Am interpretat bine. Am început rău meciul, în primele minute, dar pe urmă jocul s-a echilibrat. A doua repriză, una controlată (n.a. de noi) în mare, chiar dacă n-am avut ocazii multe dar, pe construcție, în ciuda terenului, băieții au avut răbdare… Bară! Am avut și noi ocazia cu Cristi Neguț la 0-0. A apărut o greșeală, atâta am făcut, o singură greșeală și ne-a costat. Ăsta este fotbalul. Le-am spus (n.a. băieților) tot timpul, ca să iei puncte aici, trebuie să-ți câștigi duelul. L-am lăsat pe atacantul lor să urce cu mingea la picior, i-am dat spațiu, a câștigat teren, după care intră pe dreptul, știm foarte bine, știau foarte bine ce trebuie făcut, dar asta e. Jocul greșeala așteaptă, ei au profitat și au câștigat, dar cred că echitabil era un rezultat de 0-0”, a spus Măldărășanu la DigiSport.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Măldărășanu a adăugat că este frustrant că, după un asemenea joc, sibienii nu se aleg cu niciun punct: ”Am avut o dinamică bună ca și mișcare, știm foarte bine că ei vin agresiv, mai ales pe minge dusă la fundașul nostru central de picior drept în partea stângă. Dar, au avut răbdare, asta a contat foarte mult (…) Toni Ivanov a făcut un joc foarte bun, la fel și Alessandro (n.a. Murgia). De aia am și făcut schimbări puține, pentru că am considerat că jocul este OK. Și mai ales pe final, ei au talie, au fost multe lovituri libere, mingi aruncate acolo și în general se schimbă foarte mult multe lucruri la fazele fixe. (…) Într-adevăr, urma să iasă Chițu, dar atunci l-am lăsat, mai ales că mi-a zis că este OK. Chiar dacă a terminat benzina, putea scoate ceva dintr-o anumită fază dar am sperat până la capăt. Este frustrant, plecăm acasă fără niciun punct”.

Măldărășanu a adăugat că lipsa de omogenitate își spune cuvântul, fiind nevoie de timp pentru a obține.

”Omogenitatea se câștigă în timp, jucătorii trebuie să se cunoască ușor-ușor, asta le-am spus. Îl știm pe Chițu, trebuie să profităm de calitățile lui. Și acum au fost câteva nesincronizări, minge jucată pe Chițu dar n-a venit nimeni la susținere… Lucrurile astea necesită timp, dar timpul n-așteaptă pe nimeni, ne trebuiesc puncte, trebuiesc rezultate pozitive. Cred că ei au arătat pozitiv la 0-0, pe terenul Galațiului, în contextul în care aveam două puncte dar mergem înainte”, a mai spus tehnicianul ”alb-roșilor”.

 

 

 

Autor
04 august 2024 la 12:45
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 zile
Trei zile de „luptă” pentru Cupa României la Baschet în Fotoliu Rulant
În acest weekend, Sibiul devine capitala baschetului în scaun rulant. Sibienii sunt așteptați la Sala Transilvania să îi...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 zile
Cupa Mediașului la Kickboxing (ediția a VI-a)
Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 10, la Sala Sporturilor „Octavian Șerban” din municipiul Mediaș se va desfășura...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Flashmob „România Dansează”, la Mediaș
Municipiul Mediaș se va afla printre localitățile care vor găzdui sâmbătă, 14 iunie, flashmob-ul „România Dansează”, un eveniment...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 zile
FC Inter încheie sezonul Ligii a IV-a cu 72 de puncte, din 78 posibile. Birț: ”Parcursul nostru demonstrează că avem calitate, băieții au căpătat încredere, au acumulat experiență”
Președintele clubului FC Inter, a cărei echipă a câștigat un nou titlu județean după un parcurs aproape perfect,...
Sport
2 min de citit