Măldărășanu a schimbat jumătate din echipă cu Buzăul. ”Nu e vorba de șanse, e vorba că trebuia să schimb ceva!”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Așa cum anunțase în conferința de presă de dinaintea meciului de la Buzău, cu Gloria Măldărășanu a făcut mai multe modificări în formula de start, titularizându-i pe Oroian în locul lui Nana Antwi, luxemburghezul Selimovic și Ionuț Stoica în cele ale lui Găman, respectiv Bejan, iar Biceanu, Sergiu Buș și Robert Popescu lăsându-i pe bancă pe Ronaldo Deaconu, Chițu și Ianis Stoica. Practic, tehnicianul ”alb-roșilor” a schimbat jumătate din echipa care intra din primul minut cu Sepsi OSK, acum două săptămâni.

Măldărășanu a spus, la flash-interviuri, că era normal să facă mai multe modificări în formula de start, iar cei care au intrat din primul minut au făcut o primă repriză bună, dar că penaltiul acordat cu VAR în prelungirile acesteia a fost ca o lovitură încasată de aceștia.

”Nu, n-am vrut să dau șanse nimănui. Nu e vorba de șanse, e vorba că trebuia să schimb ceva. Era și normal. Și am avut încredere în toți cei care au intrat, drept dovadă că prima repriză chiar a fost una bună, controlată ca și joc. Am jucat mult în jumătatatea adversă. Știam că ne așteaptă și vor tranziție. Și am pregătit ca să fim foarte bine, foarte atenți în momentul în care se pierde mingea. Au fost vreo două contraatacuri. N-au pus așa mari probleme. Poate acea acțiune cu Cirrani, când intră din partea dreaptă, pe stângul, care nu e piciorul lui de bază. Atunci, o greșeală, dar în rest, o repriză bună. Vine un penalti. Normal că, la pauză, (n.a. jucătorii noștri) erau foarte, foarte, foarte triști, că fotbalul nu e corect, e nedrept. Asta-i viața, trebuie să trăim lucrurile astea. E nedrept, poate va fi odată drept și cu noi”, a afirmat Măldărășanu.

 

Autor
19 octombrie 2024 la 15:34

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
(FOTO) Trofeul Festivalului ”Lucreția Ciobanu” pleacă la Giurgiu. Visul maestrului Ioan Macrea, împlinit după șase decenii…
Ediția a VIII-a a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc ”Lucreția Ciobanu” a adus pe scena Centrului Cultural ”Ion...
Actualitate
5 min de citit
acum 4 ore
Muzeul în care se minunau academicienii români, s-ar fi mutat americanii, iar chinezii salutau „prietenia dintre popoare”
Între cele peste 1.500 de obiecte care formează colecțiile Muzeului Etnografic Rășinari, am găsit „Cartea de aur” în...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
1 Mai la Sibiu: de la Ziua Muncii, la o zi liberă: „Nu găseai mici și cârnați așa de ușor”
„Ziua Muncii” s-a transformat de-a lungul anilor, dintr-o zi de sărbătoare populară, într-o o zi liberă de relaxare....
Actualitate
3 min de citit