Măgura Cisnădie are trei jucătoare la Mondialul de handbal, niciuna în rândul ”tricolorelor”. Liga Florilor, campionatul cel mai bine reprezentat

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Echipa din Cisnădie, ocupanta locului 8 în clasamentul Ligii Florilor la finalul anului, cu două etape înainte de finalul turului, este reprezentată de trei jucătoare la Campionatul Mondial feminin de handbal care se desfășoară, în această perioadă, în cele trei state nordice, Danemarca, Norvegia și Suedia. Niciuna dintre acestea nu fac însă parte din lotul naționalei României, condusă de Floren tin Pera.

Două dintre ele joacă pentru naționala Muntenegrului care și-a asigurat calificarea în faza grupelor principale de pe primul loc din Grupa B preliminară, cu trei victorii. Este vorba despre Marina Rajcic și Marta Batinovic.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cea de-a treiea este Emilia Galinska din naționala Poloniei. Și ea continuă la Mondial după ce Polonia a intrat în grupa principală 2, din care face parte și România. Galiska se va afla față în față cu ”tricolorele” lui Florentin Pera pe 11 decembrie.

 

Liga Florilor, cel mai bine reprezentat campionat național la Mondial

 

Pe lângă handbalistele din naționala României, Liga Florilor este reprezentată la Campionatul Mondial de multe alte jucătoare din alte naționale. Practic, campionatul românesc oferă cele mai multe handbaliste la această ediție a Mondialului, peste 50, nepunându-le la socoteală pe cele din prima noastră reprezentativă.

Dintre echipele din România, CSM București și Rapid au câte 11 reprezentante la Mondiale, un adevărat record, fiind prezente cu jumătate din lot la competiție.

 

Handbaliste din România prezente la Mondiale *

Croația (7): Paula Posevac (Gloria Bistrița), Ivana Kapitanovic (Rapid), Katarina Jezic (Dunărea Brăila), Katarina Pavlovic (Minaur Baia Mare), Dejana Milosavljevic (SCM Craiova), Valentina Blazevic și Tea Pijevic (Gloria Buzău).

Muntenegru (7): Matea Pletikosic, Bobana Klokovac (ambele Corona Brașov), Marina Rajcic, Marta Batinovic (ambele Măgura Cisnădie), Nina Bulatovic (Gloria Bistrița), Durdina Malovic și Dijana Mugosa (ambele SCM Craiova)

Angola (4): Albertina Kassoma (Rapid București), Liliana Venancio (Dunărea Brăila), Natalia Kamalandua și Azenaide Carlos (ambele Corona Brașov).

Franța (4): Laura Glauser, Grace Zaadi și Laura Flippes (toate CSM București), Orlane Kanor (Rapid București).

Serbia (4): Aleksandra Vukajlovic (Minaur Baia Mare), Andela Janjusevic (Rapid București), Katarina Bojcic (SCM Craiova), Emilija Lazic (HC Zalău).

Spania (4): Lara Gonzalez Ortega, Alicia Fernandez (ambele Rapid București),  Darly Zoqbu de Paula (SCM Craiova), Mireya Gonzalez (Dunărea Brăila).

Polonia (3): Aleksandra Zimny (Gloria Buzău), Emilia Galinska (Măgura Cisnădie) și Monika Kobylinska (CSM București).

Brazilia (3): Tamires Morena Lima (Gloria Bistrița), Larissa Araujo și Francielle da Rocha (ambele Dunărea Brăila).

Suedia (3): Evelina Eriksson (CSM București), Nathalie Hegman și Daniela de Jong (SCM Rm. Vâlcea).

Senegal (2): Gnosiane Niombla (Gloria Bistrița), Fanta Keita (Gloria Buzău).

Germania (2): Meike Schmelzer (Dunărea Brăila) și Mia Zschocke (SCM Rm. Vâlcea).

Ucraina (2): Iuliia Adriichuk (CS Dacia Mioveni) și Andryana Naumenko (HC Zalău).

Slovenia (2): Amra Lazovic (Minaur Baia Mare), Natasa Ljepoja (SCM Rm. Vâlcea).

Norvegia (2): Marie Davidsen și Vilde Ingstad (CSM București).

Danemarca (1): Trine Ostergaard (CSM București).

Argentina (1): Macarena Gandulfo (Corona Brașov).

Olanda (1): Estevana Polman (Rapid București).

Ungaria (1): Nikelott Papp (Gloria Buzău).

* sursa: prosport.ro.

 

 

Autor
06 decembrie 2023 la 14:39
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Remiză cu goluri în primul amical al lui Hermannstadt, în Turcia, cu o echipă de UEFA Europa League
În primul meci de verificare din cantonamentul centralizat de la Bolu, echipa sibiană a terminat la egalitate, scor...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 4 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 5 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit