LSS Voința Sibiu, primul lider al Ligii a IV-a. Echipa lui Cosmin Vâtcă, victorie cu 9-1 la Șura Mică

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

LSS Voința Sibiu a câștigat cu 9-1, sâmbătă, la Șura Mică, în prima etapă a sezonului 2023/2024 și s-a instalat în fotoliul de lider. Voința Dumbrăveni, după succesul de pe teren propriu cu Alma Sibiu, scor 7-0, aflată la primul joc de după promovarea din Liga a V-a Mediaș, este pe locul secund, iar FC Avrig completează podiumul după 5-2, acasă, cu CS Orășenesc Copșa Mică.

Revenind la meciul de la Șura Mică, pentru LSS Voința au marcat Andrei Doda, Gabriel Dugulan, Rareș Iaru, Loren Niță, Ruben Vecerdea, Nelu Timiș (două) și Mario Goia (două).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul Voinței a început meciul cu ”unsprezecele” Samoilă – R. Iaru, L. Condrea, P. Pavel, Doda, Vecerdea, Giura, L. Niță, Timiș, R. Aldea, Dugulan. Pe bancă s-au aflat Comăniciu, Oprișor, Secășan, Rekik, Hulpușiu, Șulea, Kalimeris și M. Goia.

 

Doda, primul gol pentru Voința după ce s-a transferat tocmai de la Leii Șura Mică

 

Andrei Doda s-a transferat la LSS Voința, în această vară, chiar de la adversara acesteia din prima etapă a noului sezon. ”A fost un meci mai special penru mine, având în vedere că, ultima dată, am jucat la Șura Mică. Ambiția a fost una mare pentru că trebuia să demonstrăm că suntem o echipă bună, ne-am propus să facem ceva măreț în acest sezon. Mă bucur c-am început cu dreptul, ne-am făcut jocul, traseele, ce ne-a cerut ”Mister” (n.a. Cosmin Vâtcă). Și mai mult mă bucur că am reușit să înscriu. Chiar ieri (n.a. vineri), la antrenament, am exersat loviturile libere, am așteptat momentul, mă bucur c-a ieșit cum trebuia”, a declarat Doda pentru pagina de Facebook a clubului sibian.

”Se poate și mai bine. E loc de mai bine tot timpul. Ne pregătim intens pentru meciurile importante, cu care o să avem mai mult de furcă și sperăm să adunăm cât mai multe puncte și să ne îndeplinim obiectivul”, a mai spus Andrei Doda, întrebat despre evoluția sa din meciul de la Șura Mică.

 

Vâtcă: ”Ori 1-0, ori 9-1, tot 3 puncte sunt!”

 

În primul rând, noi am urmărit să obținem cele 3 puncte, nu prea mă interesează la ce scor am obținut victoria. Și 1-0 e la fel ca 9-1, cât a fost în meciul ăsta. Pe mine mă interesează să obținem 3 puncte în fiecare meci pentru că, la final, cine are puncte mai multe este mult mai câștigat decât cel care are golaverajul mai mare. Din păcate nu avem posibilitatea asta (n.a. de a studia jocul adversarului), am face-o dacă am putea. Încercăm să exersăm traseele de joc cât mai mult la antrenamente. Avem jucători de calitate și dacă își pun în slujba echipei valoarea, cu siguranță o să fie bine”, a afirmat Cosmin Vâtcă, antrenorul Voinței.
Acesta a fost nemulțumit de primirea unui gol și spune că a fost deranjat de relaxarea care a apărut în rândul jucătorilor săi.

”Avem un lot și numeric, și valoric echilibrat. E normal, ne simțim bine, e normal să petreacă weekendul cu familia pentru că au avut o zi foarte grea, efortul a fost mare, dar cu siguranță o să-și revină pentru următorul meci”, a adăugat Vâtcă.

 

Egal spectaculos la Miercurea Sibiului

 

Una dintre echipele cu pretenții din primul eșalon județean, Unirea Miercurea Sibiului, a obținut numai un punct, pe teren propriu, după remiza spectaculoasă cu FC Tălmaciu. În fiecare repriză s-au înscris câte patru goluri, fiind 2-2 la pauză și 4-4 la final.

Pentru echipa lui Nicolae Grădinar au marcat Răzvan Dumitra, Andrei Cârțu, Sergiu Diță și Mihai Blotor.

De cealaltă parte, Cristian Corches și Constantin Apolzan și-au trecut în cont câte o ”dublă”.

Sparta Mediaș a câștigat cu 3-0 la Sibiu, pe ”Voința”, cu Quantum/Cuantic Arsenal.

Alte două victorii au fost ale gazdelor, Păltiniș Rășinari și FC Inter Stars impunându-se cu 2-1, respectiv 2-0 jocurile cu ACS Bradu și AFC Agnita.

Pe terenul de pe Valea Ștezii, Mircea Risti și Adrian Greavu, fostul atacant al Interului, au semnat golurile prin care Păltinișul a luat cele 3 puncte cu echipa din Bradu.

Pe ”Obor”, Interul s-a impus cu 2-0 prin reușitele lui Robert Haiser și Mario Șandru din repriza secundă.

Custom Image

 

Autor
04 septembrie 2023 la 13:49
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
Remiză cu goluri în primul amical al lui Hermannstadt, în Turcia, cu o echipă de UEFA Europa League
În primul meci de verificare din cantonamentul centralizat de la Bolu, echipa sibiană a terminat la egalitate, scor...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 23 ore
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 4 zile
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 4 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit