LPF-ul pregătește modificarea Legii 4. Suporterii vor avea acces cu materiale pirotehnice la meciurile din Superligă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, că îşi doreşte, până la startul noului sezon al Superligii, modificarea Legii 4, care interzice folosirea materialelor pirotehnice în interiorul stadioanelor.

Toată atmosfera asta frumoasă care se creează pe stadioane, mai ales de către suporterii echipelor gazdă, ca să nu mai vorbim dacă sunt suporteri şi de o parte şi de alta, duce la creşterea spectacolului fotbalistic. Apropo de asta, noi încercăm să facem o modificare a Legii 4 referitoare la torţe şi fumigene. Peste tot în lume se dă cu torţe şi fumigene, cu artificii. Lucrăm la o modificare, astfel încât să se permită aceste materiale pirotehnice, dar să fie monitorizaţi şi autorizaţi cei care le folosesc şi să nu intre în terenul de joc. Pentru că toată această atmosferă creează un stimulent pentru echipe şi pentru fotbal”, a declarat Gino Iorgulescu, conform Agerpres..

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Oficialul LPF a precizat că va încerca modificarea acestei prevederi până la începerea noului sezon.

Conform Legii 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei în sport, materialele pirotehnice, precum făclii, torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene sunt interzise în interiorul arenelor sportive.

 

Autor
12 iunie 2024 la 14:02
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 18 ore
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
Aria PLUS, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
5 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 zile
Trei zile de „luptă” pentru Cupa României la Baschet în Fotoliu Rulant
În acest weekend, Sibiul devine capitala baschetului în scaun rulant. Sibienii sunt așteptați la Sala Transilvania să îi...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 zile
Cupa Mediașului la Kickboxing (ediția a VI-a)
Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 10, la Sala Sporturilor „Octavian Șerban” din municipiul Mediaș se va desfășura...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Flashmob „România Dansează”, la Mediaș
Municipiul Mediaș se va afla printre localitățile care vor găzdui sâmbătă, 14 iunie, flashmob-ul „România Dansează”, un eveniment...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter încheie sezonul Ligii a IV-a cu 72 de puncte, din 78 posibile. Birț: ”Parcursul nostru demonstrează că avem calitate, băieții au căpătat încredere, au acumulat experiență”
Președintele clubului FC Inter, a cărei echipă a câștigat un nou titlu județean după un parcurs aproape perfect,...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Interul, noua campioană județeană, și FC Avrig se întâlnesc în finala Cupei României. Sâmbătă, intrare GRATUITĂ pe ”Municipal”
După ce au cucerit titlul de campioni județeni, câștigându-și dreptul de a participa la barajul pentru promovarea în...
Eveniment
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 4 zile
Și Ciprian Biceanu continuă la FC Hermannstadt. Acord pe încă un sezon
Gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că încă un jucător a semnat prelungirea contractului. Este vorba despre mijlocașul...
Sport
1 min de citit