Lotul de autostradă Sibiu – Boița nu a costat niciun leu în plus și s-a terminat înainte de termen. 1.500 de oameni au lucrat la șoseaua de viteză

Într-o perioadă în care majoritatea constructorilor termină lucrările mai târziu decât ar trebui și cu costuri mult mai mari decât cele estimate și asumate prin contract, lotul de autostradă Sibiu – Boița s-a terminat înainte de termen. Acesta a fost deschis circulației pe 15 decembrie 2022, cu patru luni și jumătate mai devreme.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel, s-a trecut la faza de recepție, lucru care s-a consumat joi, 27 aprilie. Odată cu acest fapt, România consemnează recepția lucrărilor primului lot din Autostrada Sibiu – Pitești, o autostradă despre care se vorbește de cel puțin 20 de ani.

Vineri, la Prefectura Sibiu, reprezentanții constructorului, ai proiectantului, dar și autorități locale, au explicat cum au decurs lucrările pe primul lor al Autostrăzii Sibiu – Pitești.

Cei de la Porr Construct au spus, în cadrul conferinței de vineri de la Prefectura Sibiu, că au reușit finalizarea înainte de termen deoarece proiectarea s-a terminat mai repede, dar și pentru că s-a lucrat „în mod eficient” cu autoritățile : „Am fost ajutați să rezolvăm problemele locale în privința accesului la terenuri”, a spus Vlad Oțet, manager de proiect.

Cum au reușit cei de la Porr Construct să termine lucrarea în plină criză a materialelor fără să ceară bani în plus o spune chiar managerul de proiect. „După semnarea contractului, am avut materialele cumpărate din timp. Am făcut un efort financiar achitând aceste materiale în avans, înainte de a fi puse în opera. Astfel am achiziționat mare parte din necesar, din timp, fiind depozitat fie la noi pe șantier, fie la furnizori”, explică Vlad Oțet.

În total, pentru finalizarea lotului Sibiu – Boița, au lucrat circa 1.500 de oameni.

 

Ce înseamnă lotul Sibiu – Boița

 

S-au executat 13,17 km tronson nou de autostradă de două benzi, trei viaducte și 4 poduri, 21 de pasaje  inferioare și un pasaj superior, 21 de podețe pe autostradă și 6 podețe la noduri rutiere, două spații de servicii, 2 noduri rutiere la Sibiu și Boița și centrul de înfrățire și coordonare de la Boița.

„Obiectivele urmărite prin construcția acestui tronson de autostradă au fost reducerea timpului de călătorie între Sibiu si Pitești, pentru că tronsonul de autostradă face parte din autostrada Sibiu – Pitești, îmbunătătirea sigurantei circulatiei, reducerea costurilor operaționale ale autocarelor, autovehiculelor, îmbunătățirea mobilitații populației i creșterea conectivității la nivel regional, îmbunătățirea  calității vieții populației din localități si relocarea traficului din localități si implicit reducerea impactului asupra mediului si reducerea  congestionării traficului pe rețeaua de drumuri județene”, au spus reprezentanții proiectantului.

 

Minusul este reprezentat de neplata despăgubirilor de către stat

 

Fiind lucru românesc, totuși, lucru românesc, nu se putea ca o lucrare să fie „perfectă”. Dar această „imperfecțiune” nu poate fi imputată celor care au lucrat efectiv la acest prim lot din Autostrada Sibiu – Pitești. Este vorba despre faptul că locuitorii din Boița, pe terenurile cărora s-a construit lotul de autostradă, încă nu au fost despăgubiți.

„Nemulțumirea noastră este că acești oameni nu au fost despăgubiți, deși au trecut patru ani. Sperăm ca anul acesta să se întâmple. Am avut o ședință pe acest subiect în ianuarie. Când primim acea decizie o vom contesta în instanță. Zic eu că 60 de bani pe mp este o sumă prea mică”, a este de părere Nicolae Cocoș, primarul comunei Boița.

Lotul dintre Sibiu și Boița, dat în trafic la jumătatea lunii decembrie 2022 măsoară 13,17 km. Lucrarea de infrastructură a fost terminată cu 4 luni mai devreme față de termenul contractual de finalizare, respectiv aprilie 2023. Construcția acestei secțiuni de autostradă a beneficiat de finanțare din fonduri europene (POIM 2014-2021) în valoare de 612,65 milioane lei, fără TVA.

 

Autor
28 aprilie 2023 la 20:09

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Adrian POPESCU
acum 3 ore
Radu Carp: „Realitatea augmentată din mentalul uman are nevoie azi de lumina înțelepciunii”
Asistența prezentă, în sala Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA, la dezbaterea focusată pe logica stategiilor doctrinale paradoxale din...
Eveniment
5 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 4 ore
Viceamiralul Jan De Beurme a avut întrevederi cu membrii Comandamentului NATO de la Sibiu
În contextul derulării exercițiului Dacian Spring 2025, Inspectorul General al Inspectoratului General al Apărării din Belgia, viceamiralul Jan...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 5 ore
Inaintări în grad la Comandamentul NATO Sibiu
Militari din HQ MNC-SE au fost înaintați în grad pentru contribuțiile lor. Printre aceștia, generalul de brigadă Constantin...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 ore
FUMATUL INTERZIS ÎN PARCURI ȘI STAȚII BUS, LA CLUJ
Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca a adoptat cu 22 voturi pentru și trei abțineri hotărârea prin care...
Eveniment
1 min de citit