Living Heritage, Zilele Europene ale Patrimoniului sibian au început la Valea Viilor! – Festivalul Marţian Negrea, la 130 de ani de la naștere și 50 de la stingerea din viață, a celebrului compozitor!

În perioada 9-11 septembrie, Consiliul Local şi Primăria Comunei Valea Viilor a invitat pe toţi cei care iubesc satul românesc şi patrimoniul material şi imaterial să descopere comunitatea VALEA VIILOR UNESCO. Ediția a XIX-a a fost cofinanțată – prin Agenda Culturală şi pentru Dezvoltarea Comunităţii Locale 2023 – de Consiliul Județean Sibiu, prin C.J.C.P.C.T. Cindrelul Junii Sibiu, fiind o manifestare care și-a câștigat un binemeritat loc în programul anual al evenimentelor culturale regionale și chiar naționale. Mulți vorumloceni au revenit acasă atât pentru a petrece alături de cei dragi, atât la festival cât și la o nuntă, manifestările aflate la concurență determinându-i pe localnici să opteze pentru diferitele evenimente, din bogata ofertă de petrecere locală. Pentru toți cei care au ratat evenimentele, majoritatea dintre acestea pot fi vizionate pe televiziunea agriculturii și a satului românesc” – Agro TV. Participant la manifestare, directorul Direcției Județene de Cultură, Dan Ilie Nanu declara că întregul festival deschide Zilele Europene ale Patrimoniului ZEP 2023, aflate la a XXX-a ediție, programate în această săptămână, în 16 septembrie!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ziua de vineri, 8 septembrie a fost dedicată sărbătoririi Nașterii Maicii Domnului, Sf. Maria Mică fiind o zi de mare sărbătoare ortodoxă, începută dimineața cu acţiunile de ecologizare – sub dictonul „CURĂŢĂM ROMÂNIA” – organizate de fundaţia Openfields şi a cercului „Micii gospodari” – coordonator prof. Elena Lază și continuate prin participarea la Slujba Liturgică de Sf. Maria în biserica Sf. Mihail și Gavril, oficiată de preotul paroh Marius Adrian Briscan. Concertul de pricesne „O măicuţă sfântă” a fost susținut de corul bisericii coordonat de dna Maria David, având ca invitat de onoare pe artista Magda Pușcaș și interpreta Iulia Lepădat.

CUPTORUL DE AUR în VALEA VIILOR!

Toți cei prezenți au fost invitați la vizitarea Școlii Gimnaziale „Marţian Negrea” – renovate cu sprijinul asociației BookLand -, dar și la vernisarea expoziției de PICTURĂ – GRAFICĂ – SCULPTURĂ, expusă pe toată perioada festivalului în Zalul Românesc, de cunoscutul sculptor sibian, Mircea Ignat; de altfel, reputatul sculptor și-a pus amprenta pe înfrumusețarea întregii comune, domnia sa fiind creatorul bustului lui Marțian Negrea, dar și al majorității lucrărilor de sculptură din parcurile satelor Valea Viilor și Motiș. Sâmbăta, doua zi a festivalului, a fost dedicată drumețiilor călare (pe cărările colinelor comunei), activităților culinare și singurei șezători autentice în nordul județului Sibiu. Concursul – expoziţie „CUPTORUL DE AUR”, cu concurenți din Valea Viilor și din satul Plop, republica Moldova a demonstrat – prin degustările invitaților – că gospodinele nu au uitat să gătească preparatele la cuptor. Șapte echipe concurente au gătit diverse preparate, toți participanții cunoscând cugetarea „O mâncare sănătoasă/ Ține doctorul acasă/ De-a cu E-uri te ferește/ Fiindcă te îmbolnăvește” (George Budoi). Pentru istoria manifestării consemnăm echipele: Vasile și Maria Capră a gătit pâine pe vatră și specialități la cuptor (lichie cu ceapă, varză și prune); Olivia Porima a gătit pâine și pizza, ambele echipe fiind sprijinite de consilierul local Vasile Șoldorfean, în calitate de bucătar șef. Zmeurica Pinte a pregătit lichiu cu varză și lichiu cu prune. Monica Bălășoiu și Dodo Haiduc – pizza și limonadă mentolată cu miere și lămâie. Ioan Mureșan și Liliana Bobar – pâine la tăvi de cozonac. Liliana Guțanu (Moldova – satul Plop) – plăcintă foioasă cu aluat tradițional și babă neagră din nordul Moldovei. Angela Bejenari, Mihaela Negreață și Aurel Clăciun au prezentat roșii ecologice și cultivarea lor (15 sortimente din Moldova). Echipa de jurizare formată din ec.Adriana Halmaghi, pr. Marius Briscan și prof. Miruna Negrea a decis premierea tuturor echipelor, criteriile de departajare (modul de prezentare a produselor, folosirea ingredientelor naturale, etc) fiind insuficiente pentru o departajare clară. Concursul tir cu arcul 3D, la cabana „Sub Vii”, organizat de Marius Sicoe – Asociația Transilvania Archery Adventure, a pus în valoare unul dintre cele mai frumoase locuri de belvedere din comună – platourile colinelor ce flanchează localitățile Valea Viilor și Motiș -, permițând tuturor pasionaților de natură să admire peisajul natural autentic, nealterat de activități care să afecteze iremediabil natura. Nimeni nu ar trebui să uite că patrimoniul cultural este moștenirea patrimoniului comunității de la generațiile trecute și nu toată zestrea primită este moștenire”, aceasta fiind un produs al selecției, făcut de societate!

Evenimentul „In memoriam Marțian Negrea”, a fost organizat și prezentat de prof. Miruna Negrea, nepoata marelui compozitor, care a marcat aniversarea a 130 de ani de la nașterea compozitorului și 50 de ani de la stingerea din viață prin prezentarea în premieră a unor filme. Expunerea prof. Miruna Negrea a sensibilizat întreaga asistență, domnia sa mulțumind administrației publice locale și în special primarului Ilie Avram Pinte pentru efortul constant de a susține festivalul dedicat memoriei marelui înaintaș, în pofida contextului sanitar și economic al ultimilor ani. A mulțumit public tuturor instituțiilor culturale care au omagiat memoria lui Marțian Negrea, în 2023: RadioRomânia Muzical” – care încă din luna ianuarie a difuzat emisiuni cu opera compozitorului: Operei Naționale din București, care a organizat – în 26 aprilie 2023 – un spectacol omagial „Moșteniri muzicale”, în amintirea maestrului Marțian Negrea; Liceului de ArteBălașa Doamna” Târgoviște a susținut un recital excepțional, având ca invitați: harpista Cristina Munteanu, prof. univ. dr.Eugen Petre Sandu; o contribuție importantă au avut-o prof. univ. dr. Eugen Petre Sandu, Maria Iancu, înv. Laura Bălan, Adrian Stoica (flaut), Maria Luca Ștefănescu (canto), prof. dr. Maria Tufeanu, cu sprijinul conducerii – preot prof. Marian Dobrescu și dir. adj. Denisa Toader. Proiecția unor fragmente din spectacolele omagiale, au readus în memoria comunității opera nemuritoare a profesorului, dirijorului și compozitorului Marțian Negrea; creația sa muzicală – deși nu foarte bogată – cuprinde toate genurile muzicale, tratatele sale (de instrumente, forme muzicale, contrapunct, armonie) fiind cunoscute de toți cei care au studiat la Conservatorul din Cluj, respectiv București, în perioada interbelică și postbelică. Primarul Ilie Avram Pinte, în mulțumirile aduse moștenitoarei spirituale a celei mai importante personalități locale, și-a exprimat dorința ca în cel mai scurt timp, să-i fie acordat doamnei prof. Miruna Negrea titlul de cetățean de onoare, acest titlu urmând a intra în dezbaterea Consiliului Local Valea Viilor.

Patrimoniul cultural în slujba comunității?

Simpozionul „Patrimoniu şi tradiţii – Descoperiți comunitatea Valea Viilor UNESCO”, organizat de Asociația Ecomuzeul Regional Sibiu, cu participarea G.A.L. Podișul Mediașului, a pus în dezbatere publică rolul siturilor UNESCO, modul de interpretare al patrimoniului dar și necesitarea restaurării și conservării acestora. În prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Sibiu, Marcel Luca, senatorului Nicolae Neagu și a primarului orașului Miercurea Sibiului, Ilie Troancă, s-a prezentat agenda culturală publică a celor 7 situri UNESCO România. Din județul Sibiu, două localități sunt situri UNESCO – satele Biertan și Valea Viilor -, acestea putând fi adevărați poli de dezvoltare culturală rurală, modele de bună practică în restaurarea și conservarea patrimoniului local. Ambele sate sunt incluse în ruta bisericilor fortificate, dar numai comuna Biertan este inclusă în ruta caselor tradiționale, care vor fi puse în valoare, printr-un proiect finanțat cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). La o analiză simplă a modului de promovare al patrimoniului UNESCO, se pot constata principalele manifestări în arealul bisericilor fortificate: Biertanul promovează „Transilvania Multiculturală” (cu târg și program artistic), Prejmerul se afirmă cu „Sărbătoarea Clătitelor”, Viscri e inclus într-un program cultural al comunității săsești al „Țării Ovăzului – Haferland”, Dârjiu susține muzica de cameră în incinta bisericii fortificate (din 2020), Saschiz a devenit celebru și datorită „Festivalului Rabarbărului”, pentru ca localitatea Câlnic de Sebeș să fie ușor confundată cu Câlnicul de Reșița, unde se organizează manifestarea „La căldarea de aramă”! Toate cele șapte situri rurale conservă imaginea istorică a satelor transilvănene, remarcabile pentru complexitatea amenajărilor defensive fiind biserica din Valea Viilor și tripla incintă din Biertan.

Încă din sec. al XVIII-lea, cetățile și-au pierdut funcțiunea militară, devenind spații comunitare (pentru depozitarea hranei, loc de sărbători, etc), dar păstrând funcția religioasă pentru comunitățile săsești fondatoare. Moștenirea acestor unice biserici fortificate, a condus la conceptul „Patrimoniul cultural în slujba comunității” (lansat în 2007), care promovează importanța acestor monumente atât în mijlocul populației locale, cât și pentru dezvoltarea activităților nonagricole, în principal a turismului. Nu trebuie neglijată observația că vizitarea acestor sate, se reduce la o incursiune simplă în incinta cetății. Un alt tip de incursiune în istoria satului Vorumloc – prin intermediul presei -, ne demonstrează importanța pe care comunitatea românească o acordă culturii locale. Cea mai veche poezie populară descoperită (în 1896 Folclor din Vorumloc, cules de Miron Coleșan, june plugar) demonstrează frumusețea folclorului românesc: „Mândruliță ca a mea/ Nu-i în sat la nimenea,/ Când îi pomenesc de furcă/ Ea-și ia țolul și se culcă/ Și s-acopere cu sacul/ Și doarme pân-o ia dracul. Cine mai știe astăzi că în 6 august 1944, în „Telegraful Român” unde redactor responsabil era prof.dr. Dumitru Stăniloae, apărea știrea sfințirii bisericii ortodoxe române din Vorumloc, credincioșii fiind sub păstorirea părintelui Ieronim Morariu? Sau că la întrecerea căminelor culturale (era organizat și un congres al căminelor culturale), căminul din Vorumloc câștiga premii zonale, un premiu fiind aparatul de cinematograf? Și din Valea Viilor a plecat lozinca „Cartea și plugul sunt armele noastre împotriva ațâțătorilor la război!” (surprinsă în publicația România Libră 1950). Nu e întâmplător că, în secolul XX – numit de Wilhelm von Angelsdorf „secolul minciunii dirijate”-, comuna Valea Viilor a devenit fanionul culturii rurale din Târnava Mare, pentru ca în ultimii ani să facă parte din rețeaua de localități a Asociației „România Remarcabilă”, dezvoltată de Centrul Cultural Clujean (?), acestea atribuind culturii și patrimoniului rolul de „motoare ale dezvoltării rurale și regionale”! În discursurile invitaților, Ovidiu Drăgușanu – Gal Podișul Mediașului, Marcel Luca – vicepreședintele C.J.Sibiu și senatorul Nicolae Neagu, s-a subliniat importanța promovării și punerii în valoare a patrimoniului local și susținerea de care se bucură proiectele comunității din Valea Viilor, din partea autorităților județene și centrale în implementarea proiectelor.

Sâmbătă seara s-a încheiat cu tradiționala „ŞEZĂTOARE DIN GRUI – Hai să dăm mână cu mână” Vorumloc – Plop, în organizarea bisericii ortodoxe, prin implicarea personală a preotului Marius Briscan şi epitropului Vasile Sabău. Zalul românesc a cunoscut o atmosferă de mare sărbătoare, în acordurile formaţiei lui Marinică şi Cosmin Sicoe care au animat întreaga seară. În frumoasa sală a vechiului cămin românesc, împodobită de lucrările sculptorului Mircea Ignat și de o expoziție retrospectivă (2022), am retrăit serile de odinioară, tinerii bucurându-se, cântând și jucând împreună cu adulții, pe chipurile tuturor putându-se observa fericirea de a se bucura împreună de frumuseţea cântecului şi jocului românesc. Aici , un cor format din majoritatea celor prezenți a intonat imnul comunei Valea Viilor, audiența fiind încălzită și de regalul folcloric al interpreților invitați: grupul Junii Sibiu, Iulia Lepădat, Aurel Țurcanu și Aurel Clăciun.

Spectacol cultural artistic la lacul „Patru Hotare” Valea Viilor – Motiș

Ziua de duminică a găzduit – pe lângă evenimentele şi întrecerile în aer liber (ciclism, pescuit sportiv, caiac) – slujba liturgică la Biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril, dar şi spectacolul cultural-artistic organizat în premieră la lacul „Patru Hotare”. La slujbă, au participat și invitații comunei: subprefectul județului Sibiu, Sebastian Șebu, consilierul județean Pavel Bichicean, președintele Pro România Sibiu Petru Florea, dar și membrii ai organizației de tineret conduse de Alexandru Fărcașiu, aceștia ținând să fie alături de conducerea primăriei și organizatori pe tot parcursul zilei, la toate evenimentele. Sebastian Șebu i-a adresat sincere felicitări primarului pentru perseverența organizării celui mai longeviv festival care sărbătorește atât memoria unei mari personalități cât și promovează cultura și valorile locale, pentru a integra această zonă în turismul județean și național. Remarcând progresele comunei în domeniul educației tinerelor generații, Sebastian Șebu a menționat că susține proiectele comunei, așa cum Instituția Prefectului din Sibiu o face cu fiecare administrație locală care urmărește dezvoltarea durabilă. Pentru a stimula participările viitoare consemnăm câștigătorii. La ciclism pe traseul marcat Transghemeleaua: I – Pamarac Cristian; II – Ciurar Elisei; III – Pogăceanu Sebastian. La tir cu arcul: la bărbați I – Aurel Guțanu (rep. Moldova), II – Visa Florin, III – Pirlea Viorel. La copii: I – Sicoe Roxana; II – Negreață Mihaela, III – Briscan Luca și Bobar Daria. Concurs pescuit sportiv: I – Radu Liviu, II – Costel Tutelea; III – Vasile Băcilă. Concurs caiac – canoe: I – Mitrea Dorin și Sicoe Alexandru; II – Urdă Ciprian și Gogică Daniel, III – Bărbat Marius și Gyepesi Csaba. Spre surprinderea tuturor invitaților, programul cultural artistic s-a desfășurat într-un peisaj magnific, pontonul amenajat pe lacul „Patru Hotare”, încântând întreaga asistență. Și trebuie să remarcăm că spectatorii au venit pentru manifestări cu căruța, bicicletele și mașinile ocupând întreaga vale. Primarul Ilie Avram Pinte a deschis oficial  festivalul cultural artistic, mulţumind tuturor invitaţilor și în primul rând fraților din Moldova care sunt alături la fiecare sărbătoare. A mulțumit preotului Marius Briscan, conducerii școlii Marțian Negrea – director Daniela Vasiliu, neuitând să precizeze sponsorii manifestărilor: Paul Bârză de la Transilvania Adventure (care a asigurat aparatele de joacă și bărcile), Fundația Casa Florilor prin Charito Garcia Ngwenya și Tiberica Doda, Ladislau Ciocan, Marius Sicoe – președinte Asociatia „Arcașii din Patru Hotare” – organizator al concursurilor de tir cu arcul cu diplome si premii; Codrin Iordache manager firma Cody Fisch – coorganizator al concursului de pescuit sportiv si caiac-canoe cu asigurarea premiilor si a diplomelor. Primarul a ţinut să mulţumească membrilor Consiliului Local Valea Viilor, dar şi colegilor din conducerea primăriei: viceprimarului Ioan Filip și secretarului general al comunei Mirela Vișa, dar şi aparatului  propriu de specialitate (consilieri, inspector, referenţi, etc): Alin Dan, Maria Avram, Brândușa Racoți, Sorina Băcilă, Maria Pop, Maria Mohan, Radu Oanță, Monica Bălășoiu, Ioan Coman, Cristian Ciobanu, cărora li s-a adăugat echipa cabinetului medico- social Liliana Bobar, Magrina Lup și Mioara Goia, condusă de medicul de familie Pinte Zmeurica.

La organizarea manifestării și-au adus contribuția nemijlocită delegația satului Plop, condusă de primarul Aurel Guțanu și formată din prof. Liliana Guțanu, Angela Bejenari – producător ecologic de „pomușoare și legume”, artistul la nai Aurel Clăciun și studenta Mihaela Negreață. Consiliul Raional Dondușeni a fost reprezentat de o mică delegație: artistul Ion Țurcanu – șef secție cultură și primarul comunei Briceni – Oleg Jitari, care a ținut să descopere județul Sibiu în speranța unei înfrățiri planificate încă din 2017. O speranță năruită, primarul comunei sibiene neprezentându-se la întâlnirea planificată. Spectacolul de dansuri ţigăneşti de pe Târnave a fost coordonat de Ana Sicrea, cu sprijinul fundației Openfields Cluj-Napoca. Spectacolul muzical divers a fost asigurat de recitalurile artiștilor Robert Târnăveanu, Ion Țurcanu și Aurel Clăciun – Rep. Moldova, Firuta și Marcel Sicoe, Iulia Lepădat. Mărturisind ca impresionante recitalurile ansamblului „Junii” – coordonat de etnomuzicologul Cosmin Verde și al grupului Motto de muzică folk din Mediaș, compus din Adela Deac, Bogdan Suciu și Daniel Cristea (fondat în 2009), rămân cu amintirea exclamației lui Robert Târnăveanu: „Niciodată nu am cântat pe un ponton, parcă am fi la San Remo”!

Festivalul „Marţian Negrea” este organizat în parteneriat cu o serie de organizaţii neguvernamentale, toate interesate să fie descoperit patrimoniul UNESCO Valea Viilor și să contribuie la interpretarea peisajului cultural şi natural moştenit, pentru înţelegerea valorilor conservate şi a modului în care acestea folosesc locuitorilor planetei! Altfel spus, îmbrățișăm proiectul Primăriei Comunei Valea Viilor, ca “împreună să plantăm dezvoltare şi armonie în Valea Viilor”!

Marius HALMAGHI

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

13 septembrie 2023 la 18:52

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 14 ore
„Noaptea muzeelor” va fi ziua renașterii celei mai vechi gospodării dintr-un muzeu românesc
Dacă e miercuri, vorbim despre un loc încărcat de istorie și emoție. O poveste pe care am descoperit-o...
Cultură
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
FC Hermannstadt pierde la mare luptă a doua finală de Cupa României
Sibienii au crezut până în ultimele secunde că pot trimite meciul în prelungiri, dar până la urmă au...
Actualitate
7 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
„Ce înseamnă să am grijă de mine?”, atelier la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Astra îi așteaptă pe tinerii cu vârsta între 10 – 13 ani la un atelier dedicat vârstei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Radu Carp: „Realitatea augmentată din mentalul uman are nevoie azi de lumina înțelepciunii”
Asistența prezentă, în sala Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA, la dezbaterea focusată pe logica stategiilor doctrinale paradoxale din...
Eveniment
5 min de citit