”Leii” s-au pus stăpâni pe teritoriul ”vulturilor”. Oradea și-a luat revanșa în ”Transilvania”. La CSU a debutat Loving

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Echipa lui Tomas Rinkevicius a pierdut al doilea meci consecutiv în Liga Națională, după 80-69 la Rm. Vâlcea, acum o săptămână, ajungând la un bilanț de 5/5 cu care e pe locul al treilea în clasamentul Conferinței B. Sâmbătă seara, BC CSU a cedat la o diferență de 10 puncte, în fața propriilor suporteri, jocul cu vicecampioana Oradea. Echipa lui Cristi Achim s-a impus cu 95-85, luându-și revanșa pentru eșecul din tur, când ”galben-albaștrii” se impuseseră cu 79-66.

Internaționalii Mirel Dragoste și Rareș Uță, Monyea Pratt, Pavlin Ivanov și senegalezul Barro, respectiv Erick Neal, Kris Richard, Nijal Pearson, Donatas Tarolis și Cătălin Baciu au intrat pe parchet din primul minut.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Meciul a început cu mai multe ratări la ambele panouri, Baciu deschizând scorul după un minut și jumătate. Uță a egalat, apoi Neal a înscris primul coș de-afară. Și Tarolis a punctat din spatele semicercului (8-5). Ivanov a redus la minim diferența, apoi Tarolis și Baciu au dus Oradea la două posesii (12-7), dar Uță și Barro au intors rezultatul, senegalezul cu cinci puncte la rând, un and-one și un dunk (14-12).

Marc Loving, noul jucător al lui CSU, a trecut cu succes pe la linia de ”libere” și ”vulturii” aveau acum două posesii peste adversar (20-16).

Nicolescu, respectiv Nandor Kuti au înscris din afara semicercului (23-19). CSU a avut în mai multe rânduri și +5 pe tabelă, dar la prima pauză mai păstra un avantaj de doar o posesie după tripla lui Gotcher (30-28).

 

Oradea întoarce rezultatul în sfertul doi

 

Arledge și ”Bobe” Nicolescu au înscris în debutul actului secund alte două coșuri de la distanță, Oradea preluând conducerea (34-30). La celălalt panou, Pratt a ratat tripla, nu și Loving.

Arledge, respectiv Loving și Dragoste, au irosit alte aruncări de-afară, Gotcher punând capăt perioadei de secetă și trimițându-i pe ”vulturi” în time-out (36-33).

Barro a continuat să facă spectacol, înscriind de sus, iar cu o triplă, Ivanov a restabilit egalitatea (38-38). Au urmat alte două ratări de la distanță, semnate de Gotcher, respectiv Ivanov, apoi Nicolescu a dus Oradea pentru prima dată la +6 cu o aruncare din spatele semicercului (44-38).

Și, tot cu o triplă, Richard a făcut 49-42 pentru ”leii roșii”. Loving a replicat la fel, iar Uță a stabilit scorul primei reprize, 49-46.

 

Se rupe echilibrul după pauza mare

 

Richard a inaugurat tabela în sfertul trei și tot el a marcat încă un coș de la semi-distanță, nu îaninte însă ca Dragoste să vină cu o triplă. Uță, de la linia de ”libere”, și Dragoste au egalat (53-53), după două minute de la reluare.

A fost momentul în care și-a intrat în rol americanul Neal, cu opt puncte la rând, iar Niculescu, din spatele arcului de cerc, a mărit ecartul la +9 (65-56), forțându-l pe Rinkevicius să ia time-out ('26).

În urma ”liberelor” lui Richard, diferența de pe tabelă se compunea pentru prima dată din două cifre (69-58). Tot Richard a mărit și mai mult ecartul (73-60), dar Pratt a stabilit scorul de la care urmau să înceapă ultimele 10 minute cu o aruncare din spatele semicercului, în ultima secundă (73-63).

 

Cea mai mare diferență de pe tabelă: +16

 

Arledge și Tarolis au irosit speranțele sibienilor de a se întoarce în meci, la intrarea în actul decisiv (77-63).

Uță a înscris primele punctepentru CSU, dar imediat Gotcher a replica cu o aruncare de-afară (80-65).

Rinkevicius a mai luat un time-out, iar la reluare Ivanov și Loving, ultimul cu o triplă, au redus din diferență (80-70), moment în care a venit rândul oaspeților să meargă la margine.

La reluare, Gotcher și-a completat evoluția cu încă două triple, apoi Tarolis a securizat și mai mult victoria ”leilor roșii” (88-72), pentru că ”vulturilor” le era imposibil să mai revină în cele aproape 4 minute rămase din meci.

Oradea a câștigat cu aceiași diferență pe tabelă ca cea de la ultima pauză (98-85), sfertul patreu încheindu-se nedecis.

 

 

 

Autor
03 decembrie 2023 la 11:23
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 săptămână
Top 5 biserici fortificate din județ care merită vizitate. Biertan pe primul loc
Județul Sibiu este locul care adăpostește unele dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate din Transilvania. Aceste monumente nu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 lună
„Pumele” urcă pe podiumul Campionatului European de Taekwon-do ITF de la Sarajevo
Competiția europeană se află în plină desfășurare în capitala Bosniei-Herțegovina, iar ziua de 24 aprilie ac, a adus...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 an
Prima victorie din play-off pentru ACS Mediaș. Urmează revanșa cu Ungheniul
Mediașul a bifat primul succes din play-off-ul celui de-al treilea eșalon din a treia încercare. Înfrângerea de pe...
Tribuna sporturilor
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 an
Victorie în deplasare pentru Hermannstadt, în Superligă, după aproape nouă luni. Daniel Paraschiv, hat-trick pe terenul ”Bătrânei Doamne”
Echipa sibiană s-a impus cu 3-1 la Arad, în etapa a IV-a din play-out-ul Superligii. Acesta este primul...
Tribuna sporturilor
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 an
Antrenorul cu portarii de la FC Hermannstadt, suspendat o lună și ”ars” la buzunar după incidentele de la finalul meciului cu ”U” Cluj: aproape 7.000 de lei amendă!
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a analizat, astăzi, incidentele d ela finalul meciului de...
Tribuna sporturilor
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 an
Încă un patinator, ”Ambasadorul Sibiului”! Vlad Popa este campion național absolut de juniori
După o întrerupere de câteva meciuri, clubul de pe ”Municipal” a reluat campania prin care sportivi, foști sportivi...
Tribuna sporturilor
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 an
FC Hermannstadt debutează cu dreptul în play-out. Sibienii au marcat de trei ori în 7 minute, cu Dinamo
Echipa sibiană a debutat în play-out cu o victorie clară, cu Dinamo. În această seară, jucătorii lui Marius...
Tribuna sporturilor
8 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 an
Concluziile lui Claudiu Niculescu după ce Șelimbărul a câștigat sezonul regular: ”Din 19 etape, cred că în 15 am fost pe primul loc
Antrenorul ”călăreților roșii”, Claudiu Niculescu, consideră că succesul din ultima etapă, cu Chindia Târgoviște, este absolut meritat. Tehnicianul...
Tribuna sporturilor
6 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 an
Ianis Stoica și portarul Șelimbărului, Alex Roșca, la naționala de tineret pentru meciul cu Armenia din preliminariile EURO 2025
Vârful de atac Ianis Stoica a fost convocat de selecționerul naționalei de tineret, Daniel Pancu, pentru meciul cu...
Tribuna sporturilor
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 an
”Călăreții roșii” câștigă cu Chindia și intră în play-off-ul Ligii 2 de pe primul loc
Echipa din Șelimbăr s-a impus, în urmă cu câteva minute, cu 2-1 în fața formației din Târgoviște, la...
Tribuna sporturilor
1 min de citit