Cu o prefață semnată de Papa Francisc- și alte două text ale Lilianei Segre și Sami Modiano- a apărut volumul Lidiei Mksymowicz, sprijinită de Paolo Rodari: Eu sunt 700072. Fetița care a supraviețuit „Îngerului Morții” (Ed. Bookzone, București, 2022150 pg+ fotografii).  Traducerea volumului din limba italiană aparține Mariei Dosei și poartă amprenta emoției unei astfel de scrieri. Povestea Ludei- Lidiei este simplă și dureroasă. Fiica unor partizani bieloruși catolici, la 3 ani de zile este purtată spre moarte, la Auschwitz-Birkenau. Mama Anna este singurul sprijin- tatăl Aleksander plecând voluntar în armata sovietică în condițiile în care partizanatul din pădurile Bielorusiei începe să-și arata limitele- , până în punctul în care cele două sunt despărțite. După ce bunicii dinspre mamă și fiul lor adoptiv, Michail, sunt preluați direct din vagon spre gurile de moarte ale camerelor de gazare și crematoriilor. O fetiță rămasă singură. La 3 ani. În fața Îngerului Morții- Doctorul Mengele- în cumplitul Pavilon al Copiilor. Fetița rămâne un număr: 70072. Mama ei alt număr: 70071. Mama insistă însă să nu-și piardă numele, etnia, limba și rădăcina. Asta, la vreme, va salva neașteptata lor revedere. Povestea fetitei e simplă memoria ei, coroborată cu alte mărturii, rotunjesc imaginea Iadului de care unii încearcă astăzi să ne spună că nu a existat. În chip miraculos fetița scapă. Cu rănile, lanțurile, morțile ei…

Nu vă mai povestesc nimic. Trebuie doar să vă spun că este prima carte care străbate viața din Oswiecim– nefericitul orășel transformat în cea mai mare fabrică a morții – cu dramele, rezistența și înfrângerea oamenilor. Și iarăși biruința omeniei din ei. Dramatică și reală, viața Lidiei este o chemare la luare aminte. La 26 mai 2021, când Papa Francisc iese de la audiența generală printre oameni , în curtea San Damaso. Femeia aceasta remarcabilă îi este prezentată iar papa, cu un firesc de dincolo de lume, îi sărută numărul de pe antebraț. Veți spune: spectacular. Sau fals, sau știa că se filmează…Poate. Dar o face. Dând lecția unei umanități care nu și-a pierdut omenia. Și de care, cred, e nevoie să ne aducem aminte în fiecare zi. O carte incredibil de vie în ciuda vecinătății cu moartea. Sau poate tocmai de aceea. Îndrăznesc să spun că ea nu trebuie să lipsească de pe masa de lectură a nici unui licean, preot ori politician. E vremea să învățăm mai mult ca să nu repetăm nenorocirile care ne-au stricat lumea.