La cules de ciuperci, în pădurile de lângă Sibiu, fără riscuri

Ciupercile gătite după diferite rețete sunt un deliciu. Se spune că gustul celor provenite din culturi intensive nu se compară cu al celor ce cresc în pădure. Pentru a te bucure de savoarea acestora din urmă trebuie să le cunoști foarte bine, pentru a nu le culege și pe cele otrăvitoare. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Programul ”Anii Drumeției” propune pentru această duminică o plimbare prin pădure, la cules de ciuperci, sub îndrumarea unui specialist.   

”Dragi drumeți, în această experiență veți fi întâmpinați de Miruna Popa, doctor biolog-botanist, pasionată de plante și ciuperci comestibile, încă din copilărie, iar această pasiune pe parcursul anilor a ajuns să îi devină meserie prin studiile absolvite de Biologie și Pedagogie, cât și prin finalizarea unui doctorat în acest domeniu fascinant al ciupercuțelor. Turul micologic din pădure, pentru identificarea ciupercilor este o experiență captivantă și educativă, care aduce în prim-plan conexiunea noastră cu natura și resursele pe care le oferă. Aceste aventuri pline de descoperiri vor avea loc într-o pădure din împrejurimile Sibiului. Veți fi informați cu privire la importanța identificării corecte a ciupercilor cât și la protejarea naturii, precum și colectarea sustenabilă a ciupercilor comestibile și medicinale”, transmit reprezentanții Anii Drumeției.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Întâlnirea celor interesați de această drumeție va avea loc duminică, 19 mai, la ora 09.00, lângă cetatea de la Cisnădioara. Echipamentul necesar trebuie să cuprindă echipament pentru drumeții lejere (bocanci, geacă impermeabilă). Costul excursiei este 110 lei/ adult și 50 lei/ copil. Ghid va fi Miruna Popa – dr. biolog.

Sursa foto: facebook Anii Drumeției

Autor
14 mai 2024 la 10:27
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 42 minute
11 Luptători, parte din sezonul chinezesc vor face senzație în a șasea zi de FITS. Care sunt recomandările zilei
În a șasea zi de festival  publicul va avea parte de peste 15 spectacole captivante, mai mult de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 2 ore
Bilstein continuă parteneriatul cu Raliul Sibiului: viteză, responsabilitate și o comunitate mai puternică
Ediția aniversară a Raliului Sibiului marchează 3 ani de parteneriat solid între Bilstein și unul dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 13 ore
De la aglomerație la liniște: Ziua Iei la Muzeul ASTRA
Autobuz plin de străini, oameni gălăgioși și mirosuri neplăcute. Așa mi-am început „călătoria” spre Muzeul ASTRA, de Ziua...
Eveniment
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Patru locuri din județul Sibiu unde ne putem răcori vara aceasta
Vara s-a instalat deja, iar sibienii caută soluții rapide pentru a face față temperaturilor ridicate. De la lacurile...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
SONDAJ/ Copiii trăiesc fiecare moment oferit de FITS: „Este un festival interesant, frumos și balonos”
Mii de sibieni și turiști se bucură în aceste zile de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 20 ore
Managerul Metropolis, de Ziua Iei: „Imitațiile de doi bani jignesc adevărata ie românească”
Ziua Universală a Iei este celebrată în fiecare an pe 24 iunie, încă din 2013, la inițiativa Andreei...
Eveniment
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Suspans la înălțime în Piața Mică: doi acrobați i-au ținut pe privitori cu sufletul la gură. Ce vedem în zilele următoare
Luni seara, Piața Mică din Sibiu s-a transformat într-o scenă spectaculoasă, unde sute de sibieni și turiști au...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Suporterii sibieni, alături de orădeni după accidentul de pe Autostrada Soarelui în care a pierit un antrenor din staff-ul vicecampioanei
”În fața morții nu există rivalitate. Orădeni, fiți tari, aveți a noastră solidaritate”, au scris suporterii sibieni pe...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Un sibian, accidentat pe trecerea de pietoni, pe strada Rahova
Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe strada Rahova din municipiul Sibiu. Din primele verificări efectuate la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Din luna august, Filarmonica Sibiu nu își mai poate plăti angajații!
Situația bugetară în care se află Filarmonica de Stat Sibiu este periculoasă și conduce către oprirea activității instituției,...
Actualitate
11 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(FOTO) Viorel Hizo a primit titlul de ”Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu” și cheia orașului. ”Pentru mine, Sibiul este acasă”
În cadrul unei ceremonii emoționante, găzduită de Primăria Sibiu, antrenorul sibian Viorel Hizo a primit, luni, titlul de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Poliţia la “vânătoare” de şoferi care au consumat alcool. Nu au scăpat nici bicicliştii şi pietonii
IPJ Sibiu informează că, în perioada 16-22 iunie, polițiștii rutieri au participat la acțiunea "Alcohol & Drugs", desfășurată...
Actualitate
2 min de citit