În zorii zilei de 28 iunie, din îndepărtatul an 1873, întâiul Mitropolit Ortodox al Ardealului, Andrei Şaguna, se afla pe patul de moarte, iar cu un ultim efort în vorbire şi în gândire se adresează celor care-i vegheau durerile trupului şi liniştea sufletului, şoptindu-le următorul îndemn, rămas neîndeplinit până în zilele noastre: "Români, nu vă mai sfădiţi! Să trăiţi cu toţii în pace!" Era acel 
român, luptător neînfricat, prin jertfa strădaniilor sale, pentru păstrarea credinţei străbune, a graiului românesc şi a gliei strămoşeşti. Acum, la un astfel de moment comemorativ, încerc să răspund fie şi numai la una dintre numeroasele întrebări rămase fără răspuns atâta amar de vreme. De ce şi pentru ce a ales, prin înscris testamentar, ca locul odihnei sale veşnice să fie Răşinariul Mărginimii Sibiului şi nu o altă localitate sau ţinut transilvan?! În primul rând pentru că iubea nespus de mult atât frumuseţea cât şi liniştea acestui sat de munte, în întregime românesc şi ortodox. De asemenea, că îndrăgea bunătatea sufletească a blânzilor şi credincioşilor lui locuitori, pe acea vreme consideraţi a fi cei mai vestiţi ţărani-oieri ai Ardealului. Ca urmare, nu arareori pleca din Sibiu cu trăsura trasă de cai, şi se oprea pe uliţele acelui sat, întârziind la sfat atât cu bătrânii înţelepţi care îi ieşeau în cale cât şi cu copiii şi nepoţii acestora. Şi se prea poate, ca între ei să se fi aflat şi viitorii bunici a doi viitori vestiţi condeieri ai scrisului şi culturii româneşti: poetul Octavian Goga (1881-1938) şi filozoful Emil Cioran (1911-1995). Despre el şi realizările sale deosebite istoricul-academician Ioan Lupaş (1880-1967), fiu al Săliştei Mărginimii Sibiului, se întreba astfel: "Şi fără el, unde am sta azi? Se întunecă gândul la această întrebare"! (…) După care reproduce, în scrisul său, spusele din anul 1892 ale profesorului dr. Bariceanu: "Dacă Şaguna nimic altceva n'ar fi făcut decât să reînfiinţeze vechea mitropolie istorică a Românilor din Ungaria şi Transilvania, şi ar fi fost deajuns, ca nemuritor 
să-i rămână numele între noi". Episcopul evanghelic din Sibiu al saşilor transilvăneni, Georg Daniel Teutsch (1817-1893) remarca, la rândul lui: "Aproape o generaţie întreagă, Şaguna a fost conducătorul intelectual -singurul recunoscut- al poporului său şi a putut să obţină în această calitate astfel de rezultate politice, cum rar se întâmplă vreunui muritor a se învrednici de el. Adevărat, că i-au venit în ajutor schimbările radicale din anul 1848 şi următorii, dar ca un merit personal trebuie a i-se recunoaşte, că cu privirea sa ageră şi cu judecata sa înţeleaptă a ales la timp însemnătatea acestor schimbări şi s'a ştiut folosi de ele."