La 120 de ani. in memoriam Nicolae Cristea, memorandistul

Presa românească din Transilvania veacului naţiunilor prezintă o mare importanţă pentru desăvârşierea deplinei unităţi naţionale. Izvorâtă din demersul diplomatic al lui Andrei şaguna, ziaristica transilvăneană a răspuns în mod modern şi direct aspiraţiilor românilor, primul organism de presă "Telegraful Român" (1853) fiind adevărat simbol şi model. Între cei mai iluştri – şi au fost puţini redactori cu har – s-a numărat Nicolae Cristea, blagoslovit să rămână în post "Cât va voi"! De numele lui şi de tenacitatea şi curajul său se leagă vreme de câteva decenii trimiterea mesajelor de sprijin şi încurajare sub forma slovei scrise, a îndemnurilor la susţinerea drepturilor şi libertăţilor româneşti şi nu în ultimul rând ale celor pro unioniste. La "Telegraful Român" şi la "Tribuna", Nicolae Cristea a fost o Magna voce a activismului politic, angajând poziţii consecvente în confruntările încrâncenate dintre liderii românilor şi intratabila guvenare a vremii.  Cel mai amplu conflict juridic româno-maghiar l-a aşezat pe Nicolae Cristea ca exponent în procesul memorandiştilor, implicaţi, judecaţi şi condamnaţi brutal pentru demersul lor democratic în zilele de 7-25 mai 1894.
Prestigioasa şi insistenta cercetătoare Anca Sîrghie a preluat asupra-i ca o lucrare de suflet şi o datorie morală onestă, restituirea completă a biografiei strălucitului ei înaintaş. Măsura demersului o arată ultima sa carte – în colaborare cu universitarul Marin Diaconu – , a cincea într-o serie: Procesul memorandistului Nicolae Cristea (Editura Eikon, 2021). Asumat cu o voinţă remarcabilă, cu tenacitate şi vibraţie emoţională, acest volum impresionează din nou pentru cunoscători şi este util cititorilor dornici de adevăr. Documentele procesului de la Cluj evaluarea lor într-o consistentă introducere, glosarul de termeni specifici, ca şi ilustraţia bogată, asigură o notă specială acestei cărţi.
De la lucrarea istoricilor Nicolae Cordoş şi Şerban Polverejan [Mişcarea memorandisă în documente (1895-1897) , Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1973], adevărat semnal pe seama acestui demers juridic magistral, volumul prezentat acum arată câtă actualitate are pentru contemporani restituţia onestă a modelelor de conduită morală a marilor personalităţi care stau prin opera lor la temelia statului modern român.
Salutăm cu cordialitate şi cu o cuvenită reverenţă, această contribuţie de cercetare şi-i felicităm pe autori a căror generozitate ei o îndreaptă spre citiorii dornici de adevăr.
Bran, Predeluţ, 30.05.2022,
Ioan Opriş

Imagine intercalată
Imagine intercalată
21 iunie 2022 la 21:11
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 4 ore
Spectacole FITS 2025 la Avrig
După ce vineri, în prima zi a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, va fi prezentat, în două reprize,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Conferinţele FITS 2025 aduc în faţa publicului pe actorii Bill Murray şi Kathleen Turner, pe scriitorul Wole Soyinka sau pe regizorii Alain Platel şi Alexis Michalik
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu le oferă spectatorilor şi în acest an ocazia de a întâlni...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
„Fără Filtru” – un spectacol social, cu și despre adolescenți, la Casa de Cultură Avrig
”Fără Filtru”, spectacolul câștigător al ediției din acest an a Olimpiadei Naționale de Arta Actorului, va fi prezentat...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Au început pregătirile pentru „Zilele Culturale ale Orașului Tălmaciu” (12 – 13 iulie 2025)
Dacă vă plac spectacolele în aer liber, atmosfera de sărbătoare și activitățile specifice unui asemenea eveniment, ori dacă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Asociația „Vatra Satului – Săcădate” a „bifat” primul deceniu de activitate
În urmă cu un deceniu, un grup de tineri entuziaști din Săcădate, mari iubitori ai satului natal, oameni...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Petrecere discretă, sâmbătă, pe terasa de la Biblioteca ASTRA
O nouă petrecere cu muzică şi DJ a fost găzduită, sâmbătă, la Biblioteca Judeţeană ASTRA, de data aceasta...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 zile
Pentru iubitorii de teatru – festival la Mediaș
La Mediaș se fac ultimele pregătiri pentru cea de-a doua ediție a Festivalului Național de Teatru „Silvia Ponciu”....
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 5 zile
Artistul sibian Florin Viorel își expune lucrările la București, la Galeria Artoteca BMB
Biblioteca Metropolitană București, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, anunță vernisajul expoziției de pictură semnate de...
Cultură
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 5 zile
Sibiu găzduiește din nou magia muzicii la Festivalul Internațional „Hermannstadtfest”, ediția a XIII-a
Sibiul devine și în acest an un punct fierbinte pe harta muzicii internaționale, găzduind cea de-a XIII-a ediție...
Cultură
3 min de citit
acum 6 zile
Drumeție cu stejari, ulii și bunătăți de cherhana!
Duminică, 15 iunie, iubitorii naturii și mâncării bune pot opta pentru o ieșire aparte: drumeție în familie, până...
Cultură
2 min de citit
acum 6 zile
Spectacol pentru pici și bunici, la Agnita
Vineri, 13 iunie, agnițenii vor avea posibilitatea de a asista la un spectacol original, interactiv și foarte distractiv;...
Actualitate
1 min de citit