Juniorii Șelimbărului au ratat la loviturile de departajare calificarea în finala Campionatului Național U19

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Juniorii U19 au grupării din Șelimbăr au fost aproape de a egala performanța celor de la U17, care au jucat finala Cupei Național, pierdută cu 4-3 în fața bucureștenilor de la Player. ”Călăreții roșii” au jucat în semifinala Campionatului Național cu Unirea Alba Iulia, duminică la prânz, fiind învinși la loviturile de departajare după ce, la finalul timpului regulamentar, tabela indica egalitate (2-2). Șelimbărul a cedat cu 6-5 la loteria penaltiurilor, ratând astfel oportunitatea de a juca marți, 28 mai, la Buftea, cu trofeul pe masă.

Nistor a deschis scorul în minutul 8, Alex Olariu reușind să restabilească egalitatea, la jumătatea primei reprize. Albaiulenii au avut totuși avantaj la pauză, după ce a punctat Pandor, în minutul 30, pentru ca Robert Gliga să restabilească încă o dată egalitatea, la 3 minute de la reluare, trimițând jocul la loteria penaltiurilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Este pentru al doilea an la rând când echipa asta ajunge în fazele superioare ale Campionatului Național. De data aceasta, în primele patru, după ce sezonul trecut, la juniori U17, a ajuns în primele opt echipe din țară.

Nouăzeci la sută din lot este format din jucători U18, mai mici de vârstă decât cerințele.

Știam că vom avea parte de un meci greu. Alba Iulia dispune de o echipă solidă, cu un buget bun și jucători aduși sau împrumutați de la echipe precum Dinamo, Ripensia, Universitatea Cluj sau Poli Timișoara.

Dacă, în prima parte a jocului, am arătat nesiguranță și teamă, în partea secundă am dominat din toate punctele de vedere. Penaltiurile sunt o loterie. Nu a fost să fie pentru noi, ci pentru adversari, cărora le doresc mult succes in finală.

Nu pot decât să îmi felicit jucătorii, să le transmit respectul meu și mă bucur că doi ani la rând au demonstrat că, la  Sibiu, sunt jucători talentați. Mulțumesc tuturor celor care au crezut și cred în acești băieți, de la conducere și susținători, până la colegii de club și colegii din staff. Un gând aparte pentru Tudor Stoian, preparatorul fizic al echipei, un băiat deosebit, de care vom mai auzi cu toții, precum și pentru medicul Ion Cumpănașu”, a declarat antrenorul Daniel Murășan.

Acesta a folosit, cu Unirea Alba Iulia, următoarea formulă de echipă: Paul Mitroi – Darius Stroia, Luca Stănese (Sebastian Duțu '46) , Darius Cosma, Robert Gliga, Eduard David-Achim (Flavius Niță '60), Emanuel Bârză, Ștefan Veștemean, Valentin Drăghescu, Marian Govoreanu, Alex Olariu.

Pe bancă s-au mai aflat Darius Oprea, Mihai Bîndea și Alexandru Chirilă.

Nu au făcut parte din lot, fiind accidentați, însă pe parcursul sezonului au avut un aport esențial la atingerea acestei penultime faze a Campionatului Național, Vlad Cărpinișan, Fabian Manta și Florin Mihăilă.

De asemenea, portarul Simion Bumbar, Casian Soare și Raul Rotund, cu toții din lotul echipei mari, nu au putut fi folosiți în meciul cu Unirea Alba Iulia.

Autor
21 mai 2024 la 06:19
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Fostul golgeter al lui Hermannstadt, față în față cu Barcelona și Real Madrid! A promovat în LaLiga după ultimul meci al sezonului, în Spania
Dacă nu va fi împrumutat între timp, Daniel Paraschiv ar putea întâlni Barcelona și Real Madrid în sezonul...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Prima victorie a sibienilor în cantonamentul din Turcia, cu selecționata africanilor fără contract. Chițu și Buș au marcat din nou
În al doilea amical din cantonamentul de la Bolu, FC Hermannstadt a obținut, în această seară, prima victorie...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
”Mo” Pratt continuă la CSU Sibiu. Americanul împlinește, luna viitoare, 40 de ani
Americanul de 40 de ani a semnat cu ”galben-albaștrii” pe încă un sezon. Pratt este primul jucător anunțat...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
FC Hermannstadt și-a luat fundaș de bandă pretabil regulii U21. ”Folosesc ambele picioare, sunt un jucător destul de ofensiv”
Al doilea jucător transferat de echipa sibiană este Luca Stancu, de la AFC Câmpulung Muscel, c care a...
Sport
2 min de citit
acum 21 ore
Baschet și atmosferă de festival, la Streetball. „Burtoșii” și nu numai, pe terenul „Elemer Tordai”
Turneul de baschet 3×3 Sibiu Streetball a revenit la finalul acestei săptămâni cu ediția a 13-a. Evenimentul a...
Reportaje
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Remiză cu goluri în primul amical al lui Hermannstadt, în Turcia, cu o echipă de UEFA Europa League
În primul meci de verificare din cantonamentul centralizat de la Bolu, echipa sibiană a terminat la egalitate, scor...
Sport
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 zile
Culoare, mișcare și multă distracție, la „Color Cross Avrig”
Dacă vrei să fii parte din povestea „Timp și Suflet” și să contribui astfel la campaniile organizate în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt, printre echipele din Superligă cu cele mai puține transferuri în această vară
Doar nou-promovata Metaloglobus și FC Botoșani n-au anunțat vreun transfer până în momentul de față, când a rămas...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Aventura lui Ianis Stoica la FC Hermannstadt, la final! ”Pleacă garantat vara asta!”
Reîntors de la turneul final al EURO U21, golgeterul echipei sibiene așteaptă să vadă încotro o va apuca,...
Sport
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 zile
Etapa a II-a a Triadei MTB 2025 – câteva zile până la închiderea înscrierilor
Pornită în luna aprilie cu etapa de la Avrig, Triada MTB 2025 va continua în zilele ultimului sfârșit...
Actualitate
2 min de citit