Junii Sibiului, mesagerii județului la Conferința plenipotențiarilor ITUPP2022

Duminică 2 octombrie, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” este ambasador al culturii tradiționale sibiene în cadrul evenimentelor culturale, organizate sub egida Conferinței Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, de la București. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

La invitația ARTEXIM, instituție publică a Ministerului Culturii, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” va promova județul Sibiu și tradițiile zonei în cadrul  evenimentelor culturale organizate pentru invitații Conferinței Plenipotenţiarilor ITUPP2022, cel mai important eveniment dedicat sectorului tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel, duminică 2 octombrie, în Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din București, dansatori și muzicieni ai ansamblului vor susține un program special pentru invitații la Conferința plenipotențiarilor ITUPP2022. Conceptul artistic, semnat de coregraf şi manager Silvia Macrea, promovează bogăția culturală a județului Sibiu, prin tradiții ale culesului viilor de pe Valea Târnavelor și obiceiuri de nuntă de pe Valea Hârtibaciului, împletite cu secvențe muzical-coregrafice specifice Mărginimii Sibiului și Țării Oltului, piese instrumentale de virtuozitate și momente solo la susținute de Adrian Neamțu, Radu Dinescu și Cătălin Iancu. Coregrafia: Silvia Macrea şi Theodor Vasilescu, asistent coregraf: Alesea Sas; conducerea muzicală va fi asigurată de Gabriel Popescu. Evenimentul este rezervat invitaților ITUPP2022.

Prezența Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” la evenimentele culturale din cadrul Conferinței Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor se circumscrie participărilor de excepție ale artiștilor sibieni la evenimente recunoscute la nivel mondial: expozițiile mondiale Hanovra 2000, Milano 2015, Dubai 2020 și la evenimente ce ne-au marcat istoria recentă, precum Preluarea simbolică a cheii pentru Sibiu – Capitală Culturală Europeană – în Grecia, 2006, Summit-ul NATO – Bucureşti 2008, Finala UEFA Europa League – București 2012, Summit-ul informal al șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană – Sibiu 2019. Junii Sibiului sunt cea mai veche formație de dansuri populare din România, fiind decorată cu Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler, de către Excelenţa Sa domnul Klaus Iohannis, Președintele României.

01 octombrie 2022 la 18:30
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 1 oră
(ACTUALIZARE Bilanțul pagubelor produse de vijelia din această după-masă, la Sibiu: 14 subsoluri inundate, un copac prăbușit pe carosabil
Pompierii sibieni au intervenit în total la un număr de 18 solicitări venite pe numărul unic pentru apeluri...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Elevii sibieni, indeciși după Evaluarea Națională: „Am pus 13 opțiuni, vedem la care dintre ele voi intra”
A început oficial perioada de înscriere la liceu, iar elevii sibieni care au susținut Evaluarea Națională își completează...
Actualitate
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
La Cristian a început primul recital din 2025 pe „Orga celor doi David”
Organistul de renume internațional Bálint Karosi a deschis în această lună șirul conceretelor reunite sub titulatura: ”Grand Organ...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Organizatorii Concursului Internațional „Carl Filtsch” pregătesc deja ediția aniversară
Cele  cinci zile intense dedicate pianului au reunit  zeci de tineri talentați din întreaga lume, dornici de a...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Despre biopolitică și spiritualitate, într-un spațiu neconvențional, la o lansare inedită de carte
Recent, într-un spațiu mai puțin convențional, Viorella Manolache și-a lansat cartea Alternativa lui Michel Foucault la modelul diferențiat...
Cultură
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Un șofer de 44 de ani a intrat cu mașina într-un șanț, în zona Mediaș
Polițiștii rutieri au intervenit luni după-masă la un autoaccident rutier produs pe DN 14, la intersectie cu breteaua...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Biserica din Turnu Roșu, ctitorită de Matei Basarab, primește 200.000 lei de la Consiliul Județean Sibiu
Pe ordinea de zi a consilierilor județeni convocați în ședința ordinară din 30 iulie ac, se află un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Ne scriu cititorii: „Afișe pe toți stâlpii, trotinete ca la nebuni. Nu-i vede nimeni!”
Parcul Sub Arini, în teorie oaza de verdeață și liniște din mijlocul urbei, are statutul de parc. Cel...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 2 zile
Triatlonul Binder Lake: o zi în care sportul a purtat un alt sens
Duminică dimineața, la răsăritul soarelui peste Lacul Binder, liniștea apei a fost spartă de emoție, pași grăbiți și...
Eveniment
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Jurnalistul Cătălin Striblea: „Sibiul este un județ binecuvântat”. Avem poteci montane cât distanța Sibiu – Viena
Prezent în calitate de moderator al dialogurilor „Carpathia Talks”, organizate la Sebeșu de Sus în cadrul Făgăraș Fest,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Directorul Muzeului Astra a făcut senzație cu „cuțâtoaia” la Făgăraș Fest
Atelierul de șindrilar al Muzeului Astra a stârnit curiozitatea celor veniți să petreacă pe muzică bună și să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Vremea continuă după acelaşi tipar: jumătate căldură moderată, jumătate ploaie
În săptămâna ce începe, prognoza meteo va fi următoarea pentru judeţul Sibiu: Luni, vremea va fi caldă pentru...
Actualitate
2 min de citit