Invitaţie la mişcare şi artă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sâmbătă, 29 iulie, Asociaţia Clubul Sportiv Tură în Natură Sibiu vă invită la pedalat pe traseul cicloturistic Emil Cioran. De data aceasta moti­vul turei de bicicletă îl repre­zintă inaugurarea expoziţiei de grafică "Artă şi filozofie pe Costa Boacii", amplasată în holul Primăriei Răşinari, în care vor expune 6 artişti vizuali: Lavinia Creţu, Ştefan Radu Creţu, Mihail Coşuleţu, Albert Kaan, Albert Sofian, Petrică Ştefan, Miki Velciov. Lucrările lor sunt inspirate din natura şi cultura comunei Răşinari. Expozitia va fi deschisă publicului în perioada 29.07-28.09.2023.

Tura de biciclete de 25 de kilomentri este de dificultate uşoară şi se pretează tuturor categoriilor de biciclişti. Reco­mandăm utilizarea bicicletelor mountainbike, trekking sau electrice!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vă aşteptăm sâmbătă, 29.07.2023, în parcul Sub Arini (lângă terenul sintetic de fotbal), începând cu ora 9.30. Organizatorii vor pregăti pentru participanţii la tură şi câteva gustări locale răşi­nărene care vor fi servite la evenimentul de inaugurare a expoziţiei de grafică.

Participarea la eveniment este gratuită!

Acţiunea face parte din proiectul "Artă şi filozofie pe Coasta Boacii" finanţat de Primăria comunei Răşinari în cadrul agendei Cultură 2023.

Pentru mai multe detalii legate de eveniment vă rugăm să accesaţi site-ul www.turainnatura.ro, pagina de facebook a asociaţiei https://www.facebook.com/turainnatura/ sau să ne
scrieţi pe adresa de e-mail info
@turainnatura.ro.

27 iulie 2023 la 18:48
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 41 minute
Românii par a nu mai dori intermediari pentru vacanţe. Aproape jumătate îşi rezervă direct transportul și cazarea
Un studiu realizat de către Reveal Marketing Research pentru evidenţierea principalelor comportamente și criterii de decizie ale românilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Motociclistă accidentată pe Şoseaua Alba Iulia
IPJ Sibiu informează că polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia. Polițiștii au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 ore
Ghidul Michelin: Muzeul Astra – Locul I în topul muzeelor din România. Brukenthal ocupă locul IV
Noua ediție a Ghidului Verde Michelin dedicată muzeelor și turismului cultural din România plasează Muzeul Astra din Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 3 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 ore
Accident lângă Avrig: O autoutilitară a lovit un pieton
Sîmbătă, polițiștii rutieri au intervenit, în urma unui apel la 112, la un accident produs pe DN 1,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 22 ore
“Litoralul Sibiului” de la Lacul lui Binder. De succes local dar prea sărac în oferte pentru a se vorbi de turism
Sibiul are şi el mini-litoralul său, în afară de "standardul" Ocna Sibiului, care este altceva şi care mai...
Actualitate
10 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 23 ore
Bărbat şi femeie, daţi dispăruţi. Au plecat în Cehia şi nu au mai dat niciun semn
Poliţiştii sibieni caută un bărbat și o femeie în vârstă de 56 de ani, care au plecat de...
Actualitate
1 min de citit
acum 23 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 08.07.2025 NEMSA, strada PRINCIPALA partial 08:00...
Actualitate
1 min de citit
acum 23 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
„Vacanțele în România au ajuns să coste mai mult decât în Europa”. Despre turismul sibian, la aniversarea de 4 ani a „Poveștii Calendarului” din Porumbacu de Sus
Cea de-a doua întâlnire a operatorilor de turism și a influencerilor din domeniu organizată la „Povestea Calendarului”, în...
Actualitate
3 min de citit