Mai întâi trebuie să vă spun că Nicolae Malaxa (1884 – 1965) a fost un inginer de origine grecească, studiind la Iaşi şi Karlsruhe. În ţară s-a ocupat cu material rulant, mai întâi la CFR, apoi şi-a creat propria societate, reparând vagoane, producând locomotive, implicat în industria siderurgică. Era considerat cel mai bogat om din România între cele două războaie mondiale, cochetând inclusiv cu legionarii şi cu trimişii lui Hitler la Bucureşti. Când a simţit că se vor instala comuniştii la putere, a plecat în Statele Unite, unde a şi murit, la 81 de ani, în reşedinţa lui din New Jersey. Între altele, este de ştiut că fiica lui, Irina, a fost căsătorită cu medicul George Emil Palade, singurul savant român care a primit Premiul Nobel pentru Medicină şi Fiziologie (1974). Deşi subvenţiona politicieni şi gazetari, Malaxa zicea că nu citeşte presă română de scârbă. Plătea doar ca să nu se scrie nici de bine, nici de rău despre el şi afacerile lui cu statul şi cu Carol al II-lea. Numai pe generalul Ion Antonescu n-a reuşit să-l cumpere! După 1990, nepoţii lui Malaxa au pretins despăgubiri şi au primit sute de mili­ oane de dolari… * loan T.Morar, un scriitor cu spirit, povesteşte cum a fost el, în clasa a IV-a, într-o excursie pe insula Ada Kaleh, cea înghiţită de apele Dunării când au fost con­ struite Porţile de Fier. Mi-a răscolit amintirile, fiind­ că şi eu am fost acolo, dar ceva mai mărişor, în clasa a X-a. El a cumpărat rahat turcesc şi dulceaţă de tranda­ firi. Noi am băut cafea "la nisip" şi am fumat ţigări "Ada Kaleh". O aşezare pitorească, populată de turci şi… grăniceri vigilenţi, să nu cumva să încercăm a trece înot la sârbi, la "Călăul Tito, sluga americanilor!" * Ia auziţi un titlu de carte: "Pâine cu ceva. Amintiri, ca să se ştie cum se trăia în comunismul oamenilor simpli" de Liliana Nechita. Autoarea s-a născut în 1968 şi trăieşte de 15 ani în Italia, unde, cică, s-a dus să îngrijească bătrâni, "ca să aibă bani să-şi crească copiii" (!) Dum­ neaei încearcă să fie ironică şi sarcastică: "Trebuia să fim slăbuţi, înfometaţi, dar plini de energie. Resurse­ le Patriei erau bine socotite. Aveam dreptul la jumătate de franzelă pe zi, la un kilogram de zahăr pe lună, un li­ tru de ulei. Untul dispăruse, puii nu ne făceau bine, cel mai sigur era să mâncăm oasele lor, aveau gelatină din belşug şi puteam deveni mai elastici… Noi nu trebuia să fim frumoşi, sătui sau fericiţi. Trebuia să ridicăm socialismul pe trepte mai înalte, spre comunism". Ce mă surprinde este faptul că acest volum – care oricum nu-i literatură – a apărut la Editura Humanitas a lui Gabriel Liiceanu. * Trier (98.000 locuitori) este considerat cel mai vechi oraş de pe teritoriul german actual. Acolo, în 1818, s-a născut Karl Marx, motiv pentru care, în 2018, i s-a inaugurat o statuie impunătoare, mai ceva de­ cât cea a lui Brukenthal de la noi! Nemţii ştiu să-şi omagieze personalităţile, spre deosebire de noi. * Mariana Sipoş, care a scris un volum despre viaţa şi sfârşitul lui Marin Preda, continuă şi în prezent să afirme că: "Totul a fost manipulare şi dezinformare. Declaraţiile martorilor, scrise toate după acelaşi tipic (indicat de anchetatori) pentru a susţine ideea că Marin Preda era alcoolic şi umbla tot timpul beat, aveau drept scop să confirme opinia că Marin Preda era atât de beat în seara zilei de 15 mai 1980, încât a murit înecat în propria vomă (…) Dosarul întocmit de procuratura comu­ nistă şi închis foarte repede este o făcătură şi o ruşine pentru justiţia din România". Conform teoriei lui Lavoisier: nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă.