Scriu cronica acestui volum-lecție academică îndată după ce l-am lăsat „să se răcească” pe masa mea de lucru. Recunosc că sunt entuziasmat nu doar pentru că e seara de 1 Decembrie, dar și pentru că unul dintre cei mai dinamici istorici ai Transilvaniei – Mircea Gheorghe Abrudan – a ivit de sub cenușa Imperiului chesaro-crăiesc o iconologie inedită scriind „Biserica Ortodoxă și clerul militar din Monarhia Habsburgică între Pacea de la Carloviț și Primul Război Mondial (1699-1914)” (Ed. Presa Universitară Clujeană, 2022, 523 pg.). Unul dintre cele mai ample proiecte de cercetare, în plan documentar se pot urmări sursele, dar și de curaj scriitoricesc pe care le-a îngăduit tiparului cercetarea istorică din ultimii ani. Sugerată în timp de profesorul Nicolae Bocșan, stins trupește, dar atât de viu în proiectele multor tineri istorici, și asumată sub coordonarea științifică a Părintelui Profesor Vasile Leb și a Părintelui Mihai Săsăujan, ca o teză de doctorat în cadrul Facultății de Teologie de la Cluj, lucrarea împlinește fericit o cercetare de ani de zile (începând din 2014, când tema a fost sugerată și apoi deschisă cercetării în 2015). Un întreg șantier de muncă intelectuală și developare de istorie din arhive și cărți, din interpretarea momentelor de istorie ale Bisericii ascunse în praful istoriei profane. Un efort sprijinit cu entuziasm de toți aceia cărora le-a cerut ajutorul – pentru șematisme, fotografii ori lucrări rare – și care cred că s-au motivat prin excelența entuziasmului lui Mircea-Gheorghe Abrudan, oștean sub steagul istoriei românești.

          Cuprinsul îmi este aproape imposibil de sintetizat. Preiau efectiv titlurile capitolelor prezentate de autor dar, subliniez, cercetarea este mult mai adâncă decât tot ce poți cuprinde în linii sintetice. Pe lângă Prefața (semnată de Părintele Gabriel-Viorel Gârdan, profesor al teologiei clujene, pp. 13- 16) și Argumentul autorului (pp. 17-21) care oferă cheile de lectură ale monumentului de cultură, intuiție și aspră documentare istorică, veți parcurge capitole despre relevanța temei, obiectivele cercetării și istoriografia cercetării (I. Introducere, pp. 23-56). Acestea deschid orizontul cercetării organizate astfel: II. Monarhia Habsburgică între Pacea de la Carloviț și Primul Război Mondial (Imperiul Habsburgilor- Imperiu dunărean; Reformisme și iosefisme în numele absolutismului luminat; Imperiul Austriac de la Franz I la pașoptism și neoabsolutism; Monarhia dunăreană în epoca dualismului (1867-1918) și „Finis Austriae”(1918), pp. 57- 78); III. Biserica Ortodoxă din Imperiul Habsburgilor între 1690 și 1918 (Biserica Ortodoxă din Imperiul Habsburgic și Austriac; Titulatura ortodocșilor: de la „schismatici” și „neuniți” la „greco-orientali”; Ortodoxia sub presiunea naționalismului veacului al XIX-lea, pp. 79- 232).; IV. Asistența religioasă în cadrul Armatei cezaro-crăiești între secolele XVIII- XX (Istoria asistenței religioase în armatele habsburgilor  până în secolul XVIII; „Capelanul superior” al armatei habsburgice (1643-1773); „Vicariatul Apostolic al Armatei” (1773-1914); Arhiva „Vicariatul Apostolic al Armatei” de la Viena, pp. 233- 316); V. Clerul militar ortodox între domnia Mariei Tereza și Primul Război Mondial (Începuturile pastorației ortodoxe în regimentele grănicerești; Primii clerici militari ortodocși în armatele imperiale; Capelani ortodocși în timpul războaielor napoleoniene; Evoluția din ultimele două decenii de pace ale domniei lui Franz I; Instituționalizarea capelanilor ortodocși permanenți în armata austriacă; Transformările din epoca dualismului austro-ungar; Capelanii ortodocși din serviciul militar activ în perioada 1869-1914, pp. 317- 414). Acestor pagini vii le urmează considerațiile finale (pp. 415-424) precum și Anexe de mare valoare documentară- anexe cartografice, anexe fotografice, documentare și lista dipticelor mitropolitane (mitropoliții Carlovițului din Monarhia Habsburgică (1690-1918), mitropoliții Transilvaniei și Ungariei din Monarhia Habsburgică (1864- 1918), mitropoliților Bucovinei și Dalmației din Monarhia Habsburgică (1873-1918) și dipticele mitropoliților de Dabar-Bosnia/ Dabrobosnia cu reședința la Sarajevo din provincia Bosnia-Herțegovina a Monarhiei Habsburgice (1878-1918), pp. 444-446). O Bibliografie amplă (surse inedite, edite, dicționare, enciclopedii, bibliografii, presă, lucrări de specialitate, studii de specialitate și webografie, pp. 447- 496) fundamentează o valoroasă și dinamică teză de doctorat care, desigur, depășește cu mult obiectivul primar. Un șantier de cercetare adâncit și atent construit în timp și cu un efort intelectual de lăudat și de reținut, mai ales în contextul general al cercetării românești. Un Mircea-Gheorghe Abrudan, istoric, cercetător și scriitor de mare calitate, care oferă – în opinia mea – un model excepțional unei generații de aspiranți în cercetare care se coagulează în ultimii ani.