Incendiu izbucnit din cauza căldurii solare reflectate pe plastic, în Sibiu

Pompierii au intervenit, în weekend, pentru localizarea și lichidarea a 12 incendii, dintre care nouă incendii de vegetație.  Incendiile de vegetație au afectat doar de vineri până duminică peste 11 ha de teren și litieră în județul Sibiu. Astfel, reprezentanții ISU Sibiu atrag atenția cetățenilor să respecte măsurile de prevenire împotriva incendiilor și să acționeze responsabil atunci când utilizează focul în spații deschise. Cele nouă incendii, au avut loc pe raza județului Sibiu în: municipiul Sibiu, municipiul Mediaș, Dumbrăveni, Fofeldea și pe Valea Frumoasei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vineri, în jurul orei 18:00, pompierii Detașamentului Sibiu au intervenit de urgență în municipiul Sibiu, strada Anul 1848, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, pentru lichidarea unu incendiu. La fața locului forțele de intervenție au limitat și lichidat incendiul în scurt timp, acesta manifestându-se la acoperișul unei anexe, unde exista risc de propagare spre locuințele din zonă. Incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 10 mp din acoperiș, cauzat fiind de căldura solară reflectată pe obiecte din materiale plastice. (L. B.)

Custom Image

Imagine intercalată
Imagine intercalată
08 august 2022 la 08:01
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Vremea continuă după acelaşi tipar: jumătate căldură moderată, jumătate ploaie
În săptămâna ce începe, prognoza meteo va fi următoarea pentru judeţul Sibiu: Luni, vremea va fi caldă pentru...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Două intervenții cu elicopterul în Munții Făgăraș pentru salvarea a două persoane
Echipajul Salvamont Sibiu a fost solicitat sâmbătă pentru două intervenții distincte în Munții Făgăraș, ambele necesitând sprijin aerian...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Piața Mare din Sibiu, plină de chitariști. Pregătiri în forță pentru Guitar Meeting Festival
Sute de tineri chitariști au transformat sâmbătă Piața Mare din Sibiu într-o adevărată scenă rock, în cadrul unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Seri de vară cu filme „hot”, la Cinema Boutique. Ce surprize îi așteaptă pe cinefili
Până pe 15 septembrie, singurul cinematograf în aer liber din Sibiu promite să transforme fiecare seară într-o experiență...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Covrigul și cafeaua la „botul calului”, în Sibiu. Cât ne costă o gustare în mers
Zilele aglomerate și pauzele scurte de prânz au transformat masa „to go” într-un stil de viață pentru mulți...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Ciocnire în lanț la ieșirea din Șura Mică. Unul dintre șoferi a ajuns la spital
Un accident s-a produs vineri după-masă pe DN 7H, în zona podului peste autostradă, la ieșirea spre localitatea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Sembraz dispare, pregătirea pentru hypermarket apare…
Ultimele rămăşiţe ale fostei fabrici "Sembraz", anterior I.M.A.I.A. sunt în curs de dispariţie şi de pe harta Sibiului,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Filme de weekend la Cinema „Ion Besoiu” Sibiu. Program pentru toate vârstele
În ciuda vremii mohorâte, sibienii se pot bucura în weekend de filme pentru toate vârstele. Cu un program...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
Aproape nicio zi fără urs într-o localitate, în județ! Mesaj RO-Alert la Tălmaciu!
În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
(Actualizare) Accident grav în zona Veștem. Un minor de 2 ani a fost transportat la spital
Actualizare În urmă cu putin timp, polițiștii rutieri au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Basmele și muzica clasică, în centrul atenției la Muzeul ASTRA în cea de-a doua zi a Festivalului Classics for Pleasure
Cea de-a doua zi a Festivalului Classics for Pleasure a adus joi după-amiază, în zona Etno a Muzeului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Detalii mai puțin știute despre Sibiu prezentate într-un tur autoghidat
Sibienii și turiștii sunt invitați să redescopere orașul printr-un tur autoghidat inedit, intitulat „Treasure hunt in Sibiu”. Traseul...
Actualitate
1 min de citit