Limba română nu e niciodată cum crezi că vorbeşti

Dacă ne închipuim faptele trecute, ar fi doar o închipuire repetarea lor, în viitorul imprevizibil? Să ne înţelegem şi să ne destăinuim în aceeaşi dar imprevizibilă limbă, ar fi imposibil de întruchipat prin improvizaţie, chiar dacă ne urăm de toate şi ne urâm din toate perspectivele. 
Portretul anului, din profilul celui dinainte, îşi menţine "prospeţimea" tuşelor amintirii-chiar dacă el încă se destăinuie în alte şi, de-acum, nediferenţiate întâmplări. Ne portretizăm pe un zid între ani, între ramele portretului de pe cealaltă parte a zidului dintre vitraliile unde obişnuinţa e plumbuită într-o conexiune cu antimemoria. Totul se va petrece în exces politizat şi cenzurat tacit, pentru a fi mai uşor de manipulat. Totul continuă, cu ritualul amendamentelor fără conţinut, în care suntem hărăziţi să ne ocupăm locul, dar nu cumva să "ocupăm" locul liber ce este destinat, prin testament politicizat, celor cu un singur profil în autoportretul trucat al veşniciei. 
Vom avea un an scurt, aproape falsificat. Vom avea voturi la îndemână-dar cui îi pasă de şansele din primul tur? La cel de-al doilea ne vom scurta şansele pierdute între scrutine, aproape comercializate. Vom avea un an comprimat într-un singuratic anotimp electoral, de parcă cele patru anotimpuri clasice (ale unui an normal, ceea ce mi se pare greu de susţinut), ne vor scuti de " partinisme" şi disconforturi conjuncturale. 
***
Se poate să ne prostim încă un an? Chiar dacă e greu, încă, să ni-l închipuim, are şanse mari să-şi definească "sfârşitul electoral" printr-un atentat la morala eligibilă-printr-o prezenţă consipirativă a tăcerii votului în alb. E o tradiţie să ne suprapunem istoria personalizată peste cea oficializată într-un an electoral. E o definiţie a indiferenţei sau, o introvertire a trecutului, reactualizat o dată la patru ani. Chiar mai des, dacă s-ar putea să scurtăm anii, prin reactualizarea genetică a memoriei ideologizate a votului pro-sau-contra (ceea ce nu se traduce prin auto-blocarea votului, fie el virtual fantezist).
E firesc să uiţi şansele, gândurile, pretenţiile precare din iubire asmuţită şi trădări întâmplate, vocaţii închipuite în afara logicii, şi nici nu ştim să avem dreptate, măcar în timpul probaţiunii "trecerii" dintre ani. 
După prima întâmplare a acestui an beligerant până la obsesie şi după concertul Filarmonicii de la Viena, vom continua înapoi, în afara Schengen, urmare dansului austriac al polkăi din intonaţiile afone ale unui repertoriu previzibil într-un an "firesc"…