Încă o remiză albă în amicale pentru ”călăreții roșii”. Egal cu echipa lui Beza. Portar de la Lecce U18 în probe

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Formația pregătită de Neluțu Luca a terminat la egalitate al patrulea meci de verificare din această iarnă. Sâmbătă, CSC Șelimbăr și liderul din Seria 8 a Ligii 3, SCM Rm. Vâlcea, echipă pregătită de sibianul Eugen Beza, s-au anulat reciproc, pe Stadionul ”CFR”, niciuna dintre cele două nereușind să înscrie vreun gol.

Custom Image

Neluțu Luca a început partida cu ”unsprezecele” Rareș Măluțan – Lucian Buzan, Ciprian Natea, Vadim Dijinari, Sorin Șerban – Petrișor Petrescu, Emanuel Bîrză, Corneliu Cotogoi, George Monea – Cosmin Bucuroiu, Sergiu Jurj.

În partea a doua, între buturile ”călăreților roșii” a fost folosit și Edgar Cadar, un portar de 18 ani aflat în probe, venit de la Lecce U18.

Custom Image

Pe parcurs au mai intrat Dennis Berța, Raul Gherman, Benjamin Hanzu, Matko Babic, Emmanuel BabaAyine, Alexandru Cismaș, Robert Boboc, Florin Mihăilă, Valentin Drăghescu, Ștefan Veștemean și Edgar Cadar.

Vineri, 7 februarie, cele două echipe se vor reîntâlni, de la data asta la Rm. Vâlcea.

CSC Șelimbăr a susținut până acum patru amicale. ”Călăreții roșii” au câștigat cu 6-0 în fața Viitorului Dăești, au făcut 0-0 cu CSC Dumbrăvița și au pierdut cu 2-1 în fașa celor de la ACS Mediaș. Toate jocurile s-au disputat pe sinteticul de la ”CFR”.

Autor
01 februarie 2025 la 18:46

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 46 minute
(FOTO) Trofeul Festivalului ”Lucreția Ciobanu” pleacă la Giurgiu. Visul maestrului Ioan Macrea, împlinit după șase decenii…
Ediția a VIII-a a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc ”Lucreția Ciobanu” a adus pe scena Centrului Cultural ”Ion...
Actualitate
5 min de citit
acum 3 ore
Muzeul în care se minunau academicienii români, s-ar fi mutat americanii, iar chinezii salutau „prietenia dintre popoare”
Între cele peste 1.500 de obiecte care formează colecțiile Muzeului Etnografic Rășinari, am găsit „Cartea de aur” în...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
1 Mai la Sibiu: de la Ziua Muncii, la o zi liberă: „Nu găseai mici și cârnați așa de ușor”
„Ziua Muncii” s-a transformat de-a lungul anilor, dintr-o zi de sărbătoare populară, într-o o zi liberă de relaxare....
Actualitate
3 min de citit