În orașul Tălmaciu vor fi amenajate nouă platforme moderne pentru colectarea selectivă a deșeurilor

Chiar dacă mai sunt multe de pus la punct, în orașul Tălmaciu se fac pași importanți spre o gestionare durabilă, ecologică, modernă și cât se poate de europeană a deșeurilor. De ani buni, groapa de gunoi ce a funcționat în oraș, unul dintre cele mai urâte obiective de acest fel din zona de sud a județului, este închisă, iar acum colectarea gunoiului se face selectiv, populația și reprezentanții persoanelor juridice fiind în etapa în care se obișnuiesc, încet – încet, cu noua metodă de colectare/selectare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O nouă etapă din calea spre o abordare civilizată a acestei chestiuni va fi încheiată în același timp cu implementarea proiectului ”Insule ecologice digitalizate”, a cărui aprobare spre finanțare a fost anunțată zilele trecute de primarul orașului Tălmaciu, Ioan Oancea.

”Încă un proiect aprobat prin finanțare Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). „Insule ecologice digitalizate” este numele proiectului pentru care Primăria orașului Tălmaciu a obţinut o finanţare nerambursabilă de aproximativ 527.000 mii lei. Prin implementarea acestui proiect, se vor amenaja, la nivelul orașului Tălmaciu, nouă insule ecologice supraterane de tip 1, fiecare dintre acestea compusă dintr-un ansamblu de containere pentru colectarea deșeurilor pe 5 fracții: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton. Pentru fiecare insulă vor fi asigurate 200 de carduri electronice de acces. Conform Ghidului solicitantului, insulele vor fi „protejate anti – vandalism și împotriva accesului neautorizat. Aceste insule vor fi dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate, modul GSM pentru transmitere date, bază de date privind beneficiarii serviciului și interfață de facturare”, informează primarul Ioan Oancea.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Am mai aflat că, în perioada următoare, Primăria Tălmaciu intenționează să organizeze și să desfășoare o campanie de conștientizare a populației în ceea ce privește investiția și va promova principul "plătește pentru cât arunci".

”Un pas înainte pentru un oraș curat, așa cum ni-l dorim cu toții!”, concluzionează edilul șef din Tălmaciu.

Foto: imagine cu titlu exemplificativ

Autor
30 martie 2023 la 08:24
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 4 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Sibiul turistic, acest imens loc de cazare
 * Peste 480 de unități autorizate în oraş şi aproape 2.000 în judeţ. 12 dintre ele sunt de...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Încep înscrierile pentru “Bibliovacanța 2025” la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA anunţă că începând de lunea viitoare - 23 iunie, debutează înscrierile pentru programul "Bibliovacanța". Programul...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
acum 8 ore
Investiție strategică pentru modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în municipiul Sibiu, județul Sibiu
(CP) Distribuție Energie Electrică Romania, sucursala Sibiu, derulează lucrarea de investiții ”Stația de transformare 110/20 kV Sibiu Vest în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 10 ore
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 10 ore
Weekend plin pentru polițiști: alcool, permise reținute, un furt de poveste și multe dosare penale
Sfârșitul de săptămână care s-a încheiat a fost unul plin de evenimente pentru polițiștii sibieni. Aceștia au desfășurat...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Aria PLUS, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
5 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 11 ore
O nouă etapă pentru înscrierea la creșe. Unde au mai rămas locuri libere
 Astăzi debutează a doua etapă de înscriere a copiilor la creșă. Preluarea dosarelor se va face până în...
Actualitate
3 min de citit