In memoriam Mircea Braga (1938–2023)

Duminică, 27 august 2023, Mircea Bragaar fi împlinit 85 de ani. S-a grăbit… și a plecat cu câteva luni înainte de aniversare. Îl aștepta dincoloRodica– blânda și talentata lui soție, una dintre cele mai importante poete din ultima jumătate de secol. Un cuplu care a marcat profund cultura sibiană din ultimii 50 de ani! 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În anii ʼ70, când soarta a făcut să mă stabilesc la Sibiu, Mircea Braga era directorul Teatrului de Stat. Se străduia să aducă pe scena sibiană un repertoriu de o aparte ținută artistică din care nu lipsea dramaturgia românească de aleasă calitate… inclusiv lucrările lui Radu Stanca– poetul și dramaturgul de care se leagă momentele cele mai glorioase ale scenei sibiene. 

Mai târziu a devenit președinteleComitetului județean de cultură Sibiu – calitate în care am început o colaborare… care s-a încheiat doar odată cu plecarea Sa. 

Lui îi datorează etnologia sibiană apariția anuarului Studii și comunicări de etnologie, una dintre cele mai longevive reviste din întreg spațiul românesc postdecembrist. Și tot lui îi datorăm așezarea Sibiului pe harta editurilor de prestigiudin România, prin înființarea Casei de presă și editură Transpressîn primii ani după Revoluție, apoi a editurii Imago– instituții care au marcat atât de benefic peisajul cultural sibian. De această perioadă de entuziasm se leagă apariția a două dintre cărțile mele cele mai dragi: Legende despre flori, insecte și păsăride S. Fl. Marian, o antologie realizată după culegerile celui mai important folclorist român din veacul al XIX-lea, și Confrerii carpatice de tineret – ceata de feciori, teza mea de doctorat susținută, în anii ʼ90, la Universitatea din Cluj-Napoca. Visam atunci la introducerea etnologiei în curricula universitară (și nu numai!), la un program amplu de protejare și promovare a identității noastre culturale. Conturam, imaginam proiecte viabile în drumurile noastre de idei și sensuri(așa cum suna o dedicație pe un volum publicat la acea vreme!), fie că ne duceam la Alba Iulia, la Cluj sau în capitală. Un entuziasm structural care nu l-a părăsit până în ultimele clipe, când a reușit să publice volumul Absolutul – De la destrămare la reconstrucție, pe care l-am primit doar în ziua înmormântării, când îl privegheam, împreună cu buna noastră prietenă, Dina Stoicade la Sebeșu de Jos. 

Abia acum, când Mircea Braga nu mai este, realizez cât de imens este golul pe care l-a lăsat în cultura sibiană și în sufletele prietenilor odată cu plecarea sa. Pentru că Mircea Braga a fost, cu siguranță, unul dintre cei mai profunzi și echilibrați critici literari și profesori de literatură română pe care i-am cunoscut vreodată! 

Dumnezeu să-l odihnească și să-l așeze de-a dreapta sa, acolo unde își au locul iubitorii de neam și cultură românească!

 

Ilie  MOISE

24 august 2023 la 13:16

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Un tânăr de 21 ani, amendat cu 4000 de lei, după ce a fost prins conducând cu 150 km/h pe Șoseaua Alba Iulia
Un tânăr de 21 ani, a fost sanționat deoarece a depășit cu mult limita de viteză admisă pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Patru tineri reținuți pentru furt de articole vestimentare și produse cosmetice
Patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, sunt bănuiți că ar fi sustras articole...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 17 ore
Simpozion dedicat cardinalului Iuliu Hossu la Biblioteca ASTRA
Despărţământul Sibiu al Asociațiunii ASTRA și Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în parteneriat cu Arhieparia Greco-Catolică de Alba-Iulia și...
Cultură
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Intrare liberă la Muzeul ASTRA sâmbătă, de Noaptea Muzeelor
Muzeul ASTRA  își deschide porțile sâmbătă, 17 mai, cu ocazia evenimentelor Noaptea Muzeelor și „Ziua Muzeelor”. Accesul publicului...
Actualitate
1 min de citit