În atenția membrilor A.J.V.P.S. Sibiu

                   Conducerea A.J.V.P.S. Sibiu, aleasă în urma Adunării Generale din data 27.04.2022, prin Președinte Floca Nicolae, aduce la cunoștința membrilor asociației următoarele aspecte:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

          1) Asociației A.J.V.P.S. Sibiu, i-a fost retrasă de către Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, licența de funcționare la data de 02.05.2023.

          2) Datorită acestui fapt, A.J.V.P.S. Sibiu a pierdut gestiunea fondurilor de vănătoare, ce au apartinut asociației precum și dreptul de pescuit pe suprafetele de apă, pe care avea contract (de interes principal fiind lacurile de pe cursul Oltului).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

          3) Totodată, în aceste condiții, A.N.P.A. nu mai eliberează parola pentru permisele de pescuit.

          4) În aceste circumstanțe, activitatea de vănătoare și pescuit, nu mai poate fi exercitată în mod legal în baza autorizațiilor/permiselor eliberate de asociația noastră.

          5) Orice persoană, care nu ia în considerare prezentul anunț și desfășoară activități de vănătoare sau de pescuit pe fondurile cinegetice sau piscicole ce au fost gestionate de A.J.V.P.S. Sibiu, în baza unor permise eliberate în numele și pe seama asociației, o face prin fraudarea legii pe propria sa raspundere.

          6) De asemenea, încasarea oricăror sume, sub forma de cotizație sau altfel, în numele A.J.V.P.S. Sibiu, pentru desfășurarea activităților de vănătoare sau pescuit, constituie o activitate infracțională, pentru care A.J.V.P.S. Sibiu își declină orice răspundere. Amintim membrilor asociației noastre, că în urma unor astfel de conduite, s-a creat un prejudiciu de peste 500.000 (cinci sute mii Euro).

          7) Mai dorim să precizăm, că așa-zisa Adunare Generală, convocată de autointitulatul director Stoicescu Romeo la data de 15.01.2024 ora 9:00, în Sibiu pe strada Constituției nr. 20, este negală și nestatutară deoarece:

-Domnul Stoicescu, nu este director A.J.V.P.S. Sibiu, neavănd nici un contract legal, încheiat cu asociația în acest sens.

-Decizia nr. 229 din 14.03.2023, pronunțată pe fondul cauzei, în dosarul 2780/85/2018 al Tibunalului Sibiu, nu este definitivă, fiind atacată cu apel la Curtea de Apel Alba Iulia și avănd termen la data de 14.03.2024

          8) La urmă, dar nu în ultimul rănd, vă aducem la cunoștință că, A.J.V.P.S. Sibiu în urma retragerii licenței și a pierderii gestiunii fondurilor de vănătoare și pescuit, nu își mai poate desfășura nici faptic nici legal activitatea pentru care a fost constituită, drept pentru care în baza prevederilor statutare și ale O.G. 26/2000, urmează a își înceta activitatea. Demersurile judiciare facute, pentru împiedicarea acestui rezultat nu au dat rezultatele dorite, Curtea de Apel Alba Iulia, respingănd în mod definitiv încercarile asociației de a combate efectele pierderii licenței.

 

Semnat

A.J.V.P.S. Sibiu

prin Președinte Floca Nicolae

 

 

           

           

12 ianuarie 2024 la 17:13
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 11 ore
Furtuna i-a lăsat fără numere de înmatriculare
Aversele de marți după-amiază au creat probleme conducătorilor auto, unii preferând să “tragă pe dreapta”, alții alegând să-și...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 15 ore
(ACTUALIZARE Bilanțul pagubelor produse de vijelia din această după-masă, la Sibiu: 14 subsoluri inundate, un copac prăbușit pe carosabil
Pompierii sibieni au intervenit în total la un număr de 18 solicitări venite pe numărul unic pentru apeluri...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Elevii sibieni, indeciși după Evaluarea Națională: „Am pus 13 opțiuni, vedem la care dintre ele voi intra”
A început oficial perioada de înscriere la liceu, iar elevii sibieni care au susținut Evaluarea Națională își completează...
Actualitate
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
La Cristian a început primul recital din 2025 pe „Orga celor doi David”
Organistul de renume internațional Bálint Karosi a deschis în această lună șirul conceretelor reunite sub titulatura: ”Grand Organ...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Organizatorii Concursului Internațional „Carl Filtsch” pregătesc deja ediția aniversară
Cele  cinci zile intense dedicate pianului au reunit  zeci de tineri talentați din întreaga lume, dornici de a...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Despre biopolitică și spiritualitate, într-un spațiu neconvențional, la o lansare inedită de carte
Recent, într-un spațiu mai puțin convențional, Viorella Manolache și-a lansat cartea Alternativa lui Michel Foucault la modelul diferențiat...
Cultură
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Un șofer de 44 de ani a intrat cu mașina într-un șanț, în zona Mediaș
Polițiștii rutieri au intervenit luni după-masă la un autoaccident rutier produs pe DN 14, la intersectie cu breteaua...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Biserica din Turnu Roșu, ctitorită de Matei Basarab, primește 200.000 lei de la Consiliul Județean Sibiu
Pe ordinea de zi a consilierilor județeni convocați în ședința ordinară din 30 iulie ac, se află un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Ne scriu cititorii: „Afișe pe toți stâlpii, trotinete ca la nebuni. Nu-i vede nimeni!”
Parcul Sub Arini, în teorie oaza de verdeață și liniște din mijlocul urbei, are statutul de parc. Cel...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 2 zile
Triatlonul Binder Lake: o zi în care sportul a purtat un alt sens
Duminică dimineața, la răsăritul soarelui peste Lacul Binder, liniștea apei a fost spartă de emoție, pași grăbiți și...
Eveniment
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Jurnalistul Cătălin Striblea: „Sibiul este un județ binecuvântat”. Avem poteci montane cât distanța Sibiu – Viena
Prezent în calitate de moderator al dialogurilor „Carpathia Talks”, organizate la Sebeșu de Sus în cadrul Făgăraș Fest,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Directorul Muzeului Astra a făcut senzație cu „cuțâtoaia” la Făgăraș Fest
Atelierul de șindrilar al Muzeului Astra a stârnit curiozitatea celor veniți să petreacă pe muzică bună și să...
Actualitate
2 min de citit