„Împreună facem Avrigul curat!” – campanie de ecologizare

Acasa >

Articol

Sâmbătă, 6 aprilie, începând cu ora 8, pe teritoriul administrativ al orașului Avrig se va desfășura o nouă ediție a campaniei „Împreună facem Avrigul curat!”.
Echipe de voluntari ce reprezintă administrația locală, asociații neguvernamentale, instituțiile de învățământ, societăți comerciale, reprezentanți ai cultelor și alte structuri, precum și alți cetățeni interesați, vor acționa țintit, în zonele vulnerabile din Avrig și localitățile aparținătoare, pentru a aduna deșeurile aruncate în locuri nepermise.
Participanții la campanie vor acționa pe malurile cursurilor de apă, în apropierea depozitului de deșeuri menajere (fosta groapă de gunoi), în Zona Turistică Valea Avrigului, pe terenurile/grădinile fără construcții, zonele din colonia ACH și Dutină, la intrările în localități și și pe marginea drumurilor de acces în acestea, în zona stației de carburant de la Bradu, stația CFR din Mârșa etc.
Campania „Împreună facem Avrigul curat!” este organizată deja de câțiva ani, iar efectele activităților sunt vizibile și încurajatoare, atât în ceea ce privește conștientizarea locuitorilor asupra impactului negativ creat de depozitarea în loc nepermis a gunoiului, cât și a cantității de deșeuri „recoltată”, care scade de la un an la altul.
Cei ce doresc să se alăture voluntarilor care și-au anunțat deja prezența la acțiunea de ecologizare sunt așteptați să contacteze organizatorul campaniei la numărul de telefon 0748871850 și vor fi puși  în legătură cu un coordonator de zonă. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

D.F.

 

04 aprilie 2024 la 13:32

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 15 ore
Marea bicicleală: se deschide sezonul de pedalat, cu gogoși și vărzar
Duminică, 11 mai ac, sibienii sunt invitați la o tură cu bicicleta pentru a marca deschiderea sezonului din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 15 ore
VIDEO | Voluntarii lui Nicușor Dan, în stradă de Ziua Europei: mobilizare în toată ţara și la Sibiu
Zeci de voluntari și susținători ai lui Nicușor Dan s-au adunat vineri, în jurul orei 18:00, în fața...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Măldărășanu n-are emoții înaintea ultimului joc de-acasă, din acest sezon: ”Vrem să facem un meci perfect!”
Sibienii joacă, sâmbătă după-masă, ultimul joc de pe ”Municipal”, din acest sezon al Superligii. Antrenorul acestora speră să...
Actualitate
5 min de citit
acum 16 ore
O veste bună! Cristi Neguț, încă două sezoane la FC Hermannstadt. ”Mai urmează și altele…”
Cu o zi înaintea meciului cu CSM Poli Iași, din penultima etapă în play-out-ul Superligii, ultimul test al...
Actualitate
1 min de citit