Icoanele Maicii Domnului "Grabnic Ascultătoare” şi "Pantanassa” alături de moaștele Sfântului Serafim din Sarov sosesc la biserica de pe dealului

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cu binecuvântarea IPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, sosesc, în perioada 7 – 16 decembrie, la biserica "Sf. Ioan Iacob Românul" de pe strada Dealului din Sibiu, Icoana Maicii Domnului "Grabnic Ascultătoare" (o copie după icoana originală din Sfântul Munte Athos, Mănăstirea Dohiariu) și Icoana Maicii Domnului "Pantanassa" de la Mănăstirea Vatoped (o copie după icoana făcătoare de minuni).

De asemenea, alături de aceste odoare sfinte se adaugă și o părticică din moaștele Sfântului Serafim de Sarov alături de părticile din sfintele moaște de la cele şapte ucenițe ale sale: Alexandra, Marta, Elena, Parascheva, Pelaghia, Maria și Matroana (alta

Imagine intercalată
Imagine intercalată

decât cea din Moscova).

"Minunile și necazurile se împletesc în rugăciunea pelerinilor care aleargă să-și aline suferințele; iar pe Dealului, în fața sfintelor icoane și a odoarelor sfinte, timpul curge altfel și minunile se întâmplă", a spus pr. Cătălin Dumitrean, consilier mass-media al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Sibiu și redactor-șef al studioului teritorial "Sfântul Ierarh Andrei Șaguna", Radio-TV Trinitas – Sibiu.

Biserica este deschisă zilnic între orele 8 și 20 iar zilnic, de la ora 17, are loc Taina Sfântului Maslu. Icoanele și sfintele odoare rămân până pe 16 decembrie 2022.

07 decembrie 2022 la 21:27
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
(VIDEO) Apelul la solidaritate al ASTREI! ”Când nu e subminată sistematic chiar de cei care o conduc, cultura produce oameni!
Într-o perioadă în care, între hotarele țării, se vorbește numai de creșteri de taxe, de TVA mărit, de...
Actualitate
4 min de citit
acum 3 ore
Drama de a avea propriul „Rembrandt” la bloc: „Am mutat mobila ca să pot scoate tabloul din casă”
Mircea Codrea e un personaj de poveste pe care l-am descoperit în postarea săptămânală de pe pagina de...
Actualitate
4 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 3 ore
Reforme fiscale în două etape guvernul promite stabilitate și evitarea crizei. Cheltui cu 30% mai mult?
Guvernul României va introduce începând cu 1 august 2025 un pachet extins de măsuri fiscale care vizează creșterea...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
Centrul Militar Județean, renovare energetică de aproape 6.000.000 lei
Centrul Militar Judeţean Sibiu va beneficia de lucrări de renovare energetică în valoare totală de 5.922.781,13 lei, transmite...
Actualitate
3 min de citit
acum 7 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 04.07.2025 RASINARI, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
1 iulie, zi de scandal cu bătaie la Avrig. Plus un caz de conducere fără permis la Mediaş
Marţi, polițiștii din Avrig au reținut trei bărbați, de 21, 25 respectiv 55 de ani, plus o femeie...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 10 ore
Traseu nou spre Aeroportul Sibiu: Tursib lansează linia 21
Tursib S.A. a introdus Traseul 21, o linie directă de autobuz care conectează Aeroportul Internațional Sibiu cu Gara...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 11 ore
În sfârșit: a început asfaltarea celei mai noi piste de biciclete din Sibiu. Spre bucuria vecinilor sătui de șantier
După ce „Tribuna” a publicat în repetate rânduri semnalele locuitorilor străzii Theodor Aman, dar și ale celor de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 11 ore
Proiectul „Mens Sana in Corpore Sano” debutează în tabăra de la Păltiniș cu activități culturale și ecologice pentru tineri din mediul rural și urban
În perioada 8 – 10 iulie, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Racovița și Școala Gimnazială...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 11 ore
Distracție maximă: petrecere pe mal de lac, cu vinuri bune, mașini de top și „The Motans” pe scenă. În plus, un DJ bucureștean va recrea atmosfera cluburilor din Capitală
În această sâmbătă, sibienii sunt așteptați la un show ce se anunță cu adevărat de neuitat. Totul se...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 12 ore
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit