Horă la Biserica din Bezded și intrare gratuită pentru cei îmbrăcaţi tradiţional, la Muzeul ASTRA

Acasa >

Articol

Ia este cămașa tradițională a românului, din moși strămoși. Muzeul ASTRA, unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din țară, îi acordă o atenție deosebită, aici existând de 11 ani o comunitate dedicată acestei piese vestimentare, pe care românii o poartă cu mândrie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ulițele Muzeului sunt în aceste zile locul de „paradă” al iei, punctul culminant fiind hora la care sibienii sunt invitați luni, 24 iunie, de Sânziene, la Biserica din Bezded, după slujbă, unde Junii Cetății Rupea din Brașov vor reconstitui obiceiul de seceriș în zona Târgului de Țară și unde se vor împleti coronițe din flori de sânziene.

„(Re)Îmbrăcăm mândra cămașă la Muzeul ASTRA și o prindem într-o horă să ne afle lumea-ntreagă! Zece ani de poveste în care Muzeul ASTRA a crescut o comunitate dedicată iei și cămășii tradiționale la Sibiu. Din 2014 și până în prezent numărăm 11 ediții care au consacrat povestea celei mai îndrăgite piese de port popular, numită ie sau cămașă tradițională. La Sibiu o regăsim sub denumirea de ie cu umăraș, ie cu ciocănele, ie cu șinoare. E vremea să ne dăm binețe pe aleile muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului și să ne recunoaștem fiecare după semnele de pe ie sau cămeșă. Ia ne spune din ce loc venim, cărui neam aparținem și cu cine ne-nsoțim. Pe parcursul mai multor zile vă dăm prilej să vă gătiți de sărbătoare și să reintrați în universul tradiției, pe ulițele Muzeului ASTRA, în căutarea poveștilor și măiestriei meșterilor populari care au dat viață firelor de urzeală și de băteală și le-au țesut în cele mai delicate pânzeturi! În 24 iunie, de Sânziene, după slujba de celebrare a Sfintei Treimi oficiată la biserica din Bezded vă așteptăm să ne prindem cu toții în Hora de Sânziene alături de comunitatea din Rupea, Brașov. Junii Cetății vor reconstitui obiceiul de seceriș în zona Târgului de Țară unde se vor împleti coronițe din flori de sânziene”, au transmis reprezentanții Muzeului ASTRA.

Intrarea va fi liberă pentru femeile îmbrăcate în ii și bărbații în cămăși tradiționale.

foto: facebook Muzeul ASTRA

(I.D.)

22 iunie 2024 la 06:00

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
S-a terminat numărătoarea! George Simion câștigă Sibiul, cu peste 70.000 de voturi în județ și un procent de 39,34%!
Președintele AUR, George Simion, a câștigat și în județul Sibiu turul întâi al alegerilor prezidențiale. Simion s-a impus...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
FC Hermannstadt câștigă derbiul pentru șefia play-out-ului, întorcând rezultatul la Galați, în repriza secundă
Sibienii erau conduși cu 1-0 la pauză, dar italianul Murgia și Tiago Goncalves au întors rezultatul în numai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Simion conduce în continuare detașat în județul Sibiu
Actualizare 22.48 După aproximativ 85% PV-uri centralizate în județ, George Simion continuă să conducă detașat, cu un procent de...
Actualitate
1 min de citit
acum 9 ore
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Aproape 20 de procente între Simion și Antonescu, în țară, după numărarea a 60% din procesele verbale din secții
Actualizare 22.25: 41,8 la sută are George Simion și peste 1,7 milioane de voturi după numărarea voturilor din 60...
Actualitate
1 min de citit