Guvernul a aprobat organizarea concursurilor pentru ocuparea a 79 de posturi vacante la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu

Acasa >

Articol

Reprezentanții Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au comunicat vineri conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu faptul că în ședința de Guvern a fost aprobată organizarea concursurilor/examenelor pentru ocuparea unui număr de 79 de posturi vacante existente la nivelul instituției.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, au fost suspendate organizarea concursurilor sau a examenelor privind ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante. În conformitate cu prevederile actului normativ anterior indicat, SCJU Sibiu a transmis în atenția Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației memorandumul prin care a solicitat deblocarea celor 79 de posturi vacante.

„Precizăm că, pentru majoritatea dintre aceste posturi a fost inițiată procedura de organizare a concursului, însă nu s-a finalizat prima etapă, respectiv selecția dosarelor, motiv pentru care a fost suspendată procedura de ocupare a acestora. Menționăm că, detalii referitoare la organizarea și desfășurarea concursurilor/examenelor vor fi publicate pe site-ul spitalului: www.scjus.ro”, se arată într-un comunicat semnat de managerul SCJU Sibiu, dr. Daniel Chelcea.

18 august 2023 la 15:36

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Habarnismul sibienilor față în față cu ziua de 9 Mai: „Habar nu am ce zi e azi! Nu cred că se sărbătorește ceva anume!”
Din punct de vedere istoric ziua de 9 Mai are o semnificație deosebită atât pentru România, cât și...
Actualitate
3 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 2 ore
Adunare în fața magazinului Dumbrava pentru susținerea lui Nicușor Dan. Astăzi, ora 18:00
Voluntarii cheamă astăzi toți sibienii care vor să se implice în campania lui Nicușor Dan la o acțiune...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 ore
Vremea încă e capricioasă în zona alpină a Munților Făgăraș, iar Transfăgărășanul rămâne închis între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac
În ciuda eforturilor depuse zilele trecute de drumari, care au acționat pentru îndepărtarea stratului de zăpadă încă existent...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 16 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit