Grijă pe unde umblați, în artă să nu călcați

A fost 15 ianuarie, ne-am amintit că trebuie scoasă cultura națională de la naftalină. Mirosea greu a delăsare, a altoire, a părăsire, dar am văzut-o plimbată pe străzile orașelor, îmbrâncită formal către memoria ascultătorilor și privitorilor. Așa cum bănuiam exact cu un an în urmă, toată efervescența verbală pe care o văzusem în 15 ianuarie avea să paralizeze de a doua zi și așa a rămas preț de un an. Între timp, limba română a mai sărăcit puțin în conștiința colectivă, iar valorilor naționale clădite cu mâinile goale și mintea limpede li s-au mai băgat niște sule în coaste și li s-au aplicat pari ai globalizării pe spinarea și așa gârbovită. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Manifestările protocolare, multe dintre ele sub semnul bifei ce dă consistență rapoartelor de activitate, nu au puterea de a trezi conștiințe și de a face dreptate unor repere nedreptățite. Despre ce respect față de cultura națională vorbim, când i se spune creație și emanație unui program precum Chat GPT? Nu se întâmplă doar la noi, trândăveala intelectuală se manifestă peste tot în lume, dar asta nu înseamnă că trebuie să imităm ca niște maimuțe tot ceea ce fac alții ori să ne încălzească ideea că nu suntem singurii farsori. Am spus-o și cu alte ocazii, niciun soft nu va reuși să egaleze creativitatea omului. A scrie poezii, schițe folosind o aplicație bazată pe inteligența artificială și a le numi apoi acte culturale e ca și cum ai pune un robot să bocească la căpătâiul unui mort (că nici bocitoarele nu mai sunt ce au fost) sau te-ai îmbăta cu bere fără alcool, inducându-ți o falsă stare de euforie. 

Știu, se folosește Chat GPT în și literatură și în presă prin țări mai spălate pe dinți decât România, dar asta nu face mai digerabile acele texte schizoide. Într-o amplă campanie de promovare (nu întotdeauna voluntară) a inculturii ne maimuțărim festivist o zi pe an, erijându-ne în pitbulli culturali, în tot restul anului dovedindu-ne niște pisici care torc a superficialitate. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alergăm după surogate culturale, după forme fistichii lipsite de fond, făcând orice, lepădându-ne de oricine, doar pentru a defila la braț cu emanațiile la modă, fie ele și urât mirositoare. Suntem gata să numim artă ceea ce am găsit după uluci, să ne amăgim că maroul e violet și că mirosul neplăcut e, de fapt, forma neînțeleasă a unui parfum rafinat. 

Autor
15 ianuarie 2025 la 12:19
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 21 ore
Angajați mulți, gazetari tot mai puțini
Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Șampanie și ură
Nu am fost și nu voi fi niciodată un fan al lui Ion Iliescu, pentru că îl asociez...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!
Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Proști ca gardul, dar îți umflă cardul
Uneori, politicienii români seamănă leit cu niște maneliști care își cântă succesele financiare obținute prin virtuți denumite generic...
Editorialul zilei
3 min de citit
acum 6 zile
Marile schimbări: alte șosete, alți nădragi, alte țepe
Am constatat încă o dată că nu se face gaură în cer dacă te deconectezi pentru câteva zile...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Oroarea de a avea angajaţi de o anumită vârstă
Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Veşnicele generaţii de sacrificiu care strâng cureaua în vreme ce alţii prosperă
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de "vai ce bine e să fii sărac",...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
“Omagiu”, volumul doi, dar cu alt preşedinte
Citesc postarea unui membru al guvernului. Începe superb cu "În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan...". Şi...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Cine „am câștigat”?
Boala băgatului capului în poză pare să se țină scai de noi. În contextul războiului din Ucraina, e...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Niște băieți pacifiști: n-ar da în corupție, nici măcar cu o floare
Marea luptă împotriva corupției a început bine: CCR a declarat neconstituțională obligativitatea publicării declarațiilor de avere pentru soți,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Când o iei în freză, schimbi coafura și ești ca nou
Avem o veste proastă pentru cei ce au mestecat iluzia unui alt mod de a se face politică...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
O încălzire globală, pusă la rece
Sunt momente în care regret că m-am grăbit cu schimbul de haine groase și mi-am băgat ghetele la...
Editorialul zilei
3 min de citit