Grădinița Crucii Roșii Sibiu a împlinit azi 6 luni de activitate

Acasa >

Articol

Criza umanitară din Ucraina ne-a obligat să ne regândim activitățiile și să acționăm țintit acolo unde era nevoie mai mare. 
După ce am trimis sute de tone de ajutoare umanitare în Ucraina, după ce am trimis Detașamentul nostru de Intervenție pe graniță, pentru a-i sprijini pe colegii din filialele Maramureș si Satu Mare, care nu mai făceau față fluxului de cetățeni ucrainieni, după ce am reușit, cu ajutorul sponsorilor locali, să asigurăm necesarul de fructe și legume proaspete pentru mii de regufiați ucraineni și după multe alte acțiuni mai puțin vizibile dar de sprijin țintit pentru cei care au ales Sibiul ca noua casă, în luna noiembrie a anului trecut, inauguram Grădinița Crucii Roșii Sibiu, alături de un partener de nădejde și bun prieten al nostru, Centrul Educațional FRAM / Fram Early Learning.  
”Experiența lor vastă în programe educaționale și experiența noastră în programe umanitare au fost ingredientele principale pentru ceea ce azi reprezintă un loc cald, prietenos și profesionist pentru zeci de copii. Avem 27 de copii din Ucraina și 3 copii români care beneficiază zilnic de servicii de îngrijire de cea mai înaltă caliate, la un program prelungit, cu toate mesele asigurate.  Hanna, Daria, Veronica și Roxana sunt îngerii buni care veghează zilnic pentru ca acești micuți să se bucure de copilărie”, spune Raluca Morar, Director Crucea Roșie Sibiu. 
Demararea acestui proiect a fost posibilă cu sprijinul financiar al TransGaz si E-ON Dialog, iar costurile lunare sunt suportate de Sediul Central al Crucii Roșii Române din fonduri strânse în urma campaniei ”Umanitatea nu are granițe”. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
03 aprilie 2023 la 14:15

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 3 ore
„Operațiunea flotant” sau cum să faci baie gratis la Ocna Sibiului
Practica solicitării vizei de flotant pentru a-ți putea înscrie copilul la o altă școală decât cea de care...
Actualitate
4 min de citit
acum 9 ore
Până la alegeri va fi urât. Şi de alegeri la fel. Nu doar meteorologic vorbind
Scriam fix cu o săptămână în urmă că "După alegeri va fi urât. Chiar şi meteorologic vorbind". Aşa...
Eveniment
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Miriuță, după înfrângerea de pe ”Municipal”: ”Puteam scoate mai mult dacă eram mai atenți”. Acuză că l-au înjurat spectatorii…
Antrenorul echipei ieșene, Vasile Miriuță, a recunoscut, la final, în conferința de presă, că echipa sa ar fi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Stoichiță a venit să-l vadă pe Ianis Stoica. ”Poate îi vine mintea la cap!” Internaționalul de tineret a avut ceva probleme medicale
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a declarat, în conferința de presă de după finalul meciului cu CSM Poli...
Actualitate
2 min de citit