Gata, am aflat cine-i vinovat pentru bulibăşeala cu tarifele plafonate la curent!

Acasa >

Articol

De ce să primeşti tu, nime-n drum, tarif plafonat la curent dacă poţi să nu primeşti fiindcă statul ţi-a mai ticluit încă o mojicie, nu? 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Gorniştilor de-şi zic autorităţi le-a mai trecut una prin spaţiul dintre urechi. Era să scriu cap, dar nu e cazul. După ce ne-au hăituit cu scumpiri şi facturi umflate la iminenţa banditismului – dacă nu chiar dincolo de ea! – acum vor să pună pe drumuri milioane de oameni. Dacă vrei tarif plafonat la curent e musai să depui o declaraţie pe propria răspundere, trăi-v-ar dosarul care nu vă mai sare de pe şină. Că nu deţii mai multe locuinţe sau cam aşa ceva. "Nu mai mult de un loc de consum", aud un guşat de la ANRE. Nici ei, gorniştii, nu s-au prea pus de acord între ei dacă-i auzi găvărind la ştiri. Ca orice iniţiativă românească, şi asta e însoţită de inevitabila perdea de ceaţă, ideea pare scornită nu doar ca să ne pună pe drumuri, cu teancuri de hârţoage sub braţ şi ţurţuri la nas, ci pentru a ne priva de un drept elementar. Păi, de ce să primeşti tu, nime-n drum, tarif plafonat la curent dacă poţi să nu primeşti fiindcă statul ţi-a mai ticluit încă o mojicie, nu? Păi, unde scrie că dacă e dreptul tău,  tre să şi beneficiezi de el? … Unde? În Constituţie? Băi, mă laşi … Păi, cine-o mai bagă în seamă, nu vedeţi că nici măcar preşedintele nu se mai uită în g(a)ura ei? 

Haosul din ultimele zile a atins apogeul

 În scorburile din televizuini se perindă indivizi din specii cu miros apăsător. Ridicarea din umeri e urmată de coborârea de umeri, iar coborârea de ridicare şi tot aşa, la nesfârşit. Epuizat de întâlnirea cu limba română, ostenit să-şi târâie după el tolba cu "ăă"-uri, Ciucă silabiseşte prostii cu aerul înecatului care-şi dă ultima suflare. Ba că-i treaba ANRE-ului, ba că vom analiza, ba că se va găsi, ba că draci, laci, carcalaci, fără ca cineva să fie de vină. Că pentru amărâţii care dârdâie şi îngroaşă cozi la ghişee cineva tre să fie vinovat, nu? … Chiar credeţi? Mbine, nici pentru ratarea Schengen n-a fost nimeni vinovat, aşa încât e totuşi posibil ca vinovat să fie şi acum tot norodul. Ministrul energiei a devenit invizibil. L-a mai văzut careva pe Virgil Popescu? Bătaia de joc e ambalată cu fundă şi hârtie creponată inclusiv de băieţii deştepţi din energie. Bulibăşelii generalizate i se răspunde cu muţenii asurzitoare. Nici Enel, nici Hidroelectrica, nici Electrica, nici ceilalţi câţi or mai fi n-au catadicsit să vină cu explicaţii. După ce a rezistat unei cozi de o oră, o duduie a fost dată afară din sediu  pentru neobrăzarea de a întreba ce se întâmplă cu curentul trifazic. "N-avem birou de relaţii publice!", i-a trântit în nas o binevoitoare din spatele ghişeului. 

Întrebarea zilei rămâne una simplă:

dacă am două sau mai multe case trebuie să depun sau nu declaraţie pentru tarif plafonat? Un guşter de partid se gudură în direct: "Aşa cum şi domnul premier a subliniat, în şedinţa de Guvern din 28 decembrie se va …" Alo, băi gornistule! Întrebarea e simplă: depun sau nu depun declaraţie? N-o să îmi amintesc acum că-l cheamă Marilen Pirtea, fiindcă Marius Oprea vâră una şi mai grea: "Aşa cum l-aţi auzit cu toţii pe domnul Ciolacu, victoria are mereu doi părinţi, iar eşecul e veşnic orfan". Uluit, moderatorul îi atrage atenţia că citatul e unul celebru şi nu-i nicidecum al şefului PSD, deşi Oprea nu pare deloc convins că nu l-a născocit mintea fibrilantă a meşterului Ciolacu. Că asta îi preocupă pe lingăii de partid: să se gudure eficient, poate-i remarcă şeful şi le scapă o dezmierdare. Minte puţină, creier nexam. Pariez că, de prinde de veste, şeful iar îl lasă să-l pupe pe ghiul!
Altă întrebare: cine stă la adresa din CI, repet: din Cartea de Identitate, că Buletin nu mai avem de ani de zile, plăteşte 0,68 sau 1,30? Nu vă mai spun ce-a fost în stare să ne "explice" nen-tu Virgil şi anume Guran, că altfel nu-i pot spune. Am reţinut că "s-a greşit" şi că " se va mai greşi". "Am greşit" rămâne în continuare de negăsit. 
"Dar dacă ai trei case, ce se întâmplă cu tarifele?" îndrăzneşte moderatorul. "Păi, ce, domne, aţi văzut pe cineva care să stea concomitent în trei case?" se răţoieşte Oprea, preapreţiosul. Arţagul pare să fie unealta favorită şi a celor de la companii. În timp ce cozile cresc, pe site-urile companiilor nu există niciun fel de informaţii. Nu tu o adresă nouă de mail, nu tu un număr unde să primeşti explicaţii, nimic. Bătaie de joc pe toată linia, semn că nici aici nu locuiesc nici măcar vinovaţi, darmite vinovăţii. 
Pentru cine n-a aflat încă tocmai s-a încheiat o şedinţă de Guvern, moment când lucrurile puteau fi lămurite şi bulibăşeala alungată. Lipitorile înghiontite de moderatori mestecă aceleaşi lozinci: "În şedinţa de guvern din 28 decembrie, guvernul va analiza şi va …". Între timp Guvernul e-n Coreea. Vizită – chipurile – oficială. "Programată", avertizează Guran. Păi, când ai rezolvat cu facturile, cu cozile, cu zeroşaişoptu, cu unutreizeciul, când toate-s cuşere şi la locul lor, o Coree nu strică, nu? Turism mascat pe banii populimii. 

Între timp pe piaţa energiei s-au remarcat nişte băieţi

care vând KWH cu – ţineţi-vă bine! – 18 lei. ANRE doarme, Consiliul Concurenţei e plecat după brad şi sarmale, OPC după ziua de ieri, Guvernul la Seul. Nici măcar şeful statului n-o arde pe pârtie să ne mai vie inima la loc, măcar cu el suntem obişnuiţi. Ori dacă nicio autoritate nu-i vinovată pentru bulibăşeala asta cu tarifele la curent, înseamnă că doar norodul e de vină! Era să-i zic nerodul. Fiindcă tace, rabdă şi înghite, fără să-i fie nici măcar ruşine. Demisia, bre! Cu tine vorbesc poporule, nu te fă că nu auzi! 
Şi măcar de plecau în ailaltă Coree, de Nord. Că de acolo cică se iasă al naibii de greu …
Era să uit: ştiţi că la primării şi consilii judeţene cresc lefurile, da? Mai zic că un şef de CJ sare de la 18.720 la 22.950 pe lună? Mbine, atunci nu mai zic nici că un primar plătit cu 15.600 ajunge la 19.125 lei! 

 

 

20 decembrie 2022 la 18:37

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 2 ore
Marea bicicleală: se deschide sezonul de pedalat, cu gogoși și vărzar
Duminică, 11 mai ac, sibienii sunt invitați la o tură cu bicicleta pentru a marca deschiderea sezonului din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 3 ore
VIDEO | Voluntarii lui Nicușor Dan, în stradă de Ziua Europei: mobilizare în toată ţara și la Sibiu
Zeci de voluntari și susținători ai lui Nicușor Dan s-au adunat vineri, în jurul orei 18:00, în fața...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Măldărășanu n-are emoții înaintea ultimului joc de-acasă, din acest sezon: ”Vrem să facem un meci perfect!”
Sibienii joacă, sâmbătă după-masă, ultimul joc de pe ”Municipal”, din acest sezon al Superligii. Antrenorul acestora speră să...
Actualitate
5 min de citit
acum 4 ore
O veste bună! Cristi Neguț, încă două sezoane la FC Hermannstadt. ”Mai urmează și altele…”
Cu o zi înaintea meciului cu CSM Poli Iași, din penultima etapă în play-out-ul Superligii, ultimul test al...
Actualitate
1 min de citit