Un sas plecat din Slimnicul Sibiului şi stabilit definitiv, cu peste 40 de ani în urmă, într-un orăşel din Germania, m-a atenţionat telefonic că mi-a strecurat în buzunarul stâng al sacoului agăţat în cuierul unei cofetării, o fiţuică de pe care, de îndată, am prins a citi: ”România este ţara în care atât femeile cât şi bărbaţii implicaţi în politică şi în funcţii de conducere n-au nici onoare şi nici patriotism. Ei sunt aceia care au furat şi înstrăinat bogata avere a ţării”. Şi cum acel sas ardelean a plecat nelăsându-mi nici măcar adresa, ci numai promisiunea că mă va căuta cândva, am încerct să scriu măcar o fârâmitură din tristul şi revoltătorul adevăr: România este ţara în care mai toate lumea moşteneşte sau revendică juridic şi avocăţeşte, cu bani mulţi, cu pile şi relaţii, ceva anume, cum ar fi: terenuri agricole şi de construcţii, livezi pomicole, podgorii viticole, păduri, munţi, ape, iazuri piscicole, foste ateliere meşteşugăreşti, fabrici şi uzine, case de locuit, străzi, clădiri, poteci, drumuri, izvoare de ape minerale, staţiuni balneoclimaterice, vile, sedii de restaurante, spitale, dispensare medicale, cămine culturale, şcoli, licee, facultăţi, maternităţi, farmacii şi chiar pământurile de sub biserici şi mormintele cimitirelor. Prin bunătatea prostească şi originalitatea milei locuitorilor săi, România este ţara tuturor şi nimănui! S-a ajuns până într-acolo încât românul mereu îşi face vara sanie, iar iarna o taie şi o pune pe foc.
 Zilele trecute s-au împlinit 155 de ani de când Parisul găzduia Expoziţia Universală a Omenirii, (1 aprilie-3 noiembrie 1867), având ca temă: Agricultura, Industria şi Artele plastice. Expoziţie deschisă, în mod festiv, de însuşi Napoleon al 3-lea, regele Franţei. Cu precizarea că pictura, sculptura şi grafica aveau un loc aparte de expunere, iar România era reprezentată de creaţiile mai multor plasticieni de valoare, între care şi de câteva tablouri reprezentative ale lui Nicolae Grigorescu (1838-1907), Gheorghe Tattarescu (1818-1894) şi Theodor Aman (1831-1891). În rest, Pavilionul ţării noastre îl avea, în calitate de comisar general, pe istoricul Alexandru Odobescu (1834-1895). Două au fost marile distincţii de onoare primite de Ţara Românească, încă vasală, pe acea vreme, Porţii Imperiului Otoman, având drept capitală Istanbulul turcesc, fostul Constantinopol elen şi al ortodoxiei universale. Cel mai prestigios premiu avea să fie atribuit componentelor masive ale Tezaurului de la Pietroasele, denumit ”Cloşca cu puii de aur”. Descoperirea lui avea să fie făcută între bolovanii unei cariere miniere de suprafaţă de către ţăranii-pietrari Ion Lemnaru şi Stan Avram. Eveniment petrecut în preajma Sărbătorilor de Paşti ale anului 1837. Cealaltă distincţie de onoare avea să fie artibuită unei alte comori găsite în pământ românesc. Era o bogată colecţie de podoabe şi bijuterii extrem de scumpe, prelucrate artizanal din răşina fosilă şi pietrificată a celor mai bogate zăcăminte de chihlimbar ale Europei, din acele îndepărtate timpuri. Zăcăminte descoperite, exploatate şi prelucrate în vecinătatea satului Colţi-Buzău. De subliniat şi faptul că prin anii 1960, deci după trecerea a aproape un secol de la acel eveniment expoziţional din capitala Franţei, în Muzeul ASTRA, din pădurea ”Dumbrava Sibiului”, a fost transmutată şi restaurată cea mai veche casă-atelier meşteşugăresc a unei familii de prelucători ai chihlimbarului din amintitul sat buzoian!